Alimente benefice pentru fertilitate

/ / Modificat: 2017-01-06
Alimente benefice pentru fertilitate

Alimentele pentru fertilitate ofera un imbold important sanselor tale de a ramane gravida. Atunci cand vrei sa ai un bebelus, faci orice iti sta in putere ca sa ramai insarcinata mai repede. Dieta sau alimentatia joaca un rol esential in sporirea sanselor de a concepe.

Apa

Apa reprezinta cea mai simpla si la-ndemana metoda de a ajuta la conceperea bebelusului. Hidratarea ajuta in primul rand la functionarea optima a tuturor organelor organismului. Insa cel mai important este ca aceasta faciliteaza transportul spermei catre cervix in timpul sexului pentru conceptie. Aceasta creeaza volumul suficient de fluide in zona genitala, favorizand accesul spermatozoizilor la ovul.

Spanac

Spanacul este unul dintre cele mai utile alimente pentru fertilitate. Toate legumele cu frunze verzi ajuta la sporirea acesteia, dar spanacul contribuie cel mai mult la mentinerea sanatatii organelor genitale. Acesta este plin de fier, acid folic si antioxidanti necesari pentru a te ajuta sa ramai gravida mai repede. Acidul folic ajuta la producerea unor ovule sanatoase si are un rol esential si in combaterea malformatiilor congenitale la fat.

Cereale integrale

Alege cu grija carbohidratii pe care ii consumi. Alege-i pe cei care au un rol important in sanatatea ta. Cerealele integrale (ovazul, orezul brun, secara etc.) sunt un tip de carbohidrati complecsi. Acestea ajuta la reglarea nivelului de insulina din corp, care are un efect important in obtinerea sarcinii. In plus, au un continut bogat de vitamina B care creste productia de hormoni necesari in conceptie.

Lactate grase

De multe ori ai fost sfatuita sa consumi lactate care contin foarte putine grasimi pentru a te mentine in forma. Pentru a-ti mari sansele de a concepe un copil este important sa schimbi alegerea si sa te concentrezi pe cele pline in grasimi sau integrale. Se pare ca laptele integral, iaurtul gras si chiar inghetata te ajuta sa ramai insarcinata.

Oleaginoase (nuci, alune, migdale etc.)

Oleaginoasele sunt alimente bogate in grasimi bune pentru organism si in acizi grasi esentiali Omega 3. Mananca din cand in cand cate o mana de nuci, alune sau migdale si iti vei spori sansele sa faci un bebe.

nuci_insarcinata

Stridii

Aceste alimente stimuleaza in special fertilitatea partenerului. Ele sunt bogate in zinc, ceea ce duce la producerea de testosteron si unui volum suficient de sperma pentru a facilita conceptia. In plus, ele cresc si libidoul sau dorinta sexuala pentru ca sunt considerate afrodisiace.

Fructe de padure

Fructele de padure ca zmeura sau afinele sunt extrem de importante in procesul antiimbatranirii celulelor si tesuturilor corpului. Acestea contin antioxidanti importanti care actioneaza si asupra incetinirii procesului imbatranirii premature a ovulelor si a celulelor sistemului reproductiv.

Cand vine vorba de fructe, specialistii recomanda si consumul celor cu continut bogat de vitamina C - citrice, kiwi, papya, pepene rosu, etc. Acestea ajuta la imbunatatirea sanselor de a ramane gravida.

Avocado

Avocado este unul dintre cele mai importante alimente pentru fertilitate. Este bogat in vitamina E si ofera o sursa bogata de antioxidanti care ajuta la reglarea ovulatiei si producerea mucusului cervical. El ajuta si la imbunatatirea calitatii spermei partenerului.

Pentru mai multe articole interesante, urmareste-ne pe pagina de Facebook Copilul.ro

Taguri Dieta fertilitate Conceptie bebelusi Alimente fertilitate

Articole recomandate

Citeste si despre