Urmareste-ne:
Get Adobe Flash player

Costume de eroi pentru baieti pe care le poti realiza acasa!

19 Iulie 2016

Serbarile scolare si cele organizate de celelalte unitati de invatamant pentru prescolari sunt unele dintre cele mai asteptate momente ale anului.

Anotimpuri - activitati

Desi exista si copii care nu se dau in vant dupa astfel de evenimente care ii pun sub lumina reflectoarelor, exista si din aceia care abia asteapta sa cante, sa danseze, sa recite poezii sau sa-si joace rolul intr-o sceneta.

Baietii sunt mai greu de convins atunci cand vine vorba despre serbari scolare sau altfel de evenimente asemanatoare organizate de catre gradinite si unitati de invatamant.

Spre deosebire de fetite, care abia asteapta un prilej pentru a se face remarcate, baietii sunt mai reticenti si mai greu de urnit pentru a-si pune in valoare veleitatile artistice.

De aceea, deghizarea este unul dintre tertipurile la care educatorii si invatatorii apeleaza pentru a-i atrage pe cei mici sa participe cu entuziasm la momentele festive care marcheaza evenimente importante precum debutul vacantelor.

Oricat ar fi de reticenti, baietii de orice varsta nu pot refuza sa se transforme in personajele lor preferate. Parintii sunt insa mai putin bucurosi de ideea costumelor, tocmai pentru ca o astfel de investitie poate ajunge la sume destul de mari. Acest lucru nu se intampla insa si atunci cand confectionezi singura costumul fiului tau.

Serbarile organizate de institutiile educationale, alaturi de colegii sai, ii ofera baietelului tau oportunitatea de a afisa calitatile pe care le observa la supereroii sau preferati, calitati care, cultivate cu grija de tine, vor pune umarul la dezvoltarea sa ca individ, ajutandu-l sa empatizeze cu semenii sai, sa fie curajos si loial si sa iasa din orice situatie dificila bazandu-se pe propria intuitie si inteligenta.

Stii saratelele cu branza pe care le mancai in copilarie? Reinvie gustul copilariei cu o reteta pentru toata familia! Descoper-o!

Nu te lasa descurajata de o eventuala disproportie intre bugetul alocat unui costum pentru o asemenea serbare si pretul sub care este comercializat si improvizeaza, folosind materiale obisnuite, pe care le ai la dispozitie.

Supriza si fericirea pe care i le vei citi in ochisori atunci cand ii vei inmana costumul supereroului preferat iti vor insufla o satisfactie de nepretuit!

Este lesne de observat bucuria cu care cei mici abordeaza serbarile de la gradinita sau de la scoala, ei avand oportunitatea, astfel, de a proiecta in cotidian lumea supereroilor preferati, asumandu-si diverse calitati si capatand prim-planul in atentia adultilor.

Costurile implicate de achizitionarea unui costum de supererou de la magazinele de profil pot afecta serios bugetul familiei tale, avand in vedere ca atentia celor mici se va indrepta, cu ocazia fiecarei serbari, catre un nou erou preferat.

Astfel, apeland la resursele proprii de ingeniozitate creativa, poti indeplini visul baietelului tau cu costuri reduse.

Un aspect important al acestui eveniment este, atat pentru copii cat si pentru parinti, cel vestimentar. De la tinute elegante cum sunt rochiile pentru fetite sau costumele pentru baietei la tinute special concepute pentru deghizare, astfel de articole vestimentare pot fi destul de costisitoare.

Daca pentru primele nu prea exista cale de improvizatie, pentru costumele tematice se pot gasi o multime de solutii care sa nu afecteze bugetul familiei.

Iata cateva costume de baietei pentru serbare pe care le poti confectiona acasa, fara sa investesti prea multi bani!

Batman

costum_batman_copii

Unul dintre cei mai indragiti supereroi ai baietilor de toate varstele din lumea intreaga este celebrul Batman, luptator al dreptatii si demn reprezentant al unor calitati pe care le apreciaza intreaga populatie masculina, printre care se numara si curajul.

