Fat-Frumos cu parul de aur

Autor: fara autor

A fost odata ca niciodata; ca de n-ar fi, nu s-ar mai povesti; de cand facea plopsorul pere si rachita micsunele; de cand se bateau ursii in coade; de cand se luau de gat lupii cu mieii de se sarutau, infratindu-se; de cand se potcovea puricele la un picior cu nouazeci si noua de oca de fier si s-arunca in slava cerului de ne aducea povesti;
De cand se scria musca pe parete,
Mai mincinos cine nu crede.

A fost odata intr-o pustie mare un pustnic, si petrecea singur singurel. Vecinii sai erau fiarele padurilor. si asa era de bun la Dumnezeu, incat toate dobitoacele i se inchinau, cand se intalneau cu dansul.

 Intr-una din zile se duse pustnicul pe marginea garlei, care curgea pe-aproape de coliba lui, si iata vazu ca vine pe apa un sicrias smolit si incleit bine, si auzi un oracait de copil iesind dintr-insul.
 Statu puţin de cugeta si, dupa ce facu rugaciune, intra in apa si trase cu o prajina sicriasul la margine. Cand deschise, ce sa vaza in el? Un copilas ca de vro doua luni; il scoase din sicriu si cum il lua in braţe tacu.
 Acest copil avea un baier atarnat de gat. si, daca il lua, vazu ca intr-insul era o scrisoare, o ceti si afla ca copilul de faţa este lepadat de o fata mare de imparat, care alunecase si ea in valurile lumei si, care, de frica parinţilor, lepada copilul, il puse in secrias si-i dase drumul pe garla, lasandu-l in stirea lui Dumnezeu.
 Pustnicul voia din toata inima sa creasca pruncul ce-i trimisese Dumnezeu, dara cand se gandi ca n-are cu ce sa-l hraneasca il podidi un plans de nu se mai putea sfarsi. Cazu in genunche si se ruga lui Dumnezeu, si o! minune! deodata rasari, mare, dintr-un colţ al chiliei sale o viţa, si numaidecat crescu si se inalţa, pana la streasina casei.
 Pustnicul cauta la dansa si vazu struguri, unii copţi, alţii parguiţi, alţii agurida si alţii tocmai in floare; indata lua si dete copilului, si vazand ca-i mananca, se bucura din tot sufletul lui si mulţumi lui Dumnezeu. Cu struguri crescu copilul pana ce incepu sa manance si cate altceva.
 Iara daca se mai mari copilul, pustnicul se apuca si-l invaţa sa citeasca, sa adune radacini ca sa se hraneasca si sa umble la vanat.
 Dar intr-o zi chema pustnicul pe copil si-i zise:
 – Fatul meu, simţ ca slabesc din ce in ce; sunt batran, precum ma vezi, afla dara ca de azi in trei zile ma duc pe lumea cealalta. Eu nu sunt tatal tau cel adevarat, ci te-am prins pe garla, unde erai dat si pus intr-un sicrias de muma-ta, ca sa nu se dovedeasca fapta sa cea de rusine, fiindca era fata de imparat.
 Daca voi adormi somnul cel de veci, care o sa-l cunosti cand vei vedea ca tot trupul meu are sa fie rece ca ghiaţa, amorţit si ţeapan, sa bagi de seama ca o sa vina un leu. Sa nu te sperii, dragul tatei, leul imi va face groapa, si tu vei trage pamant peste mine; de mostenire n-am ce sa-ţi las decat un frau de cal. Dupa ce vei ramanea singur, sa te sui in pod, sa iei fraul, sa-l scuturi, si indata va veni un cal si te va invaţa ce sa faci.
 Dupa cum zisese batranul asa se si intampla.
 A treia zi pustnicul, luandu-si ramas bun de la fiul sau cel de suflet, se culca si adormi somnul cel lung.
 Apoi indata veni un leu groaznic, nevoie mare! si veni racnind, cum vazu pe batran mort, ii sapa groapa cu ghiarele, iara fiul il ingropa si ramase acolo trei zile si trei nopţi plangand la mormant.
 Apoi foamea ii dete in stire ca el viaza inca; se scula de pre mormant cu inima zdrobita de durere si de intristare, se duse la viţa, si cu mare mahnire vazu ca se uscase; atunci isi aduse aminte de vorbele batranului si se sui in pod, unde gasi fraul; il scutura si iata ca veni un soimulean aripat si, stand inainte-i, zise:
 – Ce poruncesti, stapane?
