Hiperemeza (varsaturile severe in sarcina)

/ / Modificat: 2011-10-10
Hiperemeza (varsaturile severe in sarcina)

Hiperemeza de sarcina este o conditie medicala caracterizata prin greata si varsaturi severe, pierdere brusca in greutate si deshidratare severa. Greturile matinale sunt normale in sarcina, insa atunci cand ele degenereaza in simptome acute asociate cu varsaturi frecvente devin o problema ingrijoratoare. Spre deosebire de greturile matinale firesti, aceasta necesita ingrijiri medicale de specialitate.

In timp ce aproape 80% dintre gravide experimenteaza greturile matinale in sarcina, aproape 1% dintre ele vor avea de-a face cu simptome extrem de severe ale acestora, conditie medicala numita hyperemesis gravidarum (hiperemeza de sarcina). Aceasta este frecventa in primul trimestru de sarcina.

Care sunt cauzele?

Desi multa lume considera ca aceasta problema apare din cauza ca organismul respinge bebelusul si incearca sa il dea afara din corp, specialistii sustin ca nu e adevarat.

Cauzele hiperemezei nu sunt cunoscute in totalitate. Medicii considera ca severitatea acestor simptome este cauzata de o reactie adversa a organismului la schimbarile hormonale din sarcina. Una dintre ele este nivelul crescut de HCG (gonadotropina corionica umana) care este frecvent intalnit in sarcinile multiple. Alte teorii sustin ca nivelurile crescute de estrogen si progesteron si motilitatea gastrica scazuta ar putea fi vinovate pentru aparitia ei.

Hiperemeza ar putea aparea si ca un raspuns al sistemulului imunitar la fragmente din chorionic vili care patrund in sangele maternal. Sistemul imunitar ar putea "vedea" fatul ca pe un corp strain si ar putea avea tendinta sa creeze anticorpi impotriva lui. Insa acest lucru nu inseamna ca bebelusul risca sa fie eliminat din corp. Nici macar nu s-a dovedit ca aceasta ar putea fi o cauza.

Alte cauze posibile mai pot fi schimbarile psihologice din sarcina, traumele emotionale sau stresul puternic.

Si alimentatia bogata in grasimi poate acutiza greturile matinale, tranformandu-se in varsaturi severe.
greturi_varsaturi_sarcina

Foto: www.pregnancy-morningsickness.com

Care sunt simptomele hiperemezei?

Semnele si manifestarile conditiei medicale constau in:

  • greata si varsaturi severe;
  • aversiuni alimentare;
  • pierdere brusca in greutate (cam de 5% din totalul greutatii de dinainte de sarcina);
  • mictiuni rare;
  • dureri de cap;
  • stare de confuzie;
  • ameteli;
  • icter;

Care sunt diferentele intre hiperemeza si greturile matinale normale din sarcina?

Iata care sunt principalele aspecte care fac diferenta intre greturile matinale firesti de sarcina si aceasta conditie medicala care necesita ingrijire medicala.

Greturile matinale

  • sunt uneori acompaniate de varsaturi;
  • intensitatea greturilor scade treptat dupa saptamana a 12-a de sarcina;
  • varsaturile nu cauzeaza deshidratare;
  • varsaturile nu golesc tot stomacul.

Hiperemeza de sarcina

  • greata este intotdeauna asociata cu varsaturi severe;
  • greata poate sa nu scada in intensitate odata cu evolutia sarcinii;
  • varsaturile cauzeaza deshidratare severa;
  • varsaturile golesc tot continutul stomacal.

Cum se trateaza hiperemeza de sarcina?

Aceasta poate capata forme extrem de severe care necesita spitalizare. In cazul in care esti internata in spital, medicii vor recurge la urmatoarele masuri:

  • administrarea de fluide intravenoase (electroliti, vitamine si elemente nutritive), pentru rehidratare;
  • hranirea artificiala (prin tuburi nazogastrice sau prin gastrostomie endoscopica percutanata);
  • medicatie - metoclopramida, antihistaminice si medicamente pentru reflux gastric.

Greturi_matinale_sarcina
In cazul in care medicul hotaraste ca nu este nevoie de internare in spital, el iti va recomanda sa iei o alta serie de masuri terapeutice pentru ameliorarea afectiunii:

  • repaos la pat - pentru mai mult confort;
  • acupresura - prin presionare punctului din incheietura mainii care produce senzatia de greata; aceasta poate fi facuta manual sau cu ajutorul benzilor cu acupresura;
  • remedii naturiste - ghimbir sau menta;
  • remedii homeopatice (inca acestea pot fi administrate numai in urma unei vizite la medicul homeopat, nu incerca niciodata sa iei tratamente homeopatice fara prescriptie de la un astfel de specialist);
  • hipnoza.


Pentru mai multe articole interesante, urmareste-ne pe pagina de Facebook Copilul.ro

Taguri Hiperemeza sarcina Varsaturi sarcina Hormoni sarcina Greturi matinale sarcina Simptome sarcina Hormoni sarcina

Articole recomandate

Citeste si despre