Mituri despre casatorie si relatia de cuplu

| | Modificat: 2018-06-22 00:00:00

Daca ai avut sau ai probleme in relatia de cuplu, cel mai probabil ai primit tot felul de sfaturi. Brusc, o gramada de persoane sunt experte in casatoria ta: soacra, matusa ta, prietenii tai, ai lui! Toata lumea iti spune ce sa faceti si ce sa nu faceti. Si nu conteaza daca tu ai sau nu nevoie de sfaturi. Exista o serie de mituri despre cupluri, care, nu numai ca sunt false, dar pot distruge o relatie. Iata cateva dintre cele mai des intalnite!

probleme-cuplu

"Daca ne certam, insemna ca nu ne mai iubim"

Potrivit acestui mit, conflictul este un semn ca relatia este pe sfarsite. In realitate, conflictele sunt inevitabile in orice fel de relatie. De cele mai multe ori conflictul apare intre doi oameni pentru un anumit motiv: fie lipsa de comunicare, fie o discreptanta intre asteptarile celor doi. Partea buna este ca o cearta sau un conflict de obicei te ajuta sa iti cunosti si sa iti intelegi mai bine partenerul.

"Important este sa ne iubim, restul nu conteaza"

Este un alt mit destul de des auzit. In realitate, dragostea nu este de ajuns. Dupa o anumita perioada, de obicei dupa aparitia primului copil, partenerii inceteaza sa se mai curteze, renunta la romantism si seri petrecute in doi. Iar relatia se centreza mai mult pe "ce avem de facut" si "cum sa ne impartim sarcinile". Sigur, daca iti doresti ca dragostea sa nu moara, atunci este bine sa iti faci din asta o prioritate in relatie.

"Un copil ne va face fericiti"

In realitate, dupa aparitia primului copil fericirea in cuplu scade. Nu o spun eu, o spun studiile de specialitate! Si nivelul fericirii creste din nou in cuplu, dupa ce ultimul copil pleaca de langa parinti. Cu fiecare copil, cei doi parteneri au din ce in ce mai multe de facut si de rezolvat.

Asta nu inseamna ca ar trebui sa renunti sa mai ai copii! Ci doar sa fii realista in legatura cu realatia de cuplu. Este foarte important sa aveti asteptari realiste unul de la celalalt si sa va pregatiti pentru rolurile de parinti. In plus, incercati sa ramaneti in contact, sa comunicati si sa va bucurati de orice moment in care puteti petrece timp impreuna.

"Daca ma iubeste, atunci stie ce vreau"

Nimeni nu are cum sa stie ce iti doresti in afara de tine. Sa te astepti ca partenerul sa iti "citeasca" gandurile este un semn de imaturitate. Ca adult, esti responsabila sa ii comunici celuilalt ceea ce simti, ceea ce ai nevoie si ceea ce iti doresti.

"Casatoria este doar o bucata de hartie"

O serie de cercetari au aratat ca exista beneficii fizice si psihologice de pe urma mariajului. Persoanele care au o casatorie sanatoasa traiesc mai mult si sunt mai sanatoase. Sunt mai putin stresate, mai putin predispuse la depresie, evita comportamentele riscante, isi revin mai repede dupa o boala sau dupa o operatie.

"Daca avem interese comune, atunci relatia o sa mearga"

Nu conteaza cate pasiuni si interese aveti in comun. Este importanta interactiunea si calitatea interactiunii. Daca va certati si va criticati tot timpul, cu siguranta ca interesele comune nu va ajuta deloc. John Gottman, un psiholog si expert in relatiile de cuplu, arata, in cartea "The Seven Principles for Making Marriage Work", ca pentru o relatie sanatoasa si de lunga durata este nevoie ca pentru fiecare interactiune negative partenerii sa aiba cinci interactiuni pozitive.

Taguri Mituri casnicie Casatorie Cupluri

Marina Vasilescu

Jurnalismul si psihologia sunt cele doua mari pasiuni ale mele. Imi place sa scriu si sa ma joc. Ma intereseaza parentingul si neurostiintele. Lucrez cu copiii si in fiecare zi descopar ca sunt cei mai buni profesori pe care mi i-a oferit viata.

Articole recomandate

Citeste si despre