Iata de ce ai nevoie:

- o pereche de colanti negri sau dresuri negre;

- o pereche de boxeri negri;

- o helanca neagra;

- o bucata de material negru;

- ac si ata neagra;

- fetru negru si galben;

- adeziv pentru textile;

- o coala A4 din carton subtire;

- un marker negru;

- un elastic negru subtire;

- o foarfeca.

Vei proceda astfel:

1. Decupeaza dupa un sablon sau dupa o schita proprie fetrul negru si galben pentru a obtine sigla lui Batman, respectiv centura lui galbena si lipeste-le pe helanca, respectiv in talie, cu ajutorul adezivului special.

2. Coase materialul negru de helanca, astfel incat acesta sa se transforme intr-o pelerina.

3. Decupeaza dupa un sablon cartonul pentru a obtine o masca, prinde-i elasticul in partile laterale pentru a o putea fixa pe cap si foloseste markerul negru pentru a o colora. Tot ce va lipseste acum este un Robin pe masura lui Batman!

Omul Paianjen

spiderman_costum_copii

Pe langa Superman si Batman, Omul Paianjen este un alt personaj foarte indragit de catre baietei. Superputerile acestuia sunt adesea ravnite de catre micuti, insa si costumul sau este unul foarte masculin si indragit.

Iata de ce ai nevoie pentru a-l realiza:

- o pereche de colanti albastri;

- o bluza albastra

- un tricou rosu;

- un marker negru;

- o foarfeca;

- o pereche de sosete rosii;

- vopsea faciala rosie, neagra si alba.

Iata ce ai de facut:

1. Decupeaza tricoul rosu in partile laterale, precum in imaginea alaturata.

2. Foloseste un marker negru pentru a picta pe partea din fata a tricoului un paianjen.

3. Imbraca-ti copilul in colanti si bluza albastre, pune-i tricoul decupat si sosetele peste bluza, respectiv peste partea inferioara a pantalonilor.

4. Foloseste-ti aptitudinile artistice pentru a-i picta fata astfel incat sa arate precum Omul Paianjen. Nimic mai usor si mai accesibil, nu-i asa?

Spiridus

costum_spiridus_copii

Daca elfii lui Mos Craciun sunt la mare cautare, nici spiridusii irlandezi nu se lasa mai prejos. Un astfel de personaj poate fi atat simpatic cat si malefic, insa importanta sa cu siguranta nu este de neglijat intr-o sceneta pusa in joc la scoala sau la gradinita.

Pentru costumul de spiridus, vei avea nevoie de urmatoarele:

- o bluza verde deschis;

- o pereche de pantaloni verde inchis;

- un tricou verde inchis;

- o palarie verde;

- fetru galben si negru;

- o foarfeca;

- adeziv pentru textile.

Vei proceda in felul urmator:

1. Taie manecile tricoului verde si decupeaza-i o bata pe mijloc, astfel incat sa il transformi intr-o vesta.

2. Decupeaza doua benzi din fetru negru, una mai lata si mai lunga pentru talie si una mai subtire si mai scurta pentru palarie.

3. Decupeaza conturul a doua patrate din fetru galben deschis, pentru a reproduce cataramele pentru centura si pentru bentita palariei.

4. Lipeste decoratiunile dupa ce ti-ai imbracat copilul, cu ajutorul adezivului pentru textile. Baietelul tau va deveni astfel cel mai simpatic spiridus!

Costumul de elf

costum_elf_copii

Elfii sunt ajutoarele de nadejde ale lui Mos Craciun. Astfel de personaje sunt specifice serbarilor de iarna, iar baieteii de toate varstele se bucura sa le reprezinte intr-un astfel de context si sa isi ofere astfel ajutorul unuia dintre cei mai indragiti eroi ai copilariei.

Iata de ce vei avea nevoie pentru a realiza costumul de elf:

- o helanca rosie;

- o pereche de pantaloni sau colanti rosii sau cu un imprimeu rosu cu alb;

- o pereche de sosete verzi;

- doua pampoane albe si adeziv pentru textile;

- un tricou verde barbatesc;

- panglica rosie;

- un coif din carton;

- o bucata de material verde.

Vei proceda astfel:

1. Decupeaza tricoul astfel incat partea de jos sa fie taiata neregulat, in colturi. Procedeaza similar pentru decuparea manecilor.

