Ce uleiuri folosim pentru masajul bebelusilor?

Utilizarea uleilor pentru masaj este un subiect complex asupra caruia inca se efectueaza multe cercetari. Tipul de ulei pe care ar trebui sa il utilizezi depinde de mai multi factori: preferintele culturale, traditii, tipurile de piele, alergii, disponibilitate, trend-uri, costuri, sanatatea copilului etc.

dragota-picior-bebe

Principalul motiv pentru care utilizam ulei in timpul masajul este acela ca permite mainilor sa alunece lin pe corpul bebelusului, fara sa ii provoace disconfort. Ca alternativa putem folosi crema sau lotiune de corp, insa un ulei hidratant este mult mai sanatos pentru copil.

Intrebarea este ce ulei alegem pentru masajul celei mai importante persoane din viata noastra. La o simpla vizita prin magazine o sa gasim o gama larga de produse cu mentiunea pe eticheta "special pentru pielea sensibila a bebelusilor". Totusi multe dintre ele contin produse derivate din petrol, extrem de nocive pentru copii. Din acest motiv, atunci cand alegem un ulei de masaj e bine sa citim eticheta si sa nu ne uitam numai la brand si la cat de renumit este.

Tipuri de uleiuri, avantaje, dezavantaje si recomandari

Iata care sunt tipurile de ulei disponibile pe piata, si care sunt avantajele si dezavantajele utilizarii lor:

Uleiurile vegetale obtinute prin presarea la rece

Uleiurile obtinute prin presarea la rece a legumelor, fructelor, semintelor, nucilor sau ierburilor sunt obtinute printr-un proces mecanic fara utilizarea caldurii.

Avantaje

  • Contin ingrediente benefice precum vitamina E, A, B1, B2, B6 si calciu;
  • Nu au parfum, astfel ca mirosul natural al parintilor, unul dintre elementele cheie in formarea atasamentului fata de parinti, este pastrat;
  • Sunt considerate hrana digerabila de catre piele si corp;
  • Sunt comestibile, astfel incat daca ajung din greseala in gura copilului nu este nici o problema;
  • Hidrateaza pielea si ii permite sa respire.

dragota-ulei-masaj-bebe

Dezavantaje

  • Devin rancede foarte repede;
  • Uleiurile de calitate indoielnica pot fi contaminate;
  • Calitatea lor poate varia in functie de recolta.

Recomandari

  • Uleiurile vegetale pot fi pastrate mai mult timp in locuri intunecate si racoroase;
  • Este bine sa pastram aceste uleiuri in sticlute mici de culoare inchisa;
  • Pot fi incercate mai multe tipuri de uleiuri pana cand il gasesti pe cel potrivit pentru copilul tau;
  • Nu este contraindicata utilizarea uleiurilor vegetale pentru bebelusii cu eczema, cu exceptia zonelor in care exista rani deschise sau infectate;
  • In cazul in care bebelusul este internat intr-un spital e bine sa verificati care este politica spitalului vizavi de acest subiect;
  • E bine sa consulti un specialist in cazul in care crezi ca au aparut alergii;
  • Este recomandata utilizarea uleiurilor produse in zona in care locuiesti pentru a evita posibile alergii si intolerante.

Asociatia Internationala de Masaj pentru Bebelusi (International Association of Infant Massage) recomanda utilizarea uleiurilor de calitate superioara, preferabil organice, fara parfum, obtinute prin presarea la rece.

Uleiurile minerale si sintetice

Uleiurile minerale deriva din petrol, iar cele sintetice sunt produse in laborator.

Avantaje

  • Nu se rancezesc;
  • Nu sunt scumpe.

Dezavantaje

  • Uleiurile minerale nu sunt bine absorbite de piele si o impiedica astfel sa respire;
  • Pielea bebelusului ramane unsuroasa si poate pata hainele;
  • Majoritatea uleiurilor minerale si sintetice contin parfum, care este de obicei prea puternic pentru a fi utilizat in timpul masajului bebelusilor;
  • Aceste uleiuri nu sunt metabolizate de corpul uman;
  • Pot provoca neplaceri digestive in caz de ingerare;
  • Le lipseste vitalitatea.