 Copilul spuse calului din cuvant in cuvant toata siritenia cu moartea batranului si adaoga:
 – Iata-ma aicea singur. Dumnezeu mi-a luat pe tatal ce-mi dedese, ramai tu cu mine, dara sa mergem intr-alta parte, unde sa ne facem o coliba: aici, langa-acest mormant, nu stiu de ce, dar imi tot vine sa plang.
 – Nu asa, stapane, ii raspunse calul, noi o sa ne ducem sa locuim unde sunt mulţi oameni ca dumneata.
 – Cum? intreba baiatul, sunt mulţi oameni ca mine si ca tata? si o sa traim cu dansii?
 – Negresit, ii raspunse calul.
 – Atunci, daca e asa, mai intreba copilul, de ce nu vin ei pe la noi?
 – Ei nu vin, ii mai zise calul, fiindca n-au ce cauta p-aci, trebuie sa mergem noi la dansii.
 – Sa mergem, raspunse copilul cu bucurie.
 Iar daca ii spuse ca trebuie sa fie imbracat, fiindca ceilalţi oameni nu imbla asa goi, baiatul ramase cam pe ganduri; si calul ii zise sa bage mana in urechea lui cea stanga si dupa ce baga mana scoase niste haine pe care le imbraca, ciudindu-se ca nu stia cum sa le intrebuinţeze; calul il invaţa, si apoi copilul incaleca pe dansul si porni.
 Dupa ce ajunse in orasul cel mai de aproape si se vazu intru mulţimea aia de oameni, furnicand in sus si in jos, se cam spaimanta copilul de atata zgomot, si imbla tot cu frica, mirandu-se de frumuseţea caselor si de tot ce vedea; baga insa de seama ca fiecare lucru-si are randuiala sa. Dara calul, imbarbatandu-l, ii zise:
 – Vezi, stapane, aici toate sunt cu sartul lor; de aceea trebuie sa stii sa-ţi faci si tu un capatai.
 si, dupa ce sezu acolo cateva zile, mai dedandu-se cu lumea si mai obisnuindu-se a trai in huietul ce inabuseste orasele, pleca luandu-si calul cu sine si se duse, si se duse, pana ce ajunse pe taramul unor zane.
 Ajungand la zane, cari erau in numar de trei, cauta sa se bage argat la dansele; asa il sfatui calul sa faca.
 Zanele deoacamdata nu prea voiau sa-l ia in slujba, dara se induplecara la rugaciunile lui si-l priimira.
 Calul adesea venea pe la domnul sau, si intr-o zi ii zise sa bage de seama, cum ca in una din case zanele aveau o baie, ca acea baie, la caţiva ani, intr-o zi hotarata, curge aur, si cine se scalda intai aceluia i se face parul de aur.
 Ii mai spuse sa vaza ca intr-unul din tronurile casei zanele aveau o legatura cu trei randuri de haine, pe care le pastrau cu ingrijire.
 Baiatul baga la cap toate zisele calului si, de cate ori avea cate ceva greu de facut, chema calul si-i da ajutor.
 Zanele ii dase voie sa imble prin toate casele, sa deretece, sa scuture, sa mature, dar numai in camara cu baie sa nu intre. insa el cand lipseau ele d-acasa intra si lua aminte la toate cate ii zicea calul. Ochi si legatura cu hainele puse cu ingrijire intr-un tron.
 Intr-o zi zanele plecara la o sarbatoare, la alte zane si avura grija sa porunceasca argatului, ca in minutu ce va auzi zgomot in camaruţa cu baia, sa rupa o sindrila din streasina casei, ca sa dea de stire si sa se intoarca de degraba, fiindca ele stiau ca e aproape sa inceapa a curge aceasta apa de aur.
 Fiul pustnicului pandea si cand vazu minunea asta chema numaidecat pe cal. Calul ii zise sa se scalde; si el asa facu.
 Iesind din baie, el lua legatura cu hainele, si o porni la sanatoasa calare pe calul lui cel cu aripi, cu care zbura ca vantul si se ducea ca gandul. Cum calca peste pragul porţii, incepu casele, curtea si gradina a se cutremura si a urla asa de groaznic, incat se auzi pana la zane si zanele indata se intoarsera acasa.
 Daca vazura ca argatul lipseste si hainele nu sunt la locul lor, se luara dupa dansul; si-l urmarira din loc in loc pana ce, cand era sa puie mana pe dansul, el trecu hotarele lor, si apoi statu.