2. Dupa imbracarea pantalonilor si a bluzei rosii, pune tricoul deasupra si marcheaza talia fiului tau cu panglica rosie.

3. Foloseste adezivul pentru textile pentru a lipi pampoanele de sosetele verzi, in partea superioara a labei piciorului.

4. Inveleste coiful in material verde, fixandu-l cu adezivul special pentru textile. Nu-i asa ca spiridusul tau arata precum mana dreapta a lui Mos Craciun?

Costumul lui Olaf

costum_olaf_copii

Olaf a devenit vedeta peste noapte si este unul dintre cei mai indragiti oameni de zapada din lume. Nici nu e de mirare, avand in vedere ca este vedeta "Frozen", una dintre cele mai apreciate animatii Disney ale ultimilor ani.

Iata de ce ai nevoie:

- un tricou alb;

- o sapca alba;

- adeziv pentru textile;

- material portocaliu;

- o bucata de carton de dimensiunea unei coli A3;

- fetru alb si negru;

- sarma flexibila invelita in cauciuc maro;

- ata alba;

- foarfeca.

Vei proceda astfel:

1. Foloseste cartonul pentru a crea un cilindru alungit, care sa se asemene cu un morcov si inveleste-l in material portocaliu, pe care il vei fixa cu ajutorul adezivului de sapca, deasupra cozorocului.

2. Decupeaza buline din fetru alb si negru pentru a crea ochii lui Olaf si nasturii si lipeste-le pe sapca, respectiv pe tricou, pentru o reproducere cat mai fidela.

3. Foloseste sarma pentru a crea podoaba capilara a omului de zapada si atasaz-o de partea superioara a sepcii, prin coasere. Nu-i asa ca Olaf al tau arata spectaculos?

Superman

costum_superman_copii

Superman este unul dintre cei mai renumiti eroi si totodata unul dintre cele mai puternice personaje masculine, iar baietii de toate varstele sunt oricand nerabdatori sa il reprezinte.

Vei avea nevoie de urmatoarele:

- o pereche de colanti albastri;

- o bluza albastra;

- fetru galben si rosu;

- o bucata de material rosu;

- o pereche de boxeri rosii;

- o pereche de cizme sau sosete rosii;

- o foarfeca;

- doua ace de siguranta;

- adeziv pentru textile.

Vei proceda astfel:

1. Foloseste un sablon sau o schita proprie pentru a decupa din fetru rosu si galben simbolul lui Superman si lipeste bucatile decupate pe bluza albastra cu ajutorul adezivului.

2. Foloseste materialul rosu pentru a realiza o pelerina, pe care o vei prinde in partea din spate a bluzei cu ajutorul acului de siguranta.

3. Decupeaza o centura din fetru galben si prinde-o in talie cu un ac de siguranta, deasupra boxerilor care sunt purtati peste colanti. Nu-i asa ca ai un Superman adorabil?

Ninja

costum_ninja_copii

Un razboinic care ataca din umbra si detine puteri aproape supranaturale, se camufleaza perfect si stapaneste o gama variata din arme, iar, daca situatia se ingroasa, dispare intr-un nor de fum. Baietelul tau se va simti puternic, abil si sigur te va uimi cateva miscari de arte martiale, pe care pare a le stapani cand lumea si pamantul.

Pentru misiunea ultrasecreta a unui ninja, ai nevoie de urmatoarele:

- o pereche de pantalonasi negri;

- o bluza neagra cu maneci lungi, putin mai lejera;

- un tricou negru, pentru a-i confectiona masca;

- o pereche de expadrile negre;

- carton;

- spray argintiu.

Costumarea micului ninja este foarte rapida:

1. Razboinicul cel disciplinat se imbraca cu toate cele 3 articole, urmatoarea etapa fiind dedicate mastii;

2. Ii tragi tricoul negru peste cap si te opresti deasupra nasului si urechilor;

3. Ii tragi spatele tricoului spre crestetul capului;

4. Manecile tricoului se trag spre spatele capului si se leaga;

5. Se ajusteaza fanta prin care micul ninja isi va selecta tinta;

6. Dupa ce vizualizezi pe internet un model de shuriken, stelutele invizibile ale unui luptator ninja, ii poti decupa din carton cateva, pe care sa le vopsesti, ulterior, cu cateva straturi de spray argintiu, pentru a-i imprima aspectul de otel.

