Ultimele discutii din forum
  1. #1
    Floricica Senior paulici's Avatar
    Membru inregistrat la
    08.09.2009
    Postari in forum
    3.046

    Nelamurit Parintii de ingerasi in perceptia celorlalti

    Pentru cei care nu au pierdut un copil aceasta durere nu este perceputa la adevarata intensitate, nici nu are cum, insa mai grav nu este acceptata, nu este inteleasa de ceilalalti. Acest forum este un loc de bucurie, unde cuvantul "ingeras" inseamna frumos si bucurie, dar pentru cateva din noi acest cuvand inseamna "dor" ... pentru ca in timp asta ramane in sufletul parintilor de ingerasi un dor imens si un gol care nicmeni si nimic nu il poate umple.

    Scriam in urma cu ceva vreme aceste randuri: Pentru ca zilnic vorbesc de fetita mea, pentru ca zilnic ii scriu, pentru ca e prezenta in sufletul meu mereu, pentru ca traiesc cu gandul ca intr-o zi la timpul potrivit o voi revedea, pentru ca uneori plang in hohote, pentru ca nu mai vreau un copil, acum, din teama de a nu il pierde ... da stiu ca pentru multi faptul ca traiesc zi de zi cu gandul si sufletul la ea este ciudat, daca nu altfel, dar asta ma tine in viata si asta ma face sa lupt pe mai departe ... amintirile cu ea sunt cel mai frumos dar pentru sufletul meu ... si sunt fericita ... ca mi-am cunoscut primul copil ... sunt si trista pentru ca nu il mai am ... dar asta e altceva. Pentru aceste lucruri sunt neinteleasa ... sau poate nu inteleg eu lumea ...
    O persoana tare draga mie care acum ar fi trebuit sa aiba un baiat de 18 ani ... si are o fata de varsta mea ... dupa inmormantarea fetitei mele mi-a zis "ai grija draga mea (parca o aud) ca acum lumea va zice 'saraca de ea' dar peste cateva luni va zice 'dar nu ai trecut inca peste asta?' sau 'off, uite ca nu a trecut peste'" atunci mi-am zis ca nu are dreptate ... acum ii dau dreptate.
    Nici una din mamicile de ingerasi nu asteptam compatimire, nu ne face bine, insa asteptam din partea celorlalti sa inteleaga ca durerea exista si va exista.
    Peste pierderea unui copil ... nu stiu cum sa iti explic ... nu treci ... a trece ar insemna sa nu mai simti acea durere, sa faca parte doar din trecut si sa nu iti impovareze prezentul, ar insemna sa uiti ca s-a intamplat ... asa ceva este imposibil ... asa ca ... doar inveti sa traiesc cu acel gol din suflet ...

    IN acest topic nu imi doresc sa aud incurajari, nici sa gasesc sustinere vreau sa gasesc niste raspusnuri la unele intrebari ... raspunsuri care in urma cu cateva luni poate le-as fi dat chiar eu, dar acum nu mai pot face asta.

    Ce inseamna pentru cei care nu au pierdut un copil: a trecut deja destul de mult timp si ar trebui sa te aduni?
    De ce atunci cand te vezi pus in fata unei persoane care a pierdut un copil o ocolesti, chiar daca ti-e prietena iar daca nu poti sa o ocolesti ii spui: Lasa ca sunteti tineri, faceti ALT copil?
    De ce cand o intalnesti nu ii poti spune un simplu "imi pare rau" si ii spui "nu plange" sau "de ce plangi?" sau "a meritat sa lupti atat pentru copilul asta?" sau "mai bine asa decat ..." sau "mai bine acum decat mai tarziu" sau tot felul de expresii.

    Stiu ca e greu sa privesti din perspectiva celui care nu cunoaste aceasta durere ... dar e atat de greu sa intelegi ca durerea aceaa va face parte din viata lui mereu?

    Ati fost pusi vreodata in situatia de a sta fata in fata cu un parinte care si-a pierdut copilul? Cum ati reactionat? V-ati gandit ca unele vorbe pot sa raneasca mai mult decat tacerea sau o mangaiere sau o imbratisare? De ce e atat de greu sa te alaturi acelor parinti in evenimente de genul Comemorarea copiilor cum a fost acum in 15 octombrie? De ce nu poti doar sa stai sa asculti daca nu sti ce sa zici?

    Nu vreau sa intristez pe nimeni, dar vreau niste raspunsuri ... pentru a putea si eu intelege lumea din jurul meu ... care considera ca nu imi "gestionez" durerea cum ar trebui.