Uleiurile esentiale

Desi uleiurile esentiale sau uleiurile aromatice sunt considerate naturale, produse din plante, ele sunt diferite de uleiurile vegetale. Uleiurile esentiale sunt obtinute printr-un proces chimic complex, inclusiv distilare si sunt foarte concentrate. Aceste uleiuri sunt folosite in mod terapeutic si este necesara o pregatire profesionala prealabila. Specialistii din domeniul aromoterapiei nu recomanda utilizarea acestor uleiuri pe bebelusi deoarece pot fi un stimul mult prea puternic pentru ei. Uleiurile esentiale au efect la nivelul celulelor si al creierului. De asemenea ele acopera mirosul natural al parintilor si interfereaza cu formarea atasamentului.

Asociatia Internationala de Masaj pentru Bebelusi (International Association of Infant Massage) recomanda sa nu utilizati aceste uleiuri pentru masajul copiilor.

Oricare va fi alegerea ta in materie de ulei pentru masajul bebelusilor si copiilor sa nu uiti ca la aceste varste creierul si sistemul nervos nu sunt inca pe deplin dezvoltate, iar bebelusii sunt foarte sensibili la orice substanta absorbita de piele. In cazul in care ai suspiciuni referitoare la posibile eczeme, alergii sau alte probleme de sanatate e bine sa te adresezi pediatrului sau medicului specialist.

ulei-masline

Foto: organicsoul.com

Pentru a evita o eventuala problema de sanatate este bine sa incepem masajul cu un ulei cat mai putin alergenic, de exemplu uleiul de masline (obtinut prin presarea la rece). In cazul in care vrei sa utilizezi altceva poti testa uleiul pe o zona mica a corpului. Pune o picatura de ulei, maseaza si tine sub observatie zona respectiva pana a doua zi, fara a o spala. Daca pielea nu se inroseste sau nu apar eczeme, uleiul respectiv poate fi utilizat pe tot corpul.

O alta recomandare este ca pentru masajul nou-nascutilor sa folosesti ulei de masline. Nu este nevoie sa il fierbi inainte si nici sa il imbogatesti cu diverse vitamine, el avand deja in compozitia sa o intreaga serie de substante nutritive, esentiale pentru o piele frumoasa si sanatoasa. In plus, uleiul de masline protejeaza pielea impotriva radicalilor liberi si asigura o hidratare intensa.

Pe masura ce bebelusul creste, aproximativ dupa 6 luni, poti incerca si alte tipuri de ulei, daca vrei. E bine insa sa nu amesteci prea multe uleiuri si sa verifici recomandarile producatorilor.

Dupa ce ai ales un ulei pentru pielea micutului e timpul sa treci la practica. Nu uita sa te relaxezi inainte si sa te bucuri de aceste momente. Bebelusul nu vrea decat sa te simta, sa te auda si sa te iubeasca.

Mirela Dragota

Instructor de masaj pentru bebelusi

www.masajbebe.ro

www.facebook.com/pages/Masaj-Bebe

Pentru mai multe articole interesante, urmareste-ne pe pagina de Facebook Copilul.ro

Taguri Masaj bebelusi Ulei masline sanatate

Copilul.ro

Alaturi de tine pentru a creste copii cu dragoste si incredere. Nu iti promitem ca iti vom rezolva problemele, dar iti promitem ca nu va trebui sa le faci fata singura.

Citeste si despre

Articole de la parteneri

Aplicatii pentru copii

DESCARCA
DESCARCA

Inainte sa pleci,

Poti gasi informatii utile si in materialele urmatoare:



Urmareste-ne si primeste cele mai noi informatii pentru tine si copilul tau!

Trimite articolul catre prietenii tai

Poti baga cate mailuri vrei tu separate prin spatiu!

Trimite mesajul