 Cum il vazu zanele scapat, se catranira de necaz, ca nu putura sa-l prinza. Atunci ele ii zisera:
 – Ah! fecior de lele ce mi-ai fost, cum de ne amagisi? Arata-ne, macar, sa-ţi vedem parul.
 si rasfirandu-si parul pe spinare, ele se uitau cu jind la dansul, si li se scurgeau ochii. Apoi zisera:
 – Asa par frumos nici noi n-am mai vazut! Fii sanatos, dara incai fa bunatate de ne da hainele!
 El insa nu voi, ci le opri si le lua in locul simbriei ce avea sa ia de la zane.
 De aci se duse intr-un oras, isi puse o basica de cirvis in cap, si merse de se ruga de gradinarul imparatului ca sa-l primeasca argat la gradina imparateasca. Gradinarul nu prea voia sa-l asculte, dara dupa multa rugaciune il priimi, il puse sa lucreze la pamant, sa care apa, sa ude florile, il invaţa sa cureţe pomii de omizi si brazdele de buruieni. Fat-Frumos lua in cap tot ce-l invaţa gradinarul, stapanul sau.
 Imparatul avea trei fete: si asa multa grija ii dase trebile imparaţiei, incat uitase de fete ca trebuie sa le marite.
 Intr-una din zile, fata cea mai mare se vorbi cu surorile ei ca sa duca fiecare cate un pepene ales de dansa la masa imparatului.
 Dupa ce imparatul se puse la masa, venira si fetele si aduse fiecare cate un pepene pe tipsii de aur si ii pusera dinaintea imparatului.
 imparatul se mira de aceasta fapta si chema sfatul imparaţiei sa-i ghiceasca ce pilda sa fie asta.
 Adunandu-se sfatul, taiara pepenii si, dupa ce vazura ca unul se cam trecuse, al doilea era tocmai bun de mancat si al treilea dase in copt, zise:
 – Imparate, sa traiesti mulţi ani; pilda asta insemneaza varsta fetelor mariei tale, si ca a sosit timpul ca sa le dai la casa lor.
 Atunci imparatul hotari sa le marite. Dete, deci, sfara in ţara de aceasta hotarare si chiar de a doua zi incepura a veni peţitori de la cutare si de la cutare fecior de imparat.
 Iara dupa ce fata cea mai mare isi alese mire pre un fiu de imparat, care-i paru mai frumos, se facu mare nunta imparateasca. si dupa ce se sfarsi veseliile, plecara imparatul cu toata curtea ca sa petreaca pre fiica-sa pana la hotarele imparaţiei sale. Numai fiica imparatului cea mai mica ramase acasa.
 Fat-Frumos, argatul de la gradina, vazand ca si gradinarul se dusese cu alaiul, chema calul, incaleca, se imbraca cu un rand de haine din cele luate de la zane, pe care era campul cu florile si, dupa ce-si lasa parul sau de aur pe spate, incepu a alerga prin gradina in toate parţile, fara sa fi bagat de seama ca fiica imparatului il vede de pe fereastra, caci odaia ei da in gradina.
 Calul cu Fat-Frumos strica toata gradina si, cand vazu ca veselia lui facuse paguba, descalica, se imbraca cu hainele sale de argat si incepu a drege ceea ce se stricase.
 Cand veni acasa gradinarul si vazu stricaciunea ce se facuse, se lua de ganduri; incepu a certa pe argat de ce n-a ingrijit de gradina, si era atat de suparat, cat p-aci era sa-l si bata.
 Dara fiica imparatului, care privea de la fereastra toate aceste, ceru gradinarului sa-i trimita niste flori.
 Gradinarul facu ce facu si aduna de prin colţuri cateva floricele, le lega si le trimise imparatesei celei mici. Ea, daca priimi florile, ii dete un pumn de bani si-i trimise raspuns sa ierte pe bietul argat, ca nu este el de vina.
 Atunci gradinarul, vesel de un dar asa de frumos, isi puse toate silinţele, si in trei saptamani facu gradina la loc, ca si cum nu s-ar fi intamplat nimic intr-insa.
 Nu mult dupa aceasta, fata imparatului cea mijlocie isi alese si ea un fecior de imparat, si-l lua de barbat. Veseliile ţinura ca si la sora-sa cea mare; iara la sfarsitul veseliilor o petrecu si pe dansa imparatul pana la hotarele imparaţiei sale. Fata cea mica a imparatului nu se duse, ci ramase acasa, prefacandu-se de asta data ca este bolnava.
