Episodul 11: Doi parinti scapati de acasa…

Prima data e cel mai greu. Sigur ati mai auzit asta in varii contexte din viata voastra. Asa e si cand petreci primul weekend departe de copii.

M-am temut eu degeaba ca se activeaza senzorii copiilor nostri. Nu s-a activat niciun senzor, ba chiar, mai mult, a trebuit sa ne rugam de ei sa vina sa-si ia la revedere de la noi inainte sa plecam. Asa e cand vin ambele bunici in vizita, se pare.

Am reusit, pana la urma, sa adunam cei doi copii intr-un singur loc, sa-i pupam, sa-i reasiguram ca ne intoarcem curand, ca o sa ne fie dor de ei si ca totul o sa fie bine. N-a avut nimeni nicio treaba cu noi. Ne-au usuit ca doi adolescenti pe care ii deranjam.

Asa ca, intr-o frumoasa zi de vineri, pe la orele 14.00 trecute fix, ne-am urcat fain frumos in masina si am plecat. Destinatia noastra principala era Iasi.

Ce facem acum fara copii?

Nu stiu sa spun despre mine daca sunt o persoana organizata sau nu (sincer va spun, ca nu stiu daca sunt cea mai organizata persoana de pe fata pamantului, ori ca poate sunt cea mai haotica… asta e un mister pentru mine), dar, in contextul dat, am considerat ca e absolut necesar sa fac un plan.

Se vor lua cei 5 ani din urma, in care nu am petrecut nicio noapte departe de copii, se va face o lista cu toate lucrurile pe care ne-am fi dorit sa le fi facut in perioada asta si se vor imparti toate aceste activitati pe urmatoarele 2 zile, pe care urma sa le petrecem doar noi doi.

Ma uitam la caietul pe care il aveam in fata si la stiloul pe care il tineam in mana. "Hait, stai asa, ca nu mi-am luat rezerva la stilou si sigur rezerva asta n-o sa-mi ajunga sa scriu tot ce ne-am dori sa facem. Si parca si caietul e cam subtirel… dar, oare, o sa avem timp sa le facem pe toate? Sunt, totusi, doar doua zile. Ei, n-are nimic. Or mai veni si altele si le bifam noi pe toate, pana la urma…"

Si am stat. Si ne-am gandit. Ce sa facem? Ce sa facem acum, ca suntem fara copii? Ok, ar fi dragut sa mergem de mana pe strada, cum mergeam pe vremuri. Bine, asta putem face. Si mi-as dori tare mult sa mergem impreuna la film. Super. Si sa bem o cafea impreuna, desi asta am mai reusit sa facem de cand le place copiilor sa stea pe la locurile de joaca. Si ne-am gandit in continuare, dar nu ne-a mai venit alta idee.

Hmmm… se pare ca nici nu sunt asa multe lucruri care sa ne fi lipsit. Sau poate ca inca nu functionam corect si autonom, pentru ca nu mai tinem minte cum se face asta. Lista era, deci, foarte scurta.

Am mers si am mancat impreuna de pranz. Apoi, am baut o cafea. Apoi, am plecat la Iasi.

Ce am facut la Iasi fara copii?

Nimic fantastic… Am vazut doua filme la cinematograf si ne-am plimbat. Ne-am intors tarziu la hotel, dupa ora 12.00. Asta n-o putem face cu copiii si chiar imi era dor sa mai intru in casa si dupa ora 9 seara. Pana am plecat de acasa, aia era ora la care hotarase mama ca trebuie sa ma intorc acasa. Am avut vreo 3 ani timp sa ma intorc la ce ora vreau eu, dar dupa aia au venit copiii si am revenit la serile petrecute in casa.

Ma rog… In gradina botanica mi s-a facut iremediabil dor de copii, atunci cand am auzit in spatele nostru o voce de copil cam de varsta Emei, care tipa ca din gura de sarpe "maaaaamiiiii, fac piiiiipiiiii".

Pana la urma, ne-am bucurat impreuna ca nu eram noi in locul parintilor care ar fi trebuit sa gaseasca o solutie decenta.

Am mancat impreuna si am iesit impreuna la cafea.

Ne-am uitat la poze cu copiii, am discutat despre ei, le-am pus viata la cale. A fost ca atunci cand abia astepti sa adoarma copilul de noapte ca sa te poti duce pe canapeaua din sufragerie, sa te uiti la poze cu el.

Duminica ne-am grabit sa ne intoarcem acasa. Era deja prea mult… Am ajuns pe dupa amiaza. Copiii erau la vecini, la joaca. Ne-au vazut si au hotarat ca mai raman acolo. S-au intors acasa seara, inainte de culcare, foarte veseli. Nu ne simtise nimeni lipsa.

"Puteati sa mai stati o saptamana", mi-a zis Ema.

Puteam, asa e… Dar nu ne ajungeau pozele cu voi.

Cu toate astea, o sa mai depunem efortul asta, daca nu pentru altceva, macar pentru diminetile lenese, in care nu ne-a trezit cel putin un copil pufos si simpatic pe la ora 5 dimineata, cum am patit eu azi. Oricat de pufos si simpatic ar fi, la ora aia EU.NU.POT.