Educatia democratica in Romania

/ / Modificat: 2015-01-09
Educatia democratica in Romania

Democratia pentru noi, romanii, a inceput sa prinda contur dupa revolutie, dupa cum bine stim. A fost perioada in care ni s-a dezlipit o pojghita de ceata de pe ochi si am inceput sa vedem lumea in culori, nu doar in alb si negru. A urmat Era televizoarelor color, a reclamelor, a boutique-urilor pline de dulciuri si mancare "de import", civilizatia poposea si ea tiptil pe meleagurile noastre uitate de lume. Eram democrati, eram liberi, intrati in randul lumii. Dar oare asa era cu adevarat? 

Peste inca ceva ani, ne-am dat seama cat de in urma eram noi vis-à-vis tarile dezvoltate si cati ani erau intre noi si ei ca si civilizatie. Mai aveam mult pana sa fi gustat macar putin din ce insemna democratie, libertate.

Am invatat si am evoluat, an de an, crescand in valori si inovatii de tot felul. Au aparut si la noi curente internationale pe diferite arii de dezvoltare, proiecte, planuri de afaceri, etc. S-a constatat o mare schimbare de mentalitate a omului obisnuit si nu numai. Am inceput sa fim mai informati, mai atenti la ce este in jurul nostru si cum putem face sa schimbam ceva.

Noua generatie de copii, cei dupa anul 2000, au fost numiti "Generatia Z", generatia de copii liberi, care pot schimba lumea si pot face o diferenta, avand dezvoltat spiritul anteprenorial. Ei sunt viitorul acestei tari si de ei va depinde traseul nostru catre o lume mai buna.

Dar oare societatea actuala este pregatita pentru a-i intampina cum trebuie si a-i ajuta sa se dezvolte la standardele lor?

Pentru ca, daca privim sistemul de invatamant asa cum este el in Romania, nu vedem decat acelasi sistem invechit de ani si ani care, din pacate, nu ajuta si nu sustine deloc noua generatie de copii. Ei au nevoie de libertate, de imaginatie, de dobandire de cunostinte prin experiment si joc, de conectare cu natura, de normal si natural. In schimb, acest sistem nu face altceva decat sa standardizeze, sa catalogheze si sa taie aripi. 

Stiati ca pana la varsta de 6 ani, 95% dintre copii sunt genii? Au o capacitate extraordinar de mare de a acumula informatii, putand invata pana la 5 limbi straine. Integrati cu atentie intr-un spatiu in care le sunt puse la dispozitie unelte pentru ca ei sa poate evolua natural, ghidati de catre un personal cu daruire si pasiune pentru ceea ce face, ei pot atinge maximum din capacitatea lor intelectuala. Fiecare copil este unic in felul lui, fiecare are propria celula in care sa se poate dezvolta unic, daca ii este permis.

Educatia democratica exista in alte tari si este un exemplu de urmat pentru multi deschizatori de drumuri. Exista scoli democratice in intreaga lume care sunt modele pentru multi parinti si copii. Prima scoala democratica a luat fiinta in anul 1921 si continua sa existe si in ziua de azi.

O scoala democratica nu este o scoala asa cum o stim noi, cu ore obligatorii, cu profesori care si-au pierdut de mult daruirea de a preda si copii care vad scoala ca pe un chin. Scoala democratica este un loc in care nu exista segregare pe varste, nu exista ore obligatorii iar regulile si limitele sunt puse de catre toti participantii la invatamant prin supunere la vot, indiferent de varsta si "rang" (elev sau staff). Drept urmare, elevul este cel care alege ce anume vrea sa invete, cum si cand. Prezenta la ore este optionala, au libertatea de a se inscrie la  cursuri la inceputul trimestrului, iar daca pe parcurs simt ca nu sunt suficient de pregatiti, pot sa se retraga. Tot elevii sunt cei care opteaza pentru o serie de materii si cursuri pe care le vor in "programa" lor scolara.

Regulile si bunul mers al lucrurilor se stabilesc in sedintele saptamanale, la care participa elevii si staff-ul, fiecare avand drept de vot egal. Profesorii sunt numiti Indrumatori si sunt priviti ca prieteni ai elevilor, egali ca si drepturi.

Nu exista note, buline, smiley face, etc. Se pune accent si se incurajeaza dobandirea de cunostinte prin joc, experiment si libertate. Asa se nasc pasiuni si drumuri de urmat in viata, importanta este calatoria pana acolo si acumularea de informatii in acest proces.

In Romania acest curent de educatie democratica este destul de putin cunoscut, datorita faptului ca nu exista destul de multa informatie despre ce inseamna si ce poate oferi nou intr-un sistem de invatamant.

Am descoperit insa un loc care se pliaza foarte bine pe conceputul de educatie democratica, si doreste ca in cativa ani, cu sustinere din partea comunitatii, sa ajunga prima scoala democratica din Romania. Se numeste Free School, este situata la marginea Bucurestiului, asa cum bine ii sade unei astfel de scoli, departe de zgomotul si agitatia orasului, mai aproape de natura. 

Free School se doreste a fi ceea ce noi numim educatie democratica, libera. Denumirea de "scoala" este probabil prea mult spus, pentru ca ceea ce Free School ofera este departe de conceptul de “scoala” asa cum il stiam noi.

Educatia democratica este un ideal de invatamant în care democratia este atat un scop, cat si o metoda de instruire. Ea aduce educatiei valori democratice si poate introduce auto-determinare într-o comunitate, precum si valori ca dreptate, respect si incredere.

Free School este un loc democratic, auto-guvernator in care adultii si copiii au drepturi egale. Filozofia Free School este de a permite libertate fiecarui individ spre a-si descoperi telul in viata si de a manifesta interes in cladirea pas cu pas a acestui drum. Simplul fapt ca faci parte dintr-o comunitate in care ai un cuvant de spus si in care gasesti indrumare atunci cand ai nevoie, te responsabilizeaza ca individ si mareste increderea in sine.

Free School ofera un mediu in care copiii pot creste fericiti si liberi, unde pot descoperi si invata natural, fara presiuni, fara limite si fara concurenta. Este un loc in care segregarea pe varste nu exista, asa ca aici poti gasi copii de varste diferite, invatand unii de la ceilalti exact ca intr-o mare familie.

Activitatile pe care copiii le aleg, pot avea loc afara in aer liber, fie in sala, punandu-se accent pe conxiunea directa cu mediul si/sau ceilalti copii/adulti. In functie de varsta si de propriul interes pentru o anumita activitate, copiii sunt liberi sa participe sau nu la prezentarea ei, avand libertatea de a-si gestiona propriul timp.

Totodata copiii invata cum sa comunice eficient, empatic, atenti la sentimentele lor si ale celorlalti din jur. Ei ajung sa deprinda foarte repede abilitati de negociere si compromis, nu in ultimul rand sa-si asume responsabilitatea pentru faptele lor. Bunul simt si grija pentru libertatea lor, a copiilor, si a celor din jurul lor sunt singurele reguli aplicate in educatia democratica.

Pentru mai multe articole interesante, urmareste-ne pe pagina de Facebook Copilul.ro

Articole recomandate

Citeste si despre