Ruptura de perineu

Ruptura de perineu este o afectiune a zonei perineale la femei. Se caracterizeaza prin fisurarea tesutului local si este cauzata de slabirea aparatului muscularo-aponevrotica a perineului. Ea apare adesea la femeile care nasc vaginal si reprezinta principala cauza a incontinentei urinare sau a disconfortului sexual la acestea. Cu cat este descoperita mai repede, cu atat tratamentul este mai putin invaziv, putandu-se apela si la exercitii Kegel pentru corectarea ei.

Care sunt cauzele si factorii de risc pentru ruptura uterina?

Perineul este zona care mentine toate organele interne in cavitatea abdominala. Atunci cand musculatura si tesuturile perineale se slabesc, ca urmare a exercitarii unei presiuni asupra lor (asa cum e in nasterea vaginala) apare aceasta fisura in tesuturile perineale. Ea este situata intre comisura posterioara vulvei si anus. Asadar, nasterea naturala este un factor de risc frecvent pentru aparitia acestei afectiuni. Este important de stiut ca nu este obligatoriu ca ruptura sa apara imediat dupa nastere. Pot trece si ani pana cand sa se declanseze, chiar daca principala cauza ramane efortul si presiunea de la nasterea vaginala. Daca ai suferit si epiziotomie la nastere, atunci riscul este si mai ridicat. Specialistii sustin si ca femeile care au o varsta inaintata sau care intra la menopauza sunt mai predispuse sa sufere o ruptura uterina. Cauza este explicata de scaderea nivelului de estrogen care are rolul de a mentine fermitate peretelui pelvin.

Cum se manifesta ruptura de perineu?

Cele mai frecvente manifestari ale afectiunii sunt incontinenta urinara (pierderea involuntara de urina) care apare la cel mai mic efort fizic si disconfortul din timpul actelor sexuale. Disconfortul sexual apare din cauza largirii canalului vaginal. Aceasta are ca efect lipsa placerii sexuale, scaderea libido-ului si, in unele cazuri, poate induce si frigiditatea.

Cum se pune diagnosticul?

La primele semne de incontinenta urinara este bine sa mergi la medic. Specialistul care poate pune diagnosticul este ginecologul. Acesta poate depista afectiunea in urma unui simplu examen pelvin.

Ce complicatii pot aparea?

Daca nu este descoperita si tratata la timp, afectiunea poate evolua si determina aparitia unor complicatii: prolapsul genital (alunecarea uterului, vezicii, rectului in vagin); cistocele (caderea vezicii urinare in vagin); uretrocelul (dilatatie de dimensiuni mici a unui segment al uretrei).

Cum se trateaza?

Exista mai multe metode de tratare a acestei afectiune: medicamentoasa; chirurgicala; chirurgicala + medicamentoasa; prin exercitii Kegel. Cu cat ruptura de perineu este descoperita mai repede, cu atat tratamentul este mai facil si mai putin invaziv. Daca este depistata in stadiu incipient, ea poate fi corectata prin efectuarea de exercitii fizice speciale, numite Kegel. Acestea au rolul de a intari si tonifia musculatura planseului pelvin si de a combate incontinenta urinara. Insa ele trebuie realizate dupa un program strict si pe o perioada mai lunga de timp. Dureaza chiar si cateva luni pana sa se observe primele semne de recuperare. Insa ramane o metoda naturala, neinvaziva de tratare a acestei afectiuni si care nu implica niciun risc. In plus, ele au avantajul de a putea fi facute oriunde, oricand.

Tratamentul comun de corectare a rupturii de perineu ramane apelul la chirurgie. Unii medici recomanda metoda chirurgicala inca dintr-un stadiu incipient al fisurii, chiar daca exista si alte metode care o pot corecta, mult mai putin invazive. Interventia chirurgicala se poate realiza atat pe cale vaginala, cat si abdominala. Ea se realizeaza sub anestezie generala si are scopul de a reface perineul, peretele vaginal, muschii si mucoasa vaginala in functie de severitatea si evolutia fisurarii. Prin interventia chirugicala medicii imbunatatesc si estetica organelor genitale, ajuta la ingustarea canalului vaginal in scopul de a contribui la imbunatatirea vietii sexuale a pacientei. Tratamentul medicamentos este adesea complemetar interventiei chirugicale si in foarte putine cazuri este luat in considerare ca forma unica de tratament. El are de obicei rolul de a ajuta la recuperarea postoperatorie.