Baita bebelusului, prilej de joaca

/ / Modificat: 2014-04-14
Baita bebelusului, prilej de joaca

Baita bebelusului poate fi un bun prilej de joaca. Jocul este foarte important si pentru bebelus, pentru ca astfel el isi dezvolta o multime de abilitati noi. Manutele lui vor fi prima partea a corpului pe care bebelusul tau va dori sa o exploreze dar vor fi si metoda prin care va explora apa, jucariile si clabucul.

Bebelusul tau a ajuns acum sa isi foloseasca manutele cum trebuie, iar acestea sunt acum peste tot. El apuca si pune manutele pe tot ce prinde deoarece doar asa le poate "vedea" si invata mai bine. Manutele sale vor invata ceea ce creierul le va dicta sa invete. Abilitatile pe care le dezvolta prin jocurile din timpul baitei sunt: coordonarea maini-ochi si cunostinte noi despre partile corpului.

Jucariile pentru baita in cadita

Exista in comert o multime de jucarii pentru baita bebelusului dar alegerea lor poate fi destul de dificila, mai ales cand te gandesti ca bebelusii nu pot de loc sa-si exprime preferintele. Cu un pic cercetare inainte de a merge in magazine poti face alegerea potrivita pentru a face din baita bebelusului o experienta distractiva dar si fara pericolul de accidente.

Sfaturi pentru alegerea jucariilor pentru baita bebelusului

Tine minte ca nou-nascutii tind sa vada in alb si negru pentru primele cateva luni de viata. Obiectele frumos colorate s-ar putea sa nu-i atraga atentia atat cat te-ai astepta. Alege jucariile avand in minte si personalitatea bebelusului tau pentru ca unii vor raspunde mai bine la culori decat la sunete sau mai bine la textura decat la culoare etc.

Orice jucarie intra in contact cu micutul tau trebuie aleasa cu specificatia "Fara PVC" (PVC-ul este cancerigen iar unele firme de jucarii specifica pe ambalaj daca nu contin acest agent).

Ia-l si pe bebelus cu tine atunci cand cumperi jucariile, pentru ca el iti poate indica preferintele lui individuale prin expersii faciale, gesturi sau onomatopee. Ce crezi tu ca i-ar putea placea micutului, lui i s-ar putea sa i se para total neinteresant.

Cumpara jucarii simple. Bebelusul este deja suprasolicitat de lucrurile si persoanele care il inconjoara si nu necesita jucarii complicate, de genul celor pentru copiii peste varsta de un an. De multe ori sunetele prea puternice ii pot speria.

Daca bebelusul tau are intre 6-9 luni poti alege cateva jucarii simple care sa il invete si despre textura si proprietatile apei. Jucariile "clasice" de tipul ratustelor care plutesc sau canutelor care se umplu cu apa il pot invata mai multe lucruri decat alte jucarii mai complexe. Pentru mai multe idei de jucarii pentru copilul tau, descopera si categoria de Jucarii pentru copii a siteului nostru.

Orice jucarie ai alege tine cont si de urmatoarele indicatii de siguranta

  • Jucariile vopsite ar trebui sa fie acoperite cu o vopsea care nu contine plumb.
  • Asigurati-va ca jucariile nu sunt suficient de mici pentru a incapea in gura copilului (sau partile lor componente).
  • Evitati jucariile cu sfori sau corzi lungi, care prezinta pericol de srangulare.
  • Unele jucarii, cu "zgomote" incorporate, sunt prea galagioase pentru copii - acestia le duc la ureche, iar sunetul puternic le poate afecta auzul.
  • Cumparati jucarii potrivite pentru varsta copilului.

Jocuri pentru baita bebelusului

Exista o multime de jocuri pentru baita bebelusului pe care le poti incerca. Pentru a te juca cu bebe in cadita si pentru a-i dezvolta abilitatile precizate ai nevoie doar de spumant de baie special pentru bebelusi si chef de joaca, atat tu cat si bebe.

Pune-l pe bebe in cadita stand (nu il lasa sa se ridice, desi este posibil sa isi doreasca foarte mult acest lucru). Pune spumantul de baie intr-un flacon si incepe sa faci baloane. Apoi nu ramane decat sa sufli usor cateva inspre bebe, lasandu-l pe acesta sa le poata atinga si sa le sparga. Ai grija doar sa nu ii intre sapun in ochi.

Dupa ce se va obisnui cu baloanele, este posibil sa fie pregatit sa se joaca de-a descoperitul partilor corpului. Una dintre proprietatile oarecum ciudate ale baloanelor din sapun este faptul ca acestea se pot atasa de pielea uda fara sa se sparga, deci poti in mod deliberat sa trimiti baloanele de sapun catre picioruse, maini, palme, burtica, incurajandu-l astfel sa sparga baloane si in acelasi timp sa denumeasca segmentul de corp respectiv. "Am un balon pe burtica! Am un balon pe manute!".

Un alt joc interactiv de care te poti bucura impreuna cu bebe este balonul surpriza. Surpriza "acum il vezi, acum nu il mai vezi" este in special distractiva cu baloanele de sapun care stralucesc.

Bebelusul tau va adora descoperirea si va fi incantat sa stea in baita mai mult, timp in care tu il poti spala linistita. Abilitatile dezvoltate prin acest joc sunt: intelegerea de permanenta a unui obiect si coordonarea maini-ochi.

Acest joc se va desfasura tot in cadita, unde bebe va sta in pozitie sezanda. Ascunde-te pentru un moment si sufla usor un norisor de baloane, lasandu-le sa cada pe piciorusele sale sau pe peretii din baie daca iti sunt mai la indemana. Fiecare ploaie de baloane va fi o surpriza pentru bebe si tot odata un motiv de gangureli si zambete.

Pentru ca nu te poate vedea, iar baloanele apar singure, acest lucru este unul foarte amuzant pentru bebelusi. In cazul in care te prinde, incearca sa iti muti pozitia, astfel ploaia de baloane va veni dintr-o data din alta directie, o garantie pentru un nou zambet al lui bebe.

Nu uita ca fiecare bebelus se dezvolta diferit, asadar daca bebelusul tau nu este inca pregatit pentru aceste activitati, nu te ingrijora, ofera-i timp si incearca-le din nou peste cateva saptamani.

Pentru mai multe articole interesante, urmareste-ne pe pagina de Facebook Copilul.ro

Taguri Baie bebelus Activitati educative baita

Articole recomandate

Citeste si despre