Dulciurile si copiii mici

/ / Modificat: 2014-01-27
Dulciurile si copiii mici

Dulciurile si copiii mici merg mana in mana, dar, ca parinte, trebuie sa impui anumite limite pentru a evita capatarea unor obiceiuri nesanatoase. Nu poti totusi sa faci din dulciuri fructul oprit la care va tanji mereu copilul tau.

Afla in randurile urmatoare cum sa impui limite, ce trucuri sa folosesti si care este cantitatea optima de dulciuri pe care o poate manca copilul tau.

Ce cantitate de dulciuri pe zi este considerata sanatoasa pentru un copil?

Poti sa il lasi pe copilul tau sa manance o portie pe zi de ceva dulce, preferabil ca parte a desertului de la masa de pranz.

Pentru un copil mic (5-10 ani) o portie rezonabila de desert se poate traduce intr-o ciocolata mica, doi biscuiti cu ciocolata sau o inghetata mica.

Poti sa i le oferi cu cateva felii de fructe proaspete. Daca cere mai mult, fii ferma si spune-i ca va mai primi si maine.

Desertul trebuie sa ofere si nutrienti sanatosi asa ca incorporeaza in el fructe ori una sau mai multe dintre urmatoarele ingrediente: oua, lapte, iaurt, faina.

Nu face din desert o rasplata sau o pedeapsa in functie de ce face copilul tau, pentru ca se va transforma in ceva valoros in ochii micutului. Cel mai bine este sa ai o abordare neutra, dar ferma asupra lui.

Daca copilul a mancat prea putin la felul intai, da-i o portie mai mica de dulciuri si ofera-i mai multe fructe. Daca a mancat tot din farfurie, inclusiv legumele, poti sa ii oferi ceva mai mult dulce, dar nu exagerat.

Dulciurile ajuta la crestere

Copiii nu ar mai fi copii daca nu ar cere tot timpul dulciuri, insa, potrivit cercetatorilor americani, aceasta nevoie de dulciuri este una biologica. Potrivit acestora, se pare ca celor mici le plac atat de mult dulciurile deoarece acestea reprezinta un factor de crestere, prin continutul de calorii, si o sursa de energie, prin continutul de glucide.

Asta nu inseamna ca trebuie sa le dam copiilor cate dulcuri isi doresc, dar nici sa ii privam de ele sau sa le oferim ca rasplata (in acest caz se creeaza un mecanism psihic de conditionare, prin care emotionalul se leaga de aspectul alimentar). Tine minte, tot ce e consumat cu moderatie este in regula!

Daca totusi nevoia de dulce a copilului tau este prea mare, ofera-i alimente dulci care nu contin zahar (fructe, cereale sau alimente indulcite cu miere naturala).

Ce alternative sanatoase avem la dulciuri?

• Fructe proaspete sau uscate: caise, mere, pere (atentie, fructele uscate trebuie mancate doar dupa masa deoarece, in caz contrar, pot provoca probleme cu dintii).

• Iaurt neindulcit amestecat cu fructe sau cu gem de casa.

• Amestecuri facute la blender cu suc de fructe proaspat, lapte sau iaurt si fructe.

• Toast cu scortisoara – unge o felie de paine prajita cu un strat subtire de unt sau margarina, presara putina scortisoara si adauga un varf de zahar brun.

• Painite din orez expandat, unse cu crema de branza dulce si cu un pic de gem.

• Un bol cald de cereale cu lapte cu zahar brun sau sirop de artar pe deasupra.

Pentru mai multe articole interesante, urmareste-ne pe pagina de Facebook Copilul.ro

Taguri Dulciuri copii

Articole recomandate

Citeste si despre