Pitic din Alba-ca-Zapada

costum_pitic_alba_ca_zapada

Mititei, dragalasi si haiosi, prietenii Albei ca Zapada ii ofera gazduire, protectie si o scapa din diverse situatii periculoase, ne demonstreaza ca prin unitate chiar si cei mici pot consitui o forta redutabila.

Recuzita unui simpatic pitic include:

- o camasa, de preferinta colorata;

- o pereche de pantaloni, putin bufanti;

- o curea de-a ta, mai lata, cu catarama mare;

- maneca unei bluze vechi, ce contine putin elastan (pentru fes);

- o farama de sfoara;

- vata;

- lipici;

- foarfeca;

- o pereche ac si ata.

Procesul de creatie se desfasoara astfel:

1. Se aplica cate un petic pe fiecare cot al camasii;

2. Din farama de sfoara, se creaza un cadru in forma de V al barbii, pe care lipesti vata, urmand ca funda acesteia, legata la spatele capului piticului, sa fie mascata de scufie;

3. Se decupeaza maneca elastica a bluzei, imprimandu-i forma conica;

4. Fredonand "Hai, ho! Hai, ho!", piticutul purcede la petrecere.

Capitan America din Avengers

Captain_America_Costum_copii

Desi nu detine puteri de supraom, este puternic, agil, rezistent are viteza si reflexe superioare oricarui atlet olimpic, iar corpul sau se situeaza la apogeul eficientei umane, eliminand oboseala din musculatura, lucru ce ii confera o anduranta fenomenala. Este expert in lupta corp la corp si un iscusit cunoscator al unor diverse arte martiale.

Pentru a crea costumul, ai nevoie de:

- o pereche de pantaloni rosii, scurti sau lungi (in functie de sezon);

- un maiou sau tricou alb;

- un metru de material de culoare rosie, pentru a crea capa si masca Capitanului (poate fi si o bluza de la un training vechi, din poliester, care va reda aspectul satinat al unei cape de super-erou);

- o agrafa sau brosa simpa, pentru prinderea capei;

- carton, pentru confectionarea scutului, arma defensiva a Capitanului;

- acuarelele, pentru vopsirea scutului;

- tandemul ac-ata.

Procedura este foarte simpla:

1. Se decupeaza o stea, care va orna pieptul vanjosului Capitan;

2. Se croieste capa, care se prinde la gat cu brosa;

3. Se decupeaza cartonul, in forma de cerc;

4. Se picteaza doua perechi de cercuri concentrice in alternanta rosu-alb, iar pentru mijlocul poti decupa cartonul in forma unui cerc cu o stea in mijloc, care va ramane nevopsit. Restul cercului din mijloc se asezoneaza cu albastru.

Ren

costum_ren_copii

Ii putem considera angajatii unei firme magice de curierat, sunt ajutoarele de nadejde ale lui Mos Craciun, fie vremea buna, fie rea, ajuta la distribuirea in timp util a cadourilor catre copiii din intreaga lumea. Au un excelent simt de orientare, sunt puternici, curajosi si legati de un excelent spirit de echipa.

Pentru a-ti introduce baietelul in echipa Mosului, vei avea nevoie de:

- o fusta veche, musai de culoare maro;

- o gluga de la un hanorac mai vechi de-al lui, in ton cu vechea-ti fusta;

- un burete de baie, de forma ovala, mai maricel;

- o bucatica de material bej;

- 2 petice de material de culoare alba si neagra;

- 1 fluturas folosit in jocul de badminton;

- putin carton, mai groscior, pentru fermitate;

- un ruj rosu;

- foarfeca;

- ac si ata.