 Argatul gradinei, cum se vazu iara singur, vru sa se veseleasca si el ca toţi slujitorii curţei; insa, fiindca el nu se putea veseli decat cu bidiviul sau, isi chema calul, se imbraca cu alte haine: ceru cu stelele, isi lasa parul pe spate, si calca toata gradina.
 Cand baga de seama ca iara faramase totul, se imbraca cu hainele sale cele proaste, si bocindu-se incepu sa dreaga ceea ce stricase.
 Ca si dealt rand, gradinarul voind sa-l carpeasca, fu oprit de fata cea mai mica a imparatului, care ceruse flori, trimiţandu-i si doi pumni de bani, si vorba sa nu se atinga de argat, nefiind el vinovat. Gradinarul se puse iara pe munca si dadu gradina gata in patru saptamani.
 Imparatul facuse o vanatoare mare si, fiindca scapase de o mare primejdie, ridica un chiosc in padurea aceea, si chemase, ca sa serbeze mantuirea sa, pre toţi boierii si slujitorii curţei la o masa infricosata ce pregatise acolo. Toţi curtenii se dusera la chemarea imparatului, numai fiica sa ramase.
 Fat-Frumos, vazandu-se iara singur, chema calul si voind sa se veseleasca si dansul, imbraca hainele: cu soarele in piept, luna in spate si doi luceferi in umeri, isi lasa parul de aur pe spate, incaleca calul si-l incurca prin gradina.
 Atat se stricase gradina, incat nu mai era chip de a o drege. Iar daca vazu aceasta el, incepu a se tangui, se imbraca iute cu hainele lui cele de argat, si nu stia de unde sa inceapa meremetul.
 Mania gradinarului trecu orice hotare, cand veni si vazu acea mare prapadenie. Dara cand voi sa-i dea pe foi pentru ca nu ingrijise de gradina, fiica imparatului ii ceru flori, de la fereastra.
 Gradinarul da din colţ in colţ si nu stia ce sa faca; in cele mai de pe urma, cata si mai gasi vreo doua floricele care abia scapase de copitele calului cu aripi, i le trimise, si fata de imparat ii porunci sa ierte pe bietul argat, pentru care ii si dadu trei pumni de galbeni.
 Se apuca de croi din nou, si in sase saptamani abia putu face ceva care sa mai semene a gradina, iar argatului ii fagadui o santa de bataie, sor’ cu moartea, de s-o mai intampla una ca asta, si sa fie si gonit.
 Imparatul se luase de ganduri vazand pe fiica-sa tot trista. Ea acum nu mai voia sa iasa afara nici din casa. Hotari dara sa o marite si incepu a-i spune de cutare si cutare fiu de imparat. Ea nu voia sa auda de nici unul.
 Iar daca vazu asa imparatul, aduna iara sfatul si boierii si ii intreba ce sa faca? Unul din boieri ii zise sa faca un foisor cu poarta pe dedesubt, pe unde sa treaca toţi fiii de imparat si de boieri, si pe care-l va alege fata, sa-l loveasca cu un mar de aur ce-l va ţine in mana,Esi dupa acela s-o dea imparatul.
 Asa se si facu. Se dete sfara in ţara ca este hotararea imparatului sa se adune mic si mare si sa treaca pe sub poarta.
 Toţi trecura, dara nu lovi nici pe unul. Mulţi credea ca fata n-ar voi sa se marite. insa un boier batran, trecut si prin ciur si prin darmon, d-aia care auzise, vazuse si paţise multe, zise sa treaca si oamenii curţii; trecu si gradinarul, si bucatarul cel mare si vataful, si slugile, si vizitiii, si toţi randasii, dar geaba, fata nu lovi nici pe unul.
 Se facu intrebare daca n-a mai ramas cineva netrecut, si se afla ca a mai ramas un prapadit de argat de la gradinarie, cheles si dosadit de n-are seaman pe lume.
 – Sa treaca si acesta, zise imparatul.
 Atunci chema si pe argatul cel cheles si-i zise sa treaca si dansul, dar el nu cuteza; apoi cam cu caraiala, cam cu sila, fu nevoit sa treaca si, daca trecu, fata il lovi cu marul.
