Ultimele discutii din forum
  1. #1
    Floricica Nou Venita iana10's Avatar
    Membru inregistrat la
    14.03.2008
    Postari in forum
    233

    Copii "paranormali"

    V-ati vazut sau auzit copilul facand sau spunand vreun lucru care nu se incadreaza in limitele normalului?

  2. #2
    andreeacta
    Guest
    da-ne un exemplu. .............................................

  3. #3
    Floricica Novice daniela37's Avatar
    Membru inregistrat la
    02.05.2011
    Postari in forum
    556
    Vreau sa va spun ca eu cred ca toti copiii foarte mici stiu lucruri pe care mai apoi, socializandu-se, crescand, le uita. Stiu lucruri despre care noi credem ca sunt intamplari, dar care ne raman undeva acolo, in subconstient. Nu le intelegem, dar nici u trebuie sa le intelegem. Trebuie sa le luam ca atare.
    De exemplu, fetita mea cea mare - nu pot spune despre ea ca este un copil paranormal, este un copil normal, dar cred ca multe pot intra intr-o acceptiune mai larga a normalului - pe atunci cand avea 2 ani cred sau chiar mai putin, mi-a spus, fara ca eu sa-i fi povestit ceva ca, atunci cand ea era in burtica la mine, avea apa in manute. Spunea: "Uite, luam asa apa in manute" si facea mainile caus. Am ramas muta, dar i-am dat dreptate si nu m-am aratat deloc surprinsa, am lasat impresia ca este normal ca toti sa stim ce faceam cand eram in burtica la mama.
    Cu o alta ocazie, cam tot in perioada aia, mi-a spus ca ei nu ii este dor de mamaia Maria (mama mea care a murit inainte sa se nasca ea, dar pe care o stia foarte bine din povesti si din poze) pentru ca mamaia Maria sta "uite, mami, chiar aici, langa mine" si imi arata cu manuta un loc deasupra patului ei. Mi-a fost frica un moment foarte scurt, apoi m-am bucurat pentru ea ca o vede pe mama mea care ar fi fost, daca traia, cea mai buna bunica.
    Numai ca aceste momente nu au durat foarte mult. Si fetita mea, ca toti copiii, a crescut foarte repede si a uitat tot ce nu semana cu ce stim, ce putem si ce vedem noi. Sunt insa bucuroasa ca a stiut si altfel lucrurile pentru ca, poate, mai tarziu va avea si o alta perspectiva asupra lucrurilor, asupra lumii.

  4. #4
    sunshine
    Guest
    Daniela,chestia asta imi aduce aminte de o chestie care s-a intmplat cu Tia!
    Aveam un garaj sale si o femeie venise si ea sa vada ce si cum si Tia era de mica, si se uita undeva de-asupra garaului f .insisntent si femeia a intrebat-o la ce se uita si ea nici nu s-a miscat de-acolo ,de obicei era rusinoasa si ar fi venit la mine!Apoi femeia m-a intrebat cati ani are si imi zise ca ei inca pot sa vada ingerii......

  5. #5
    Floricica Nou Venita iana10's Avatar
    Membru inregistrat la
    14.03.2008
    Postari in forum
    233
    Nu pot sa spun ca ma preocupa subiectul "paranormal" pana la obsesie, insa copiii mici au ceva special, la care adultii nu sunt atat de deschisi pe cat ar trebui. Copilul unei prietene a intalnit un om pe strada si de obicei nu vorbeste cu oamenii straini, dar acelui om i-a spus: " tu ai ochelari ca ai bunicului meu". Bunicul a murit inainte de nasterea copilului si mama spune ca in fotografia pe care o are cu tatal ei, acesta nu pura ochelari. A intrebat pe cel mic de unde stie si a zis ca i-a vazut cand a venit bunicul sa se joace cu el.
    Baietelul prietenei mele, cand il lasa mama lui la noi, stia ca s-a intors mama acasa inainte de a o vedea sau auzi. Iana a simtit de mai multe ori ca mama mea e suparata, chiar daca eram la distanta de ea. A stiut ca o sa avem baietel inainte de a se sti sexul copilului la ecograf. A zis: mama are fratior in burtica, il cheama Andrei. Asa i-a ramas numele. Nu e ceva neobisnuit, s-a mai intamplat si altor copii. Am pus totul pe seama coincidentelor. Apoi a stiut numele unei persoane pe care nu o mai vazuseram niciodata, inainte ca aceasta sa intre in raza ei vizuala. Nu cunosteam persoana si nici nu a mai vorbit cineva despre ea inainte. Unde mai pui ca nici nu avea un nume comun.
    Apoi nenumarati copii au prieteni imaginari. Cat sunt acesti prieteni de imaginari, nu putem sti. Asa cum se stie sigur ca ne folosim doar un mic procent din creier, cum se stie ca doar un mic procent al ADN contine informatie accesibila noua, cum se stie ca doar o mica parte a Universului este materie si energie pe care noi o putem percepe, iar restul este "ceva" ce noi nu am descoperit inca, asa se poate ca si acesti micuti sa aiba acces la dimensiuni ale existentei pe care noi am incetat sa le percepem cu mijloacele noastre actuale. Copiii nostri sunt minunati, am un mare respect fata de ei si consider ca cel mai intelept lucru e sa le asiguram fericirea, sa invatam sa ii ascultam si sa ii intelegem.

