Descoperirea celulelor stem. O scurta istorie

 

Descoperirea celulelor stem are o istorie aparte ce incepe la jumatatea anilor 1800. In aceasta perioada un om de stiinta  a descoperit faptul ca unele celule pot genera alte celule.

In prezent, folosirea si cercetarea celulelor stem este foarte controversata, fiind pareri pro si contra. La inceputul anilor 1900 primele celule stem reale au fost descoperite atunci cand oamneii de stiinta au aflat ca unele celule pot genera celule sangvine.

Istoria cercetarii in domeniul celulelor stem include atat celule stem de origine umana cat si de origine animala. Celulele stem pot fi clasificate in trei mari categorii, in functie de abilitatatea lor de replicare:

• celule stem totipotente, din care se poate forma embrionul (se gasesc numai in embrionii foarte tineri; fiecare celula poate forma un organism complet)

• celule stem pluripotente, care sunt capabile sa genereze orice fel de tesut adult si care sunt inglobate in termenul de celule stem embrionare (se gasesc in masa interioara a blastocistului si se pot transforma in oricare dintre cele 200 de tipuri ce celule din corpul uman)

• celule stem multipotente, care au proprietati de regenerare a unor tesuturi specifice, cum ar fi pielea, ficatul, tractul intestinal (se gasesc in tesutul fetal, sange ombilical sau celule stem adulte)

Controversele au fost legate chiar de la inceput mai ales de celulele embionare. Celulele stem embrionare sunt celule nediferentiate care au particularitati ce le deosebesc fundamental de celulele adulte cu functii specializate. In 1998, James Thompson de la Universitatea Wisconsin – Madison a izolat celule din masa embrionilor foarte tineri si a descoperit astfel pimele linii de celule stem embrionice.

Capacitatea celulelor stem embrionice de diviziune este nelimitata in conditiile in care organismul caruia apartin este viu, iar din aceasta caracteristica deriva cea mai importanta functie pe care o au si pentru care sunt atat de folosite, si anume aceea de a actiona precum un sistem de refacere si reparare a oricarei parti constituente a organismului.

La fiecare diviziune a unei celule mama, apar celule fiice cu capacitatea de a ramane in stadiul de celula stem sau de a se dezvolta in celule cu functii specializate, cum ar fi celulele musculare, nervoase sau celulele sangvine.

Folosirea si cercetarea lor ridica insa probleme etice si in prezent, datorita faptului ca celule stem pluripotente provin de la un alt organism viu, considerat o fiinta in sine, si anume embrionul uman (cu varsta cuprinsa intre 2 zile si 8-9 saptamani).

Argumentele in favoarea depasirii acestei bariere de ordin etic sunt utilizarea celulelor stem embrionare in potentiala vindecare a unor boli grave, printre care si diferite tipuri de cancere, precum si faptul ca recoltarea lor sa face doar de la embrionii furnizati de clinicile de fertilizare.

 Transplantul de maduva osoasa

Transplantul de maduva osoasa este o practica conexa transplantului de celule stem. La inceputul anilor 1900 un medic a administrat oral maduva osoasa pacientilor care sufereau de anemie si leucemie.

Desi experimentul nu a fost unul de succes, el a deschis calea cercetarilor mai amanuntite ale maduvei osoase. Printre primele incercari de a folosi maduva osoasa se numara si cateva transplanturi facute in Franta in 1950, dupa un accident din cauza radiatiilor.

Transplanturile de maduva osoasa au inceput sa se practice in masa dupa ce, in 1958, un om de stiinta a descoperit unul dintre multii antigeni de histocompatibilitate. Aceasta descoperire a fost urmata de altele in domeniul leucocitelor antigene (ele confera sistemului imunitar abilitatea de a cunoaste ce apartine si ce nu apartine corpului, orice celula care cred ele ca nu apartine va fi distrusa prin anticorpi sau prin alte substante).