  2. #2
    Floricica Debutanta dama de pica's Avatar
    Membru inregistrat la
    25.12.2009
    Postari in forum
    847
    Paulici, eu nu am fost in situatia de a cunoaste un parinte de ingeras. Dar mi-e groaza sa ma gandesc cum ar fi sa pierzi un copil... crede-ma ca mi se face rau numai cand ma gandesc. Despre cei care nu gasesc cuvintele de consolare potrivite... este greu sa stii ce sa spui daca nu ai fost in situatia asta. Acum, citind cele scrise de tine si incercand sa inteleg mai profund durerea ta, poate ca as reactiona intr-un mod mai potrivit. Dar altfel, poate ca m-as pierde, n-as sti ce sa spun, as cauta sa te incurajez mai mult decat e cazul si cand as deschide gura mi-ar scapa unul din cliseele pe care le-ai enumerat mai sus. Fiecare om stie ca este absurd sa iti inchipui ca o astfel de pierdere poate fi uitata. Dar dincolo de cuvinte, totusi stii ca fiecarui parinte ii pare foarte rau pentru o pierdere ca a ta, chiar daca nu o poate percepe la aceeasi intensitate!
    Modificata de dama de pica; 26.10.2010 la 14:05:50.

  3. #3
    Floricica Senior paulici's Avatar
    Membru inregistrat la
    08.09.2009
    Postari in forum
    3.046
    Citat Postat de dama de pica Vezi mesajul
    Paulici, eu nu am fost in situatia de a cunoaste un parinte de ingeras. Dar mi-e groaza sa ma gandesc cum ar fi sa pierzi un copil... crede-ma ca mi se face rau numai cand ma gandesc. Despre cei care nu gasesc cuvintele de consolare potrivite... este greu sa stii ce sa spui daca nu ai fost in situatia asta. Acum, citind cele scrise de tine si incercand sa inteleg mai profund durerea ta, poate ca as reactiona intr-un mod mai potrivit. Dar altfel, poate ca m-as pierde, n-as sti ce sa spun, as cauta sa te incurajez mai mult decat e cazul si cand as deschide gura mi-ar scapa unul din cliseele pe care le-ai enumerat mai sus. Fiecare om stie ca este absurd sa iti inchipui ca o astfel de pierdere poate fi uitata. Dar dincolo de cuvinte, totusi stii ca fiecarui parinte ii pare foarte rau pentru o pierdere ca a ta, chiar daca nu o poate percepe la aceeasi intensitate!
    Imi doresc sa nici nu cunosti, insa cred ca e foarte important sa fi pregatit sa "faci fata" unei astfel de intalniri, sa sti ce e bine sa spui si ce nu, sa iti dai seama ca uneori involuntar poti sa ranesti mai mult decat cu un simplu imi pare rau. Daca acest topic va reusi sa faca mai multe persoane sa inteleaga asta atunci el si indeplinit rolul. Din pacate imi dau seama ca pierderea unui copil este pentru cei din exterior ca o "boala contagioaga" si lumea ajunge sa te ocoleasca sa te evite.
    Unii parinti isi doresc sa vorbeasca de acel copil, altii din contra, insa daca ii spui de la inceput "daca vrei sa vorbesti cu cineva, poti sa vorbesti cu incredere cu mine" atunci daca va vrea va vorbi de micutul bebe iar daca nu va schimba subiectul. Trebuie respectata parerea parintilor ... fiecare isi poarta altfel durerea.

  4. #4
    Floricica Cu Vechime lianadani's Avatar
    Membru inregistrat la
    09.08.2010
    Postari in forum
    5.264
    Nu am nascut, nu l-am tinut in brate dar l-am simtit si l-am asteptat de atata vremesi l-am pierdut. Stiu nu se compara cu o pierdere efectiv, dar ma doare si lumea parca te condamna ca ramai fixata si nu te inteleg de ce nu treci mai departe, de ce dupa 8 luni inca mai suferi, ei te vad slab poate chiar ca o ei razana si atunci incerci sa zambesti chiar daca nu poti si sa lasi impresia ca e totul bine chiar daca iti vine sa urli.

    Am o prietena buna caruia ia murit sotul dupa un an ( a fost calact de o masina in oras, el era cu bicicleta), saracuta era gravida dar sarcina s-a oprit in evolutie cred ca de suparare, timp de o luna mergeam zilnic la ea, stateam cu ea, de multe ori stateam 3 ore fara sa spunem nimic doar o sprijineam cu prezenta ca cuvinte nu mai erau sau daca au fost, au fost spuse si nu aveau rost repetarea lor, mi se parae ca daca ii spun ceva ii bag cutitul in rana.