  6. #6
    Floricica Novice daniela37's Avatar
    Membru inregistrat la
    02.05.2011
    Postari in forum
    556
    Iana, imi plac foarte tare povestile spuse de tine despre copilul prietenei tale, dar si despre iana. Eu cred ca sunt foarte, foarte adevarate aceste povesti si cred ca ei, copiii, stiu ce vorbesc. Experientele cu copiii mei au fost similare celor povestite de ele. Imi pare rau ca, pe masura ce cresc, devin din "paranormali" tot mai "normali".

  7. #7
    Moderator Floricica Avansata NicoleD's Avatar
    Membru inregistrat la
    15.05.2011
    Postari in forum
    1.467
    Citat Postat de iana10 Vezi mesajul
    Nu pot sa spun ca ma preocupa subiectul "paranormal" pana la obsesie, insa copiii mici au ceva special, la care adultii nu sunt atat de deschisi pe cat ar trebui. Copilul unei prietene a intalnit un om pe strada si de obicei nu vorbeste cu oamenii straini, dar acelui om i-a spus: " tu ai ochelari ca ai bunicului meu". Bunicul a murit inainte de nasterea copilului si mama spune ca in fotografia pe care o are cu tatal ei, acesta nu pura ochelari. A intrebat pe cel mic de unde stie si a zis ca i-a vazut cand a venit bunicul sa se joace cu el.
    Baietelul prietenei mele, cand il lasa mama lui la noi, stia ca s-a intors mama acasa inainte de a o vedea sau auzi. Iana a simtit de mai multe ori ca mama mea e suparata, chiar daca eram la distanta de ea. A stiut ca o sa avem baietel inainte de a se sti sexul copilului la ecograf. A zis: mama are fratior in burtica, il cheama Andrei. Asa i-a ramas numele. Nu e ceva neobisnuit, s-a mai intamplat si altor copii. Am pus totul pe seama coincidentelor. Apoi a stiut numele unei persoane pe care nu o mai vazuseram niciodata, inainte ca aceasta sa intre in raza ei vizuala. Nu cunosteam persoana si nici nu a mai vorbit cineva despre ea inainte. Unde mai pui ca nici nu avea un nume comun.
    Apoi nenumarati copii au prieteni imaginari. Cat sunt acesti prieteni de imaginari, nu putem sti. Asa cum se stie sigur ca ne folosim doar un mic procent din creier, cum se stie ca doar un mic procent al ADN contine informatie accesibila noua, cum se stie ca doar o mica parte a Universului este materie si energie pe care noi o putem percepe, iar restul este "ceva" ce noi nu am descoperit inca, asa se poate ca si acesti micuti sa aiba acces la dimensiuni ale existentei pe care noi am incetat sa le percepem cu mijloacele noastre actuale. Copiii nostri sunt minunati, am un mare respect fata de ei si consider ca cel mai intelept lucru e sa le asiguram fericirea, sa invatam sa ii ascultam si sa ii intelegem.
    Foarte frumoase exemplele tale draga mea, intr-adevar asa este, copii au capacitati "paranormale" uneori! Nu suntem noi atenti sau punem intamplarile pe seama cincidentelor.

    Sa-ti traiasca baietelul, n-am stiu ca ai mai nascut un bb! Sa fie sanatosi amandoi!Iana cum este? Sper ca totul ok si n-ati mai avut probleme. Sanatate! Numai bine!

