Cand introducem ardeiul in alimentatia copilului

/ / Modificat: 2017-06-22
Cand introducem ardeiul in alimentatia copilului

Ardeiul gras este una dintre cele mai bogate surse de vitamina C, reprezentand un remediu natural puternic contra infectiilor si bolilor sezoniere care pandesc sanatatea bebelusului, dar si de beta-caroten, atat de important pentru sanatatea pielii sau vederii celui mic.

Cand se introduce in alimentatie?

Ardeiul este o leguma care poate fi introdusa in alimentatia bebelusului intre 6 si 8 luni, adica la inceputul diversificarii. Este un aliment solid cu risc minim de alergii, de aceea este introdus fara prea multe griji printre preparatele din aceasta etapa a copilariei.

Cu toate acestea, ca in cazul oricarui aliment solid, este indicat sa urmaresti reactiile bebelusului dupa ce il introduci prima oara in meniu. Observa daca exista semne de alergie (urticarie, umflarea la fata, limba vinetie etc.) sau de indigestie (diaree, crampe abdominale etc.). Daca organismul bebelusului reactioneaza negativ la acest aliment, scoate-l din alimentatie, dar nu te speria si nu-l scoate definitiv din meniu.

Asteapta sa mai treaca o perioada si incearca sa il introduci din nou. Este posibil ca sistemul digestiv al micutului sa aiba nevoie de mai mult timp pentru a se maturiza si a tolera acest aliment.  

Ce vitamine si minerale contine?

Ardeiul gras este un izvor de vitamine, minerale si multe alte substante nutritive cu rol esential in cresterea si dezvoltarea copilului. Pe langa faptul ca este in fruntea topului alimentelor cu continut crescut de vitamina C sau betacaroten, ardeiul mai este recunoscut si pentru concentratiile crescute de:

Vitamine:

Vitamina A;
Vitamina C;
vitamine din complexul B, inclusiv acid folic (B9);
Vitamina E;
Vitamina K.

    Minerale:

    Potasiu;
    Calciu;
    Magneziu;
    Sodiu;
    Fier;
    Fosfor;
    Sodiu.

      Concentratiile de nutrienti din ardei variaza in functie de culoarea acestora. Ardeiul galben si cel portocaliu contin mai mult betacaroten decat cel verde. Cel rosu are concentratii mari de licopen, iar cel verde abunda in mai multi antioxidanti decat oricare dintre celelalte sortimente.

      Este recomandat ca toate variantele de ardei sa se regaseasca in proportii echilibrate in meniul bebelusului, pentru ca organismul acestuia sa primeasca doze generoase din substantele nutritive valoroase din ele.

      Ardeiul are numeroase beneficii pentru sanatatea bebelusului tau, printre cele mai importante numarandu-se:

      intarirea sistemului imunitar;
      • prevenirea bolilor cardiace;
      • stimularea tranzitului intestinal lent si prevenirea afectiunilor digestive, in special a constipatiei;
      • prevenirea diabetului;
      • protejarea sistemului nervos;
      • intarirea oaselor si prevenirea afectiunilor osoase;
      • reglarea greutatii si combaterea obezitatii;
      • imbunatatirea sanatatii pielii;
      • scaderea riscului de cancer;
      • prevenirea afectiunilor oculare.

        Cum alegi ardeii buni?

        Cand mergi la piata, in cautarea de ardei grasi pentru preparatele bebelusului si ale familiei tale, este important sa tii cont de cateva aspecte importante:

        • indiferent de nuanta aleasa (verde, rosu, portocaliu, galben), important este ca ardeiul sa aiba o culoare aprinsa, vie si frumoasa, care sa-ti atraga imediat privirea;

          • coaja ardeiului trebuie sa fie groasa si lucioasa, nu subtire, moale si cu aspect vestejit;

            • ardeiul trebuie cumparat cu tot cu codita, intrucat aceasta are rolul de a preveni vestejirea rapida;

              • coaja nu trebuie sa fie patata, zgariata sau zbarcita.

                Daca in cazul altor legume, marimea si forma sunt esentiale in procesul de selectie, in cazul ardeiului nu au o importanta atat de mare. Potrivit specialistilor, marimea legumei nu influenteaza nici gustul, nici continutul nutritiv al acesteia.  

                La ce mese il introduci?

                Fiind una dintre legumele nelipsite din supe si piureuri de legume, ardeiul se introduce in meniul diversificat al bebelusului la mesele de pranz, pe la orele 12:00- 13:00. Insa in timp, pe masura ce sistemul digestiv se dezvolta si se obisnuieste cu textura lui, va putea fi introdus si in preparatele de la cina.  

                Cum il pregatesti si servesti?

                Desi are un gust delicios si este considerat mai sanatos in stare naturala, stomacul bebelusului de 6-8 luni il tolereaza mai bine preparat termic, fiert, copt sau la aburi. Pana cand va putea fi introdus in salate si tocanite, ardeiul ramane unul dintre ingredientele de baza in supe si creme de legume, la inceputul diversificarii.

                Introdu leguma in cantitati relativ mici in supe si intotdeauna combinata cu alte tipuri de vegetale "prietenoase" cu stomacul copilului. Pregatirea ardeiului pentru preparatele bebelusului presupune indepartarea tulpinei, a semintelor si spalarea intensa a acestuia.

                Fiind una dintre legumele expuse la pesticide, este recomandat sa te orientezi spre un ardei organic sau bio, care este crescut in medii protejate de substante chimice cu efecte nocive asupra sanatatii copilului.

                Dupa varsta de 1 an si la recomandarile pediatrului, ardeiul va putea fi servit si pe post de finger food sau gustare, in stare cruda, sub forma de fasii. Va fi o gustare apreciata de copil, intrucat are un gust dulceag, foarte placut.  

                Cu ce alte alimente il poti asocia?

                Ardeiul este un aliment extrem de versatil, care-si combina foarte bine aromele cu alte sortimente de legume potrivite pentru bebelus, precum:

                • morcov;
                • albitura;
                • pastarnac;
                • dovlecel;
                • telina etc.

                  Acestea pot fi gatite impreuna, sub forma de supe ori de creme de legume, in functie de preferintele bebelusului. La varste mai mari, copilul va putea servi ardeiul in asociere cu branzica de vaci si alte condimente savuroase si sanatoase.

                  Isi va face cu succes loc si printre preparatele cu carne, orez sau in sandvisuri, dar numai dupa ce primesti permisiunea medicului pentru a i le oferi sau cand are varsta potrivita pentru astfel de preparate.

                  Retete cu ardei pentru copii

                  6-7 luni
                  Ardei umpluti

                  7-8 luni
                  Rosie si ardei copt
                  Dovlecel cu ardei
                  Orez cu dovlecel, morcov si ardei capia

                  8-9 luni
                  Orez cu dovlecel, rosie si ardei copt

                  9-10 luni
                  Spanac cu ardei

                  Dupa 1 an
                  Ardei umpluti cu orez
                  Pui cu smantana si ardei copti

                  Tu pe la ce varsta ai introdus prima oara ardeiul in alimentatia bebelusului si cum l-ai gatit? Cand ai indraznit sa i-l servesti prima oara crud si care sunt preparatele preferate ale bebelusului tau? Ce secrete ai pentru a-i varia meniul? Spune-ne parerile si recomandarile tale in sectiunea de comentarii de mai jos!

                  Pentru mai multe articole interesante, urmareste-ne pe pagina de Facebook Copilul.ro

                  Taguri Diversificare alimentatie

                  Articole recomandate

                  Citeste si despre