Urmareste-ne:
Get Adobe Flash player

Ganglionii limfatici la copii

14 Iunie 2010

Intrebare:

- Acum o saptamana am observat in spatele urechii drepte a baietelului meu in varsta de trei ani, o umflatura care initial am crezut ca este un "cucui" si am asteptat sa se traga dar fara succes,iar astazi am fost cu el la medicul de familie care precizeze ca este medic pediatru si mi-a spus ca este un ganglion. Nu a putut sa-mi dea prea multe detalii in schimb mi-a dat o reteta cu: ospen- 5ml la 8 ore, un antialergic si nurofen cel putin 10 zile ,dupa care sa revenim. Ar trebui sa-mi fac griji? Ce puteti sa-mi spuneti despre acesti ganglioni? Nu ar trebui sa facem niste investigatii mai amanuntite? Va multumesc!

Raspuns:




 

Ganglionii limfatici sunt niste formatiuni nodulare, componente ale sistemului limfatic si care dreneaza limfa dintr-o anumita regiune a corpului. In mod normal ganglionii limfatici nu sunt vizibili si nu se simt la palpare, cu exceptia persoanelor foarte slabe.

In anumite conditii mai mult sau mai putin patologice, ganglionii limfatici cresc in dimensiuni si pot fi decelati la palpare, stare numita adenopatie (sau adenomegalie).

Adenopatia poate fi manifestrea a numeroase afectiuni: infectii (infectii in sfera ORL, boli infecto-contagioase ale copilariei, mononucleoza infectioasa, hepatita virala, HIV, toxoplasmoza, bruceloza, etc.), boli imunologice (poliartrita reumatoida, lupusul eritemmatos sistemic, boala serului etc.

), boli maligne (leucemii, limfoame, neoplazii), boli metabolice, endocrine etc.

Insa in majoritatea cazurilor, in special la copii si tineri, adenopatia cervicala este consecinta unor infectii respiratorii superioare (virale sau bacteriene), infectii dentare sau in sfera ORL.  

De aceea in cazul depistarii unei adenopatii, medicul va realiza o anamneza si un examen fizic si in functie de localizarea adenopatiei, numarul si marimea ganglionilor, consistenta, prezenta sau absenta unor semne de inflamatie locala si a durerii, precum si de prezenta actuala sau in antecedente a unor infectii, poate recomanda investigatii mai amanuntite (cand este suspicionata o cauza grava se efectueaza biopsia ganglionilor).  

Insa cei mai multi pacienti cu adenopatie nu necesita biopsiere si la mai mult de jumatate din ei nu sunt necesare nici macar investigatii de laborator.  

Daca anamneza si datele examenului clinic indica o etiologie benigna a adenopatiei, se realizeaza doar o supraveghere atenta timp de 2-4 saptamani.

In acest caz, fiind vorba de un copil exista o probabilitate foarte mare ca prezenta acestui ganglion sa fie urmarea unor afectiuni infectios inflamatorii respiratorii sau ORL, foarte frecvente la aceasta varsta, de aceea va sfatuiesc sa urmati indicatiile medicului si sa mentineti o buna colaborare cu cu acesta pentru a urmari evolutia adenopatiei.

Alina Pop-Began

- Medic rezident -Anestezie si Terapie Intensiva-

Detalii specialist

Joaca in natura il ajuta pe copil sa-si dezvolte abilitatile sociale si nu numai! Afla mai multe!

Citeste si despre:

COMENTARII

Aplicatii pentru copii

DESCARCA
DESCARCA
OK

Acest site foloseste cookies. Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Detalii aici

Inainte sa pleci,

Poti gasi informatii utile si in materialele urmatoare:


Urmareste-ne si primeste cele mai noi informatii pentru tine si copilul tau!

Creeaza cont! sau Urmareste-ne pe Facebook!

Trimite articolul catre prietenii tai

Poti baga cate mailuri vrei tu separate prin spatiu!

Trimite mesajul