 Argatul incepu a ţipa si a fugi, ţinandu-se cu mainile de cap zicand ca i-a spart capul.
 imparatul, cum vazu cele intamplate, zise:
 – Asta nu se poate! este o greseala! fata mea nu e de crezut sa fi ales tocmai pe chelesul asta.
 Nu putea, vezi, sa se invoiasca imparatul a da pe fie-sa dupa argat, desi il lovise fata cu marul.
 Atunci puse de a doua oara sa treaca lumea si de a doua oara fiica-sa lovi cu marul in cap pe cheles, care iarasi fugi ţinandu-se cu mainile de cap si ţipand.
 Imparatul, plin de mahnire, iara isi lua vorba inapoi, si puse de a treia oara sa treaca toata lumea.
 Daca vazu si vazu imparatul ca si d-a treia oara tot pe cheles il lovi fata, s-a plecat la sfatul imparaţiei, si i-a dat lui pe fiica-sa.
 Nunta se facu cam pe ascuns, si imparatul apoi ii oropsi pe amandoi, si nu mai voi sa stie si sa auza de dansii; atata numai ca de sila, de mila, ii priimi sa locuiasca in curtea palatului.
 Un bordei intr-un colţ al curţii li se dete spre locuinţa, iar argatul se facu sacagiul curţii.
 Toate slugile imparatului radeau de dansul si toate murdariile le arunca pe bordeiul lui. inauntru insa calul cel cu aripi le adusese frumuseţile lumii; nu era in palaturile imparatului ceea ce era in bordeiul lui.
 Fiii de imparat, carii venisera in peţit la fiica cea mica, se imbufnara de rusinea ce paţise, pentru ca fiica imparatului alesese pe cheles si se invoira intre dansii ca sa porneasca oaste mare impotriva lui.
 Imparatul simţi mare durere cand auzi hotararea vecinilor sai, insa, ce sa faca? se pregati de razboi, si nici ca avea incotro.
 Amandoi ginerii imparatului se sculara cu oaste si venira in ajutorul socrului lor. Fat-Frumos trimise si el pe soţia sa ca sa roage pe imparatul a-i da voie sa mearga si el la bataie.
 – Du-te dinaintea mea, nesocotito; fiindca, iata, din pricina ta mi se turbura linistea; nu mai voi sa va vaz in ochii mei, nemernicilor ce sunteţi.
 Dara, dupa mai multe rugaciuni, se indupleca, si porunci sa-l lase sa care si el macar apa pentru ostire.
 Se pregatira si pornira.
 Fat-Frumos, cu hainele lui proaste si calare pe o marţoaga schioapa, pleca inainte. Ostirea il ajunse intr-o mlastina unde i se nomolise iapa si unde se muncea ca sa o scoata, tragand-o cand de coada, cand de cap, cand de picioare.
 Rasera ostirea si imparatul cu ginerii cei mai mari ai sai si trecura inainte.
 Dupa ce insa nu se mai vazura dansii, Fat-Frumos scoase iapa din noroi, isi chema calul sau, se imbraca cu hainele campul cu florile si porni la campul bataliei, ajunse si se sui intr-un munte apropiat, ca sa vaza care parte este mai tare.
 Ostile daca ajunse, se lovira, iar Fat-Frumos, vazand ca oastea vrajmasa este mai mare la numar si mai tare, se rapezi din varful muntelui asupra ei si ca un vartej se invarteja prin mijlocul ei cu palosul in mana, si taia in dreapta si in stanga, pe oricine intalnea.
 Asa spaima dete iuţeala, stralucirea hainelor si zborul calului sau, incat oastea si toţi cu totul o rupsera d-a fuga apucand drumul fiecare incotro vedea cu ochii, imprastiindu-se ca puii de potarniche.
 Iar imparatul dupa ce vazu minunea, mulţumi lui Dumnezeu ca i-a trimis pe ingerul sau de l-a scapat din mana vrajmasului, si se intoarse vesel acasa.
 Pe drum intalni iarasi pe Fat-Frumos, prefacut in argat, muncind sa-si scoata iapa din noroi; si cum era cu voie buna, imparatul zise la caţiva:
 – Duceţi-va de scoateţi si pe nevoiasul acela din noroi.
 N-apucara sa se aseze bine, si veni veste la imparatul ca vrajmasii lui cu ostire si mai mare s-au ridicat asupra lui.
 Se gati dara si el de razboi si pleca s-o intalneasca. Fat-Frumos iara se ruga sa-l lase si pe dansul sa mearga, si iara fu huiduit.