  5. #5
    mother
    Guest
    paulici eu inteleg perfect durerea ta....
    eu te-as sfatui sa alegi persoanele cu care discuti... prin eliminare nu mai povesti celor care nu te inteleg. nu o sa convingi pe nimeni niciodata...
    discuta cu persoanele dragi , care au si capacitatea de a te intelege...

    pentru mine a fost copilul meu de cand era un ghem de celule si abea i se vedea inimioara batand... la 5 luni la eco 3d 4d eram topita deja.... era deja o mica fiinta... si mai mult, era copilul meu!

    poate ca inainte sa fiu mama nu as fi inteles durerea. chiar, de multe ori nu intelegeam de ce ii dadeaulacrimile mamei mele cand auzea ca a murit un copil (copilul cuiva-indiferent de varsta)

  6. #6
    Floricica Avansata ralukut's Avatar
    Membru inregistrat la
    18.06.2008
    Postari in forum
    1.401
    Am cunoscut mai multi parinti de ingeri, de fapt mame. Chiar si o mama de 2 ingerasi.
    Mereu m-am uitat la ele cu teama, cu teama de a nu le vedea cazand din picioare in fata mea. Parca cu teama de a le atinge, chiar si cu un cuvant gresit.
    Atat de fragile, dar atat de puternice! Pe dinafara parand cumva in regula, dar ce o fi oare in interior? Inima franta.
    Mereu le-am admirat (neancetand sa ma uimesc) cum de mai pot respira, cum mai pot calca pe pamant.
    Mereu imi zic ca daca mi s-ar intampla asa ceva nu as rezista nicio secunda, dar probabil Dumnezeu ii alege pe cei mai puternici sa treaca prin asta.

  7. #7
    nicole13
    Guest
    Cred ca in momentele alea,Dumnezeu te intareste!E crunta durerea,este ceva de neimaginat pentru mine!

    Am un coleg a carei fetita de 3 luni n-are sanse de supravietuire mai mult de sase luni,are un sindrom care nu-i permite muschilor sa se dezvolte...sunt devastati,erau atat de fericiti ca au un copil si...de cate ori il vad imi dau lacrimile si nu reusesc sa leg doua cuvinte sa-l intreb despre fetita!si-acum cand scriu am lacrimi in ochi...

    Paulici,cand ti-am citit povestea la inceput, nu ma mai puteam opri din plans...am mai citit astfel de povesti si pe site-ul Fundatiei Emma,Doamne cata durere...:(( ce sa le spui acestor parinti?
    Modificata de nicole13; 27.10.2010 la 11:09:38.

  8. #8
    Floricica Senior paulici's Avatar
    Membru inregistrat la
    08.09.2009
    Postari in forum
    3.046
    Liana cand am deschis acest topic m-am gandit si la acele mame care nici macar nu au avut sansa sa ii aiba putin in viata si i-au pierdut inca din burtica ... pentru mine, mai dureros ar fi fost sa o pierd in special dupa ce a miscat ... am iubit-o din clipa in care am avut banuiala ca este in burtica ... o iubesc si acum cu toata fiinta mea.

    Andreea mi-ar fi cu siguranta mai usor sa vorbesc doar cu cei care pot sa inteleaga asta ... as mai vrea sa iti spun ca a fi mama nu inseamna ca poti automat sa intelegi asa cum nici faptul ca inca nu esti mama te imbiedica sa percepi intensitatea durereii si sa intelegi acel parinte care isi pierde copilul. Insa ce imi doresc mult este de a face ceva, cat de putin, pt mamele care vor mai fi, pe viitor in situatia mea ... nu trebuie sa inchidem ochii, trebuie sa facem ceva ca lumea daca nu poate sa inteleaga durerea macar sa accepte ca acea durere exista si va exista pe veci.