  8. #8
    Floricica Nou Venita iana10's Avatar
    Membru inregistrat la
    14.03.2008
    Postari in forum
    233
    Iana e bine, uneori glumim ca e asa isteata pentru ca are creierul "aerisit". Andrei e un inger. Are 6 luni, rade mult, plange rar, doarme singur, toata noaptea (pentru unii parinti, asta e ceva cu adevarat paranormal:))))). Nu am cuvinte sa multumesc lui Dumnezeu pentru acesti copii minunati. Doresc tuturor parintilor sa gaseasca in inima lor suficienta intelegere si rabdare, suficient echilibru in viata lor, astfel incat sa creasca niste copii fericiti...nu geniali, nu "paranormali", ci fericiti si iubiti.
    Subiectul l-am deschis pentru ca ma intereseaza astfel de experiente, sunt curioasa si am avut batai de cap cu "Bibi", prietenul nevazut al Ianei. A aparut dupa ce a implinit Iana 2 ani si acum o "viziteaza" mai rar, dar tot mai vine. Am lasat-o in pace,citisem ca e normal sa aiba copiii prieteni imaginari insa uneori imi dadea fiori. Stia lucruri pe care nu avea cum sa le stie cineva si imi zicea ca i-a spus Bibi. De exemplu, anul trecut mergeam des la Bucuresti, pentru ca sotul meu lucra acolo. Si intr-o zi, in Timisoara fiind, a intrebat-o o prietena cand mai merge la Bucuresti, la tati. Iar ea i-a raspuns cu un aer extrem de serios dar si cumva firesc: " nu mai merg, gata, s-a terminat cu Bucurestiul". "De unde sti tu asta? "Mi-a zis Bibi". Am ras, ca a fost simpatica, dar dupa doua saptamani sotul meu a primit alt post, mai aproape de casa si nu ne-am mai intors la Bucuresti. Ce sa zic, uneori mi-ar prinde bine si mie sa stau de vorba cu Bibi:)). Doua lucruri am rugat-o pe Iana (la modul cel mai serios, luand orice posibilitate in calcul): sa nu asculte pe Bibi daca o invata sa faca rau si sa nu dea vina pe el cand face ea prostioare.
    Voi cum procedati cu copiii cand fac sau spun lucruri inexplicabile?

  9. #9
    Floricica Avansata ralukut's Avatar
    Membru inregistrat la
    18.06.2008
    Postari in forum
    1.401
    Noi toti avem capacitati paranormale, numai ca nu le dam atentie, ni le reprimam si nu incercam sa le cultivam.
    Copiii sunt cu adevarat paranormali, ei au inca inocenta ce le da accesul catre asa ceva, numai ca noi (si societatea in general) ii aducem incet-incet cu "picioarele pe pamant".
    Va recomand sa cititi "Copiii de cristal" de Doreen Virtue si "Cartea despre copii" de Osho.
    Cred ca toate ati observat la bebelusi cum se uita fix undeva sus si rad. Eu ma si intorceam sa vad daca nu e ceva pe-acolo.
    Fi-mea dovedeste o intuitie mai deosebita. La jocurile care sunt de ghicit, foarte rar da gres.
    Si mai zice o chestie f. sigura de ea: asta e pt fratiorul meu, asta o opresc pt surioara mea, eu o sa am un fratior si o surioara. Asta doar pot sa sper ca o sa se intample!

  10. #10
    Floricica Novice daniela37's Avatar
    Membru inregistrat la
    02.05.2011
    Postari in forum
    556
    Buna!!!!
    Fetitele mele nu au pomenit niciodata de prieteni imaginari, desi eu imi amintesc de prietenul meu imaginar din copilarie. Era foarte prezent si foarte, foarte dragut si ma ajuta de fiecare data cand aveam nevoie de un sfat sau de un confident. Era baiat, dar asta nu era deloc de mirare pentru mine pentru ca eu am crescut cu doi frati si ma intelegeam mult mai bine cu baietii, decat cu fetele. Dar prietenul meu imaginar era de-o seama cu mine, nu mai mic si ma puteam plange lui de nazdravaniile fratilor mei. Sau de faptul ca se foloseau de mine cu foarte multe lucruri. Stiti voi, ca toti fratii mai mici...
    Nu stiu cati ani aveam, in jur de cinci - sase ani cand prietenul meu a plecat.Cred ca ma facusem suficient de mare sa ma descurc si fara prieteni imaginari.
    Altceva vroiam sa spun de fapt. Vroiam sa va povestesc despre fetita mea cea mica, care, impreuna cu cea mai buna prietena a ei, in fiecare zi a anului trecut, a plecat de la gradinita calare pe Sabrina sau pe Fulger (nu mai stiu sigur!), calutul ei fermecat, pe care, atunci cand ajungeam acasa, il lasa in fata blocului....Super calut cu aripi!
    Mi se pare foarte, foarte frumoasa lumea copiilor nostri, exact asa cum si-o fac ei. Cred ca trebuie sa ii lasam sa se bucure de lumea aceasta atata timp cat reusesc sa si-o pastreze pentru ca - in mod sigur! - la un moment dat se fac mari si lumea ramane uitata, parasita, prafuita intr-un colt de copilarie...

  11. #11
    Floricica Novice Maria's Avatar
    Membru inregistrat la
    14.04.2011
    Postari in forum
    414
    Si Antonia are momente cand se opreste si se uita fix intr un loc,de parca ar ramane pe ganduri...ma intorc si ma uit si eu si nu e nimic dar ea tot se uita...inca nu putem sa comunicam ca e prea mica la doar 7luni ale ei,dar sincera sa fiu nu mi ar place sa imi zica ca vb cu mamaie sau mai stiu eu cu cine k as muri de frik sau poate mi ar place nu stiu,dar frica mi ar fi sigur

load
Sunt de acord

Acest site foloseste cookies, pentru a-ti oferi o experienta cat mai placuta pe site. Daca ai nevoie de multe detalii despre cum functioneaza acestea, citeste Politicii de Cookie | Setari