Terapia indicata de medici si deseori utilizata de parinti. Ce spune medicul Mihai Craiu despre Flixotide si Dexametazona

| | Modificat: 2019-01-31 22:01:05

In ultimii ani, nebulizarea a devenit din ce in ce mai cunoscuta printre parintii romani. Din pacate, nebulizarea este adesea folosita gresit. De exemplu, nu se nebulizeaza Flixotide, sau orice alt steroid, la copilul care nu are astm, ci doar tuse cu durata mai mare”, iar dexametazona,  nu doar ca este inutila, dar poate avea si efecte adverse in cazul copiilor.  

Doctorul Mihai Craiu, pe pagina de Facebook Spitalul Virtual pentru Copii, atrage atentia asupra nebulizarii eronate in contextul in care aproape orice copil care tuseste  primeste recomandarea de a folosi nebulizarea cu Flixotide (cel mai des recomandat) sau alt tip de steroid.

 „Acum mai bine de un an am postat aceasta nota despre inutilitatea si riscurile nebulizarii eronate de dexametazona, folosind solutia din fiola de uz injectabil.

Evident ca au aparut o multime de comentarii si polemici deoarece aceasta strategie de tratament este foarte populara in Romania. Frecvent indicata si deseori utilizata dar GRESITA. Cititi singuri de ce...

Pentru ca unii parinti au spus ca in cazul copiilor lor a parut ca functioneaza aceasta nebulizare eronata si off-label (adica in afara recomandarilor din documentul ce autorizeaza punerea pe piata a unui medicament) doresc sa ofer o explicatie.

Nebulizarea umeda la un copil mic, probabil agitat si cu mucoase inflamate, duce la înghitirea si la absorbtia în sange a dexametazonei. Adica exact acolo unde ar trebui sa ajunga pe cale injectabila.

Diferenta este ca, prin injectare, doza din sange e predictibila, stabila si cu potential redus de efecte adverse. Prin nebulizare NU”, explica medicul.

Flixotide previne astmul!

Dr Mihai Craiu atrage atentia ca nici Flixotide nu este recomandat pentru pentru tratamentul bolilor acute (nu e necesar cand tusim, cand avem nasul infundat, cand stranutam sau cand avem boli produse de virusuri sau bacterii).

 In niciun caz nu folosim FLIXOTIDE 2mg/2ml la copii. Este destinat adultilor!

“ Ma intrebam de ce imi scriu atat de des parintii pacientilor mei cu astm ca nu gasesc la farmacie medicatia prescrisa... Fluticazona propionat [FLIXOTIDE] este medicamentul pe care pacientii mei il gasesc cel mai greu. De ce? Pentru ca in Romania exista o adevarata moda in a improviza tratamente fanteziste pentru situatii in care este DIFICIL sa spui parintelui ca timpul rezolva, ca trebuie sa aiba rabdare 1-2 saptamani. Iar Flixotide nebules este principala victima a situatiei mentionate. Uneori medicul roman se simte inconfortabil in pozitia de a nu prescrie medicamente. MULTE medicamente. Si pacientul roman este la randul sau un mare fan al retetelor cu multe medicamente... Dar sa ne intoarcem la Flixotide. In prospectul de la Agentia Nationala a Medicamentului din Romania scrie foarte clar ca Flixotide Nebules este un medicament de Preventie. Nu este destinat tratamentului semnelor si simptomelor din bolile acute, nici macar la pacientii care au astm dovedit cu investigatii. Scrie in prospectul de la ANMDM ca:

1. Flixotide Nebules NU este indicat pentru tratamentul crizelor de astm bronsic.

2. Flixotide Nedules amelioreaza simptomele respiratorii si ajuta la prevenirea crizelor de astm bronsic”.  

Taguri Dexametazona Flixotide Aerosoli

Citeste si despre

Articole de la parteneri