Marturii de la mamici: cum am slabit 4 kilograme intr-o luna

/ / Modificat: 2019-03-01
Marturii de la mamici: cum am slabit 4 kilograme intr-o luna

Kilogramele in plus sunt un disconfort pentru oricine, dar mai ales pentru femei, care ar face aproape orice ca sa scape rapid de ele si pentru totdeauna. Liana, o mamica in varsta de 36 de ani, ne-a povestit cum a reusit sa slabeasca, dar sa se si mentina!

Nu am fost niciodata o silfida, dar nici nu am trecut de masura 42 la haine. Inca de la inceputul anului, mi-am propus sa ajung la 38  si, ca toata lumea, am zis ca intru la dieta, ca, deh, nu se mai poate asa! Cum se facea luni, intentia mea se ducea pe apa sambetei, “subminata” de aroma unei ciocolatele, biscuiti, bomboane etc.

Pentru mine, cuvantul DIETA era sinonim cu DEVORARE. Lunile au trecut, si nimic! Pana cand o prietena de care ma leaga 15 ani de peripetii a inceput un curs de consultant nutritionist si avea nevoie de “cobai”, cum m-am autointitulat.

Asa ca o saptamana am notat tot ce beam si mancam: cafea cu 2 lingurite de zahar, dulciuri, cate un iaurt, fast-food la greu (sunt KFC addicted), Cola, ciocolata si junk food la 12 noaptea.. O adevarata provocare pentru un consultant in nutritie sa ma aduca pe drumul cel bun…  Dar nu imposibil, dupa cum au aratat rezultatele unei luni de “corectie alimentara”: am slabit sanatos 3,5 kg in total si m-am subtiat cu cate 3 cm la nivelul taliei, bratelor, picioarelor si soldurilor! 1 kg de grasime viscerala a disparut, ceea ce este super, in conditiile in care amandoi parintii au avut diabet de tip 2.

Incantata am fost si de faptul ca varsta mea metabolica – care era de 41 de ani initial – a coborat la 35, dupa doua saptamani. Dupa inca doua, am ajuns la 32 de ani (eu am 36 de ani). Toate acestea au fost calculate de cantarul magic al prietenei mele, care seamana cu cele pe care te urci cand mergi la medicina muncii sau la sala.

Si tot prietenei mele i se datoreaza faptul ca nu am simtit aceasta luna ca pe o corvoada (ideea de restrictii ma irita din start). 

Ce s-a intamplat practic?

 Am inceput sa mananc micul dejun, pe care mai mereu il ignoram, ba ca-s pe fuga, ba-l inlocuiam cu cafeaua de dimineata…Primele doua dimineti in care am inceput sa mananc micul dejun m-am simtit ca un pui indopat. Noroc ca a fost mereu atractiv: iaurt cu patru tipuri de seminte si tarate de psyllIum, plus zmeura,  omleta – in a doua dimineata, de exemplu, vinete cu paine integrala prajita, in a treia (broccoli a fost singurul aliment non grata din regimul meu si de care a tinut cont prietena mea) …Revenind la luna de “corectie alimentara”,  am avut 3 mese principale, in care am mancat atatea salate, incat la un moment credeam ca o sa ajung sa behai… .

Pe langa cele trei mese, am mai avut doua gustari, de obicei fructe, migdale hidratate de seara, chiar un patratel de ciocolata cu minim 75% cacao, clatita cu dulceata de Topoloveni.

Am mancat toate tipurile de carne, inclusiv porc, dar muschi, grasimi bune din peste (somon si macrou), ulei de masline, nuci..Dupa primele doua saptamani, din alimentatie mi-a fost dor doar masline, rodie si inghetata. Recunosc ca am avut zile in care m-am simtit supersatula si zile in care inca imi era foame.

De rontait n-a fost vorba.. Overall,  am mancat din 3 ore in 3 ore, aproape ca Ade (fetita mea, in varsta de 8 ani) cand era bebelus.

Din punct de vedere financiar, luna in care am mancat sanatos nu ne-a ridicat cheltuielile, spun asta fiindca am auzit de multe ori ca “dieta costa”. Dar, in timp, medicamentele/tratamentele nu m-ar costa, daca o sa continui sa aleg comoditatea?Caci despe asta a fost vorba, sa ma organizez mai bine, sa ma asigur ca am gustari si, poate, sa gatesc mai des.Cand chiar nu am avut timp, am optat pentru piept de pui si salata, pe care le gasim oriunde.

Meniul a fost alcatuit dupa ce mi-a fost calculat metabolismul bazal la 1.500 de calorii, deci nu poate fi urmat de oricine.Eu l-am folosit ca sursa de inspiratie si pentru ai mei. Si am avut o satisfactie maxima cand am vazut ca sotul meu mananca si el dimineata. In plus, micul dejun pe care l-am luat cu Ade a fost cea mai linistita perioada a zilei!Am dat jos kilogramele, dar am pastrat principiile! 

Pentru mai multe articole interesante, urmareste-ne pe pagina de Facebook Copilul.ro

Taguri Slabit Slabit femei

Articole recomandate

Citeste si despre