Cum organizam vacanta copiilor

/ / Modificat: 2007-04-11
Cum organizam vacanta copiilor





 

Cand vine vorba de organizarea vacantelor pentru copiii lor, parintii apeleaza mai ales la ajutorul bunicilor, la cel al vecinilor sau, in ultima instanta, angajeaza o persoana care sa stea cu copilul, pana cand reincepe scoala.

Dar problema vacantei nu consta numai in gasirea unui ajutor pentru supravegherea copilului. E indicat ca parintii sa tina seama de faptul ca nici macar in vacanta copiii nu trebuie lasati sa-si "faca de cap". Ei trebuie sa le organizeze programul de fiecare zi, avand grija sa nu lipseasca din el activitatile educative.

E bine sa alternati orele de joaca in aer liber cu scurte perioade de lectura - daca micutii sunt la scoala, sau de invatat poezii - daca pustii sunt inca la gradinita. In functie de posibilitatile materiale ale parintilor, programul de vacanta mai poate contine cate o sedinta de inot, un antrenament de karate sau o ora de dans sportiv.

Printre atatea momente de relaxare si de distractie, parintii trebuie sa strecoare si cate unul de somn, dupa masa de pranz si o scurta repriza de joaca prin casa. De asemenea, nu trebuie sa uitati ca o mica surpriza dulce le va face intotdeauna placere si ii va motiva sa-si faca "temele" de vacanta.

Alte idei de activitati pentru vacanta copilului tau:

1. Vacanta de vara este ocazia perfecta pentru a vizita un parc acvatic. Copiii adora sa se joace in apa, ca sa nu mai vorbim ca este si foarte sanatos. Asa au ocazia sa isi consume energia debordanta acumulata in atatea luni in care activitatile sportive nu au fost pe primul loc.

2. Tot in vacanta de vara poti organiza petreceri in aer liber pentru copilul tau si prietenii lui. Include jocuri ca badmintonul, fotbalul sau volei-ul.

3. Cursurile pentru copii de diferite feluri sunt iarasi recomandate pentru vacantele copiilor, cand au mai mult timp sa se dedice lor: alege intre cursuri de dans, muzica, pictura, sport sau orice altceva ii face placere copilului tau.

4. Vacantele sunt un moment potrivit si pentru a face un tur al muzeelor si librariilor. Incurajeaza-l pe copilul tau sa isi aleaga carti usor de citit si distractive. De obicei cei mici au acces gratuit la muzee, asa ca profita de acest lucru pentru a vizita cat mai multe alaturi de cei mici.

Vacanta la mare

Daca in programul acesta de vacanta s-au strecurat si cateva zile de mers la mare impreuna cu toata familia, nu uitati de cateva reguli de baza pentru siguranta celor mici.

Pentru parintii cu copiii mai mari, este bine sa stiti ca nu este sanatos sa va lasati copiii, imbracati doar in costume de baie, sa fie expusi zile intregi la soare, mai ales la mare.

Desi cremele cu factor de protectie solara au rolul lor in scaderea riscului expunerii la soare, nu trebuie sa va faceti iluzii ca protejeaza 100% impotriva razelor ultraviolete.  Cremele nu pot face minuni si de aceea este obligatoriu sa se foloseasca metode suplimentare de protectie solara.

Copii ar trebui tinuti in spatii inchise intre orele 10 dimineata si 16 dupa-amiaza, chiar daca sunteti in vacanta la mare si vrei sa profitati cat mai mult de soare. Daca totusi aceasta nu este o posibilitate, este mai bine ca micutii sa poarte bluze cu maneci lungi.

Cremele cu factor de protectie solara ar trebui aplicate cel putin o data la fiecare doua ore si neaparat de fiecare data dupa intrarea in apa (lucru valabil si in cazul lotiunilor rezistente la apa).

Pentru mai multe articole interesante, urmareste-ne pe pagina de Facebook Copilul.ro

Articole recomandate

Citeste si despre