    Ralukut este o postura in care nimeni nu isi doreste sa ajunga ... tin minte ca eram adolescenta cand mergeam la bunicu la cimitir, o luam intotdeauna printre mormintele de copilasi, ma rugam pentru ei si ma rugam indeosebi pentru parintii lor ... intotdeauna imi ziceam ca nu exista durere mai mare, intotdeauna ma intrebam cum au reusit sa treaca acei parinti peste moartea copilului lor ... acum am aflat cateva raspunsuri: niciodata nu treci, inveti doar sa traiesti din nou, intr-adevar este una din cele mai mari dureri care poate sa o aiba cineva (comparabila cu ceea de a avea un copil cu nevoi speciale) dar intotdeauna exista si mai rau ... Mi-as fi sorit din suflet sa fiu ultima mamica care isi ia ramas bun de la puiul ei, si cu multa speranta am urcat sus in spital sa ii arat o poza cu printesa mea neonatologei ... surpriza ... a iesit in cale o mamica plansa care cu ochii in pamant m-a ocolit, era mamica a 2 gemene ... micute ... imediat mi-am dat seama ca ceva s-a intamplat, am fugit dupa ea, am oprit-o ... si-a ridicat privirea si in ochi am vazut lacrimi ... am stiut ca a devenit si ea mamica de ingeras ... am luat-o in brate ... si i-am spus ca stiu cat doare ... erau aproape 2 zile de la plecarea la cer a micutei mele... apoi am vorbit cu neonatologa si mi-a spun ca una din fetite dupa 7 zile de viata cea care avea 600 g a plecat ... cand am intrebat-o de surioara ei mi-a spus ca nu sunt multe sperante ... dar am sperat ... cateva ore mai tarziu a plecat si ea la surioara ei ... Acum vorbim periodic la telefon, nu s-a inchis in ea si asta e bine ... o doare dar merge mai departe, isi plange durerea, dar este neinteleasa ... dar eu nu pot fi alaturi de fiecare mamica de ingeras ... asa ca incerc sa invat pe fiecare (care vrea sa invete) ca a fi in preajma unei mame de ingeri poate fi benefic ... pentru amandoi ... mama de inger nu se simte singura, iar cel care s-a implicat are satisfactia ca a putut face ceva pentru cineva atat de greu incercat.

  9. #9
    Floricica Senior paulici's Avatar
    Membru inregistrat la
    08.09.2009
    Postari in forum
    3.046
    Citat Postat de nicole13 Vezi mesajul
    Cred ca in momentele alea,Dumnezeu te intareste!E crunta durerea,este ceva de neimaginat pentru mine!

    Am un coleg a carei fetita de 3 luni n-are sanse de supravietuire mai mult de sase luni,are un sindrom care nu-i permite muschilor sa se dezvolte...sunt devastati,erau atat de fericiti ca au un copil si...de cate ori il vad imi dau lacrimile si nu reusesc sa leg doua cuvinte sa-l intreb despre fetita!si-acum cand scriu am lacrimi in ochi...

    Paulici,cand ti-am citit povestea la inceput, nu ma mai puteam opri din plans...am mai citit astfel de povesti si pe site-ul Fundatiei Emma,Doamne cata durere...:(( ce sa le spui acestor parinti?
    Nicole imi pare sincer rau pentru acei parinti ... nici macar eu nu stiu cum as putea sa ii incurajez ... atat pot sa spun sa creada ca va fi bine si sa spere, dar mai ales sa se bucure de clipele care le petrec impreuna. Un alt sfat ar fi sa ii faca multe poze, sa ii ia amprentele de la manute si picioruse, sa pastreze cat mai multe amntiri cu copilul lor, chiar daca poate acum nu se gandesc la asta vor tanji dupa amintiri cat mai multe pe urma. Eu totusi sper ca va fi bine. Nu se poate face nimic? Ce ai putea tu sa le spui: probabil sa ii intrebi daca nu ii poti ajuta cu ceva, iar daca inevitabilul se produce sa ii indrumi spre EMMA, daca nu era EMMA eu azi as fi fost la pamant (sau chiar mai rau)