Iata cum baietelul tau va pune umarul la fericirea copiilor din toata lumea, ajutandu-l pe Mos, deghizat in ren:

1. Decupeaza cartonul, astfel incat sa obtii forma ramificata a coarnelor de ren;

2. Foloseste, ulterior, materialul bej, pentru a imbraca cartonul, obtinand o pereche de coarne demna de un ren brav si puternic;

3. Buretele de baie, odata imbracat, la randu-i, in materialul bej, va constitui gura renului, deasupra careia vom lipi nasucul cel ros, obtinut din varful fluturusaului de badminton;

4. Se cos pe gluga maronie a hanoracului coarnele, gura, se construiesc si ochii si urechile;

5. Asamblezi capul creat cu fusta decupata in forma de clopot;

6. Se aplica un pupic pe nasul micului ren si, ulterior, putin ruj rosu, caci friguroase mai sunt vazduhurile pe unde calatoreste sania Mosului.

Iron Man

costum_iron_man_copii

Un geniu inventiv, cu expertiza in inginerie si mecanica cuantica, privit ca unul dintre cele mai inteligente personaje ale Universului Marvel, da dovada de ingenuitate in abordarea situatiilor dificile, in care isi foloseste inclusiv costumul, o minune tehnologica.

Transformarea baietelui tau in supererou necesita:

- un costum de training, rosu ca focul;

- banda adeziva pentru impachetat, aurie sa fie;

- putina banda dublu-adeziva;

- un stop reflectorizant de la bicicleta lui veche;

- carton, elastic si acuarele, pentru confectionarea mastii;

- un eye liner.

Tranzitia de la un baietel la supraom se face simplu:

1. Se confectioneaza masca, pictata in culorile specific ale eroului, auriu si rosu;

2. Se aplica pe pieptul bluzei de training, cu banda dublu-adeziva, stopul de la bicicleta, care va fi centrul energetic al costumului;

3. Se aplica banda adeziva aurie, pentru a obtine o asemanare cat mai mare cu originalul;

4. Se deseneaza mustacioara à la Tony Stark

5. Iron Man e gata sa intre in actiune!

Capitan Phasma din Star Wars

costum_capitan_Phasma_Star_Wars

Echipata cu o armura distinctiva din crom, Capitanul Phasma comanda legiunile de soldati (stormtroopers) ale Primului Ordin. Un comandant veteran dur, dispretuieste titlurile pompoase sau salile de consiliu de razboi, preferand sa isi conduca trupele pe front, in lupta impotriva inamicilor Primului Ordin.

Desi perfectionista, loiala si disciplinata, asocierea ei cu Kylo Ren si Generalul Armitage Hux impotriva Rezistentei o fac un personaj negativ.

De ce are nevoie Capitanul Phasma pentru a intra in lupta:

- o pereche de colanti, de culoare argintie;

- o bluza din spandex, argintie;

- o sapca alba;

- un spray cu vopsea argintie;

- un marker negru;

- material de culoare inchisa, pentru pelerina;

- cateva ace de siguranta;

- un pistol din recuzita micutului.

Pasii pe care trebuie sa-i urmezi:

1. Se vopseste sapca, dupa crearea unui sablon, care sa urmareasca conturul castii Capitanului;

2. Se croieste pelerina;

3. Se ataseaza pelerina de bluza;

4. Baietelul este gata sa isi conduca soldatii in lupta.

Copilul tau ce erou prefera? Iti plac costumele noastre de baieti? Asteptam parerile tale in sectiunea de comentarii de mai jos!

Pe aceeasi tema:

Costume de carnaval pentru serbare: proiecte DIY pentru copiii tai!

Costume de baieti pentru serbare: proiecte DIY pentru eroul tau!

Pregatirea pentru serbare: cum il ajuti pe copilul tau sa depaseasca teama de a vorbi in public?

Citeste si despre:

COMENTARII

Aplicatii pentru copii

DESCARCA
DESCARCA
OK

Acest site foloseste cookies. Prin navigarea pe acest site, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. Detalii aici

Inainte sa pleci,

Poti gasi informatii utile si in materialele urmatoare:


Urmareste-ne si primeste cele mai noi informatii pentru tine si copilul tau!

Creeaza cont! sau Urmareste-ne pe Facebook!

Trimite articolul catre prietenii tai

Poti baga cate mailuri vrei tu separate prin spatiu!

Trimite mesajul