 Dara daca dobandi voie, porni iara cu iapa lui. Fu si de asta data de ras si de bataie de joc, cand l-a vazut ostirea ca iara se innomolise si nu putea sa-si scoata iapa din noroi de fel, de fel.
 Il lasara inapoi dara el ajunse si acum mai nainte la locul de lupta, prefacut in Fat-Frumos, calare pe calul cu aripi, si imbracat in hainele lui cele cu cerul cu stelele.
 Ostile detera in tampene si in surle si se lovira, iar Fat-Frumos, daca vazu ca vrajmasii sunt mai puternici, se repezi din munte si-i puse pe goana.
 Imparatul se intoarse iara vesel, mulţumind lui Dumnezeu de ajutorul ce i-a dat, si iara porunci ostasilor sa scoata din noroi pe nevoiasul de sacagiu. Iar el era impacat cu cugetul sau si se bucura in ascunsul sufletului sau de izbandele sale.
 Imparatul de mahni pana in fundul inimii sale cand auzi ca vrajmasii se ridica de a treia oara cu oaste si mai mare si ca a ajuns la hotarele imparaţiei sale cata frunza si iarba; un plans il napadi, de sa fereasca Dumnezeu! si planse, si planse, pana ce simţi ca-i slabesc vederile. Apoi isi stranse si dansul toata oastea si porni la batalie cu nadejde in Dumnezeu.
 Fat-Frumos porni si el tot pe oţopina lui.
 Iar dupa ce trecu toata oastea facand haz de dansul cum se muncea ca sa-si scoata iapa din noroi, se imbraca cu hainele cele cu soarele in piept, luna in spate si doi luceferi in umeri, isi lasa parul de aur pe spate, incaleca calul si intr-un minut fu iarasi pe munte, unde astepta sa vaza ce s-o intampla.
 Se intalnira ostile, se lovira din mai multe parţi si se taiau unii pre alţii fara de cruţare, atata erau de inversunaţi ostasii. Iar cand fu catre seara, cand vazu ca ostirea vrajmase era sa ia in goana pre a imparatului, unde se repezi odata Fat-Frumos din munte ca un fulger; si unde trasni in mijlocul lor, incat se ingrozira de nu mai stiau ce fac. Stralucirea hainelor lui Fat-Frumos pana intr-atata orbise si zapacise pe vrajmas de nu mai stiau ostile unde se afla. Fat-Frumos lovea cu pala de zvanta, in toate parţile. Groaza intrase in inimile protivnicilor si ii tulburase de isi uitasera de batalie, ci catau cum sa se mantuiasca cu viaţa. O luara la sanatoasa cari incotro vedea cu ochii dand navala unii peste alţii de-si rupeau gaturile. Fat-Frumos insa ii gonea si-i secera cu pala ca pe buruienele cele rele.
 Imparatul il vazu sangerat la mana, la care se crestase insusi, si ii dete naframa sa ca sa se lege. Apoi se intoarse acasa izbaviţi de primejdie.
 Cand venira, gasira iara pe Fat-Frumos in noroi cu iapa, si iarasi porunci de il scoase.
Si sosind acasa imparatul cazu la boala de ochi si orbi. Toţi vracii si toţi filosofii carii citeau pe stele fura adusi, si nimeni nu putura sa-i dea nici un ajutor. intr-una din zile, sculandu-se din somn imparatul, spuse ca a vazut in vis un batran care i-a zis ca daca se va spala la ochi si daca va bea lapte de capra rosie salbatica va dobandi vederile.
 Auzind astfel ginerii sai, pornira cu toţii, cei doi mai mari singuri, fara sa ia si pe cel mic, si fara a voi sa-l lase macar a merge impreuna cu dansii. Iara Fat-Frumos chema calul si merse cu dansul prin smarcuri, gasi capre rosii salbatice, le mulse si cand se intorcea, se imbraca in haine de cioban si iesi inaintea cumnaţilor sai cu o doniţa plina cu lapte de oi. Ei il intrebara ce lapte are acolo, iara el le raspunse, prefacandu-se ca nu-i cunoaste, ca duce lapte de capra rosie la imparatul care visase ca-i va veni vedere daca va da cu acel lapte pe la ochi. Atunci ei se incercara a-i cumpara laptele; dar ciobanul le raspunse ca laptele nu-l da pe bani ci ca, daca voiesc sa aiba lapte de capra rosie, sa se zica ca sunt robii lui, si sa rabde ca sa