Cum acorzi primul ajutor copilului cand se sufoca. Tehnica inedita dezvaluita de dr. Mihai Craiu

/ / Modificat: 2021-11-04
Cum acorzi primul ajutor copilului cand se sufoca. Tehnica inedita dezvaluita de dr. Mihai Craiu

Este bine stiut faptul ca atunci cand copiii descopera lumea din jurul lor au obiceiul sa bage aproape orice in gura. O fac din instinct, fara sa fie constienti de pericole, iar din pacate si o secunda de neatentie poate fi de ajuns pentru producerea unui accident. Atunci cand copilul se ineaca din cauza unui corp strain ajuns in caile respiratorii sunt cateva manevre de prim ajutor pe care orice parinte este bine sa le cunoasca. Medicul pediatru Mihai Craiu vine in ajutorul parintilor cu indicatii pretioase, care ar putea salva viata copilului intr-o astfel de situatie.

Despre necesitatea de a invata tehnici de prim ajutor se vorbeste foarte des, insa nu este obligatoriu sa fi urmat un curs de prim ajutor pentru a putea salva o viata. In plus, mai ales cand este vorba de copilul tau nu poti sta cu mainile in san, fara sa il ajuti, doar pentru ca nu ai absolvit un astfel de curs.

Tehnici de prim ajutor pe care le poate efectua oricine

Dr. Mihai Craiu a explicat in emisiunea Medicool cateva manevre care pot salva viata unui copil cu obstructie completa de cai aeriene, care se poate sufoca si ar putea muri in cateva minute daca nu se intervine prompt.

Manevra Heimlich trebuie sa fie stapanita de orice parinte

Nu trebuie sa ai studii medicale pentru a efectua manevra Heimlich atunci cand un copil s-a inecat cu mancare sau cu un obiect mic care a ajuns in caile aeriene. Aceasta este o procedura de dezobstructie a caii aeriene pe care ar trebui sa o stie toata lumea si care, spune dr. Mihai Craiu, poate fi pusa cu succes in practica daca se intervine rapid. Inainte de a efectua manevra Heimlich se poate incerca traditionalul batut pe spate, pentru a incerca sa facem victima sa evacueze corpul strain.

Persoana care se ineaca trebuie tinuta cu un brat de umarul opus noua, in timp ce cu mana cealalta salvatorul o loveste ferm in spate de 4-5 ori. Daca nu se elimina corpul strain, se trece la manevra Heimlich.

"Prin spate, treci mainile in jurul victimei pe la subsuori, plasand unul din pumni in mijlocul abdomenului si pe celalalt peste primul pumn. Punul se plaseaza in partea de burta, nu la coaste, iar apoi tot ce trebuie sa faci este sa tragi brusc spre tine si usor in sus. Manevra se poate repeta cat timp si doar daca pacientul este constient" - dr. Mihai Craiu.

Primul ajutor la copiii mici in caz de asfixiere

Obstructia completa de cale aeriana cu corp strain este mult mai frecventa la copil deoarece caile aeriene sunt mult mai mici si se pot obtura mai usor. In cazul unui copil de un an, doi este posibil sa nu obtinem rezultate cu manevra Heimlich, iar in cazul lor este bine sa chemam de urgenta o ambulanta si, pana la sosirea ei, sa facem manevre care sa il tina in viata si care sa asigure oxigenarea creierului.

Copilul trebuie intins pe jos, cu spatele perfect drept, iar prima manevra este deschiderea caii aeriene; barbia copilului este impinsa usor in sus cu degetele, astfel incat capul sa fie dat pe spate atat cat permite, in pozitie neutra (nasul aliniat cu buzele si cu pieptul).

"Acoperim cu gura nostra gura si nasul copilului si suflam cu blandete in gura copilului de cinci ori pentru a baga aer in plamanii copilului. Daca reusim sa mutam corpul strain, acesta va ajunge in unul dintre plamani, iar celalalt va functiona normal si copilul va incepe sa tuseasca, sa miste putin" - dr. Mihai Craiu.

Hitul care da ritmul perfect pentru masajul cardiac la copii

Pentru ca oxigenul trebuie sa ajunga la creier este nevoie si de masaj cardiac, iar in cazul copiilor mici dr. Craiu recomada o tehnica foarte intuitiva, mai ales ca este greu de intuit cata presiune trebuie aplicata pentru a nu provoca leziuni interne copilului.

Ce avem de facut? Apucam copilul intre maini, pe sub brate, astfel incat degetele sa ii sustina trunchiul, iar degetele mari sa fie lipite in centrul pieptului si strangem cu blandete, ritmic; ritmul sustinut este, de altfel, mai important decat intensitatea presiunii aplicate, pentru ca doar asa oxigenul din plamani va fi transportat la creier.

"Presiunea trebuie facuta cu o cadenta de 100 de apasari pe minut. Ritmul perfect este celal melodiei "Staying alive", de la Bee Gees" si asta este tot ce putetiface pana vine salvarea" - dr. Mihai Craiu.

FOTO: Captura video

Articole recomandate

Citeste si despre