5 strategii prin care mamele pot face fata stresului mai usor

/ / Modificat: 2024-03-29
5 strategii prin care mamele pot face fata stresului mai usor

O buna relatie cu cei mici depinde in mare masura de capacitatea ta de a gestiona stresul. De aceea, este in interesul nostru sa avem grija sa ne cream o rutina sanatoasa pentru a depasi momentele tensionate. Uneori, insa, acest lucru este mai usor de spus decat de facut. 

 

Iata 5 strategii care te pot ajuta sa gestionezi mai bine stresul dupa ce ai devenit mama.

Pune lucrurile in perspectiva 

Ia in calcul organizarea programului intr-un mod mai eficient. Noteaza intr-o agenda sarcinile pe care ti-ai propus sa le indeplinesti, apoi incearca sa reduci lista renuntand la cele mai putin importante sau inlocuindu-le cu activitati care-ti fac placere.

 

De exemplu, in loc sa gatesti pranzul atunci cand ai deja alte 3 locuri in care trebuie sa mergi cu copiii in acea zi, pur si simplu alege sa mancati in oras. Astfel, reduci nivelul de stres si maximizezi timpul petrecut alaturi de copii.

 

Chiar si in privinta lucrurilor importante care te preocupa, cum ar fi sanatatea si educatia copiilor, poti face pasi mici pentru gestionarea stresului. O asigurare de viata copii poate fi genul de alegere care sa contribuie la reducerea nivelului de stres generat de responsabilitatea de a fi mama. Ce beneficii poate aduce concret o asigurare de viata pentru copil? Ea este un ajutor financiar de care copilul tau va beneficia cand va implini 18 ani, poate oferi protectie atat tie cat si celui mic, ii poti atasa optiuni suplimentare, in functie de nevoile care vrei sa fie acoperite. 

 

Fa-ti timp sa razi

Si nu urmarind un serial de comedie, ci impreuna cu piticii tai. Priveste-i in ochi atunci cand vorbesc. Foloseste umorul pentru a dezamorsa situatiile stresante.

 

Adesea acumulam multa tensiune, asa ca atunci cand radem cu pofta, ajutam la eliberarea acesteia, iar nivelul stresului scade. 

Evita sa te suprasoliciti

Energia mentala pe care o depui zilnic pentru a avea grija de micul ghemotoc complet dependent de tine si mai apoi de micul tiran care opune rezistenta cand vine vorba despre reguli poate duce la epuizare.

 

Sentimentul de coplesire provine din faptul ca femeile devin „managerii” caminului lor. Aceasta incarcatura mentala ilustreaza modul in care femeile poarta, in multe situatii, responsabilitatea pentru intretinerea casei, nu doar pentru copii. 

 

Uneori facem o multime de lucruri intr-o zi, fara sa ne gandim ca ne consumam bateriile. De cele mai multe ori, este vorba de lucruri care au intrat in rutina si carora nu le dam prea mare importanta. De la aranjatul hainelor imediat ce le strangem de pe stander, la sortarea jucariilor de prea multe ori pe zi, pur si simplu am putea schimba ordinea prioritatilor zilnice, astfel incat sa nu ne simtim suprasolicitate.

 

In acest fel, eviti sa pui prea multa presiune pe tine si te concentrezi pe ceea ce este cel important in viata ta - copilul.

Gaseste sprijin pentru a face fata stresului maternitatii

Societatea stabileste asteptari conform carora mamele trebuie sa renunte la viata sociala si la timpul dedicat exclusiv lor dupa sosirea copiilor pe lume, iar aceasta prejudecata pune o presiune imensa pe umerii mamei.

 

Identifica modalitati prin care familia si prietenii iti pot usura sarcina, astfel incat sa poti lua cate o pauza. 

 

Zicala „Este nevoie de un sat pentru a creste un copil” este la fel de relevanta astazi precum era in generatiile anterioare. Discuta cu partenerul pentru a imparti sarcinile si foloseste-ti resursele, fie ca este vorba de un grup de sprijin pentru mame, de prieteni sau de familie. Aminteste-ti ca nu esti singura.

Ingrijire de sine, ingrijire de sine, ingrijire de sine, ingrijire de sine

Este intr-adevar stresant sa fii cea care ia deciziile privind ingrijirea copiilor si, eventual, a casei. 

 

In acest context, cel mai greu lucru pentru o mama este sa se gandeasca la ea insasi. Desi acest lucru este de inteles, trebuie sa gandesti si in sens invers: cum vei continua sa ai grija de cei pe care ii iubesti daca nu ai resurse de energie?

 

Pentru a continua sa te implici si sa te bucuri de copiii tai, trebuie sa ai grija de tine. Rezerva timp pe parcursul saptamanii pe care sa ti-l dedici exclusiv. 

 

Trage un pui de somn, iesi in oras cu o prietena, mergi la SPA sau pur si simplu mergi intr-un parc si citeste o carte. Indiferent de ceea ce-ti place sa faci, timpul pe care-l petreci incarcandu-ti bateriile este extrem de important.

 

In concluzie, poate fi coplesitor pentru mame sa se concentreze pe toate sarcinile pe care trebuie sa le indeplineasca in fiecare zi. Dar daca vei reusi sa gestionezi mai bine stresul si sa pastrezi perspectiva asupra a ceea ce este cel mai important, vei avea ocazia sa petreci mai mult timp de calitate cu piticii pentru a te bucura de momente memorabile.

 

Sursa foto: Freepik.com

 

Pentru mai multe articole interesante, urmareste-ne pe pagina de Facebook Copilul.ro

Taguri Stres mame Strategii

Articole recomandate

Citeste si despre