  10. #10
    Moderator Floricica Senior ankag's Avatar
    Membru inregistrat la
    25.01.2010
    Postari in forum
    2.561
    Si eu cunosc parinti de ingeras. De atunci nu mai suport sa ii zica cineva copilului meu ingeras... am o fixatie. Clar ca nu am putut-o intelege, mai ales ca in momentul in care i s-a intamplat eu nu eram mama. Ba chiar am gandit in sinea mea ca a pierdut sarcina, nu ca i-a murit copilul, pentru ca nascuse la 30 de saptamani. Am incercat sa fiu alaturi de ea asa cum am putut, sa o tin in brate, sa o las sa planga si probabil ca si cliseele de care ziceai si tu. Dar nu a fost nimic cu intentie rea si eu cred ca durerea oricum exista si poti citi si mai departe de cuvinte si sa intelegi ca omul are intentii bune. Nu m-am asteptat sa treaca peste cum zici tu decat dupa ce va avea alt copil care sa fie bine... gandeam ca asta ii va face sa isi implineasca visul de a fi parinti si sa le ocupe mare parte din timp incat sa nu se mai gandeasc la pierderea pe care au suferit-o.
    Am sa deviez putin de la subiect si sa imi povestesc putin experientele personale care partial pot fi considerate asemanatoare... va rog nu dati cu pietre.
    Am avut un pisic, primul nostru copilas... ca asa l-am considerat. Si dupa un timp a fost bolnav, n-am stiut de la inceput, am fost la un medic slab... si cand am ajuns la cine trebuia deja era tarziu. Avea oricum o boala incurabila. Am stat cu el pana in ultima clipa, am stat sa isi faca nevoiele ca nu mai putea singur, am stat sa bea apa, sa il ajutam cum am putut noi. Si in ultima lui zi i s-a facut rau de nu mai stiam ce sa fac, l-am sunat pe sot ca sunt disperata ca nu mai stiu ce sa mai fac, sa vina acasa. Si dupa ce a venit si sotul si l-a vazut si pe el, s-a retras singur sub pat si a murit. Am plans ca o nebuna si si acum plang, ca mi-e tare dor de el. Cred ca o jumatate de ora l-am mangaiat mort si mi se parea ca misca, ca e inca langa noi. Suferinta a ramas... si era un biet animal, nimic comparativ cu un copil... dar inteleg partial suferinta, gesturile care par ciudate... si de mine rade lumea ca mai plang dupa atatia ani dupa o biata pisica. Dar treaba lor...
    Si sa stii ca dupa un timp ne-am luat alte pisici, dar n-am fost pregatiti si nu a fost ok. Faptul ca iti negi durerea si vrei orice solutie ca sa inlocuiesti pierderea e o mare greseala. Dar dupa ce ne-am acceptat ce s-a intamplat si ne-am mai vindecat putin am avut curajul sa o luam de la capat cu alte pisici, intai un motan, apoi si sora lui si acum sunt si ei copilasii nostri. Si ii iubesc enorm, nu o sa inlocuiasca niciodata pierderea pe care am suferit-o, dar nu sunt nici un reminder constant al ei.

    Si inca o chestie... am nascut natural asa cum mi-am dorit dau au fost anumite aspecte chiar nu mi-au placut, nu au fost asa cum am anticipat. Si desi a trecut atata vreme eu inca am ramas blocata cu gandul acolo si lumea nu intelege. Aud si eu expresii de genul, sa zici mersi ca n-ai ajuns la cezariana, ai copilul sanatos si frumos ce iti mai pasa, etc.... Deci nimeni care nu trece prin experienta ta nu poate sa te inteleaga cu adevarat, dar asta nu inseamna ca isi bate joc de ceea ce simti... pur si simplu nu te intelege si nu stie cum sa te ajute... si aici eu cred ca este rolul tau sa gasesti acele persoane care te inteleg, iar cele cu care ai de a face in fiecare zi si nu te inteleg sa incerci sa comunici cu ele... sunt convina ca multi nici nu se gandesc de fapt ce este in sufletul tau si din aia se si poarta atat de ciudat.

  11. #11
    Floricica Senior paulici's Avatar
    Membru inregistrat la
    08.09.2009
    Postari in forum
    3.046
    Ankag E tare greu in acele momente in care totul se prabuseste sa nu te doara si mai tare unele cuvinte nepotrivite, de fapt e imposibil. Acum pot sa imi dau seama ca unele cuvinte nu sunt spuse din rautate, insa asta nu ma impiedica sa incerc sa schimb o mentalitate. Cred ca cel mai bine ar fi sa lucram in primul rand cu mentalitatea medicilor si cadrelor medicale. La 4 ore de la decesul micutei noastre o asistenta mi-a zis "Doar nu crezi ca te las pe raspunderea mea, MAI ALES CA ACUM NU MAI AI COPIL" a fost ca un cutit infipt in inima.

    Legat de prietena ta, atat iti pot spune ca durerea pierderii copilului ei va exista si poate uneori va fi chiar mai vie dupa aparitia unui copil, doar ca aparitia unui copil uneori e un tratament prin faptul ca ai din nou un scop si un rost in viata.

    Legat de tine si pisicul vostru ... noi l-am avut pe Napoleon un catel ucis de altii catei, dupa care am plans mult timp, acum cred ca nu este saptamana sa nu il pomenim ... asa ca pentru mine nu e ceva ciudat.

load
Sunt de acord

Acest site foloseste cookies, pentru a-ti oferi o experienta cat mai placuta pe site. Daca ai nevoie de multe detalii despre cum functioneaza acestea, citeste Politicii de Cookie | Setari