Cand introducem visinele in alimentatia copilului

/ / Modificat: 2017-06-22
Cand introducem visinele in alimentatia copilului

Visinele, intocmai precum "surorile" lor, ciresele, sunt fructe ticsite cu vitamine si minerale, care pot fi introduse in alimentatia copilului in preajma varstei de 8 luni. Zemoase si cu un gust dulce-acrisor, visinele au o puzderie de beneficii pentru sanatate de care se poate bucura intreaga familie, de la mic la mare.

Care sunt beneficiile visinelor?

Visinele nu sunt doar fructe delicioase, din care te poti infrupta alaturi de cei dragi in fiecare vara incepand cu luna iunie, ci si adevarate "medicamente" care protejeaza impotriva unei palete largi de afectiuni si, la nevoie, contribuie la combaterea celor deja instalate.

Concret, visinele au proprietati antiinflamatorii si analgezice, ajutand la ameliorarea durerilor copilului (de gat, de spate etc.), contribuie la dezvoltarea fibrei musculare si protejeaza impotriva bolilor cardiace.

In plus, visinele au proprietati anticoagulante si detoxifiante, contribuind si la imbunatatirea ritmului cardiac, la intarirea peretilor vaselor de sange, prevenirea si tratarea anemiei si reglarea tensiunii arteriale.

Vitaminele pe care le contin:

Vitamina A;
• Vitamina B1;
• Vitamina B2;
• Vitamina B3;
• Vitamina B6;
• Vitamina B9;
• Vitamina C;
• Vitamina E;
• Vitamina K.

    Mineralele care abunda in visine:

    • Calciu;
    • Fosfor;
    • Cupru;
    • Zinc;
    • Fier;
    • Magneziu;
    • Cobalt;
    • Sulf;
    Potasiu.

      Pe langa acesti nutrienti foarte importanti, visinele contin si zaharuri, pectine, acizi, celuloza, proteine, tanini si caroten.  

      Cand introduci visinele in alimentatia copilului?

      Visinele pot fi introduse in alimentatia celui mic in aceeasi perioada cu ciresele, in jurul varstei de 8 luni, intrucat, pana la aceasta varsta, copilul risca sa nu poata sa digere coaja fructelor. De asemenea, visinele nu sunt alergene.  

      Cum alegi cele mai bune visine?

      Ideal ar fi sa mergi pe varianta organica sau eco, intrucat visinele se numara printre fructele care absorb o cantitate mare de pesticide. De asemenea, cand le alegi, asigura-te ca optezi pentru fructe carnoase, cu coaja rosie, lucioasa, lipsita de pete sau gauri, marci ale unor posibile boli ori contaminanti.

      Fiindca sunt sensibile la variatiile de mediu si de temperatura, visinele trebuie consumate la scurt timp dupa ce au fost cumparate si depozitate pe perioade scurte in frigider. Totusi, daca iti doresti sa ii oferi visine copilului si in sezonul rece, le poti congela, cu sau fara samburi.

      La ce mese ale copilului le introduci?

      Visinele, ca restul fructelor, se introduc la masa de dimineata a copilului, intre orele 9.00 si 11.00, putand fi oferite si la masa de seara, intre orele 17.00 si 19.00. Visinele trebuie oferite cu 30 de minute inainte de masa de lapte sau la minimum 2 ore dupa aceasta, in caz contrar existand un risc ridicat de fermentatie si de instalare a indigestiei.  

      Cum le pregatesti si le servesti?

      Visinele pot fi servite proaspete, dupa ce au fost maruntite in prealabil pentru a se evita riscul de inecare, sau sub forma de suc ori piureuri pregatite la blender, cele din urma favorizand o digestie mai buna. Pe masura ce copilul creste, visinele pot fi introduse si in alimente procesate termic, in deserturi precum tartele cu fructe, dar si in dulceturi si compoturi.  

      Cu ce alimente le poti asocia?

      Poti testa combinatia de visine cu iaurt, branza de vaci si cereale, insa in cantitati mici, intrucat aceste amestecuri pot produce efecte indigeste. Acorda, asadar, o atentie sporita tolerantei copilului tau la diferitele combinatii pentru a stabili daca sunt potrivite sau nu pentru el.

      Cele mai sigure combinatii raman cele dintre visine si alte fructe permise copilului la varsta de 8 luni, precum mere, pere, gutui, caise, piersici, pepene galben si rosu, cirese si prune. Le poti oferi si in combinatie cu banane si citrice, dar in cantitati mici, pentru a evita reactiile alergice.  

      Tu la ce varsta ai introdus prima oara visinele in aimentatia copilului tau si sub ce forma? Impartaseste-ne retetele tale delicioase cu aceste fructe aromate in sectiunea de comentarii de mai jos!

      Pentru mai multe articole interesante, urmareste-ne pe pagina de Facebook Copilul.ro

      Taguri Diversificare alimentatie

      Articole recomandate

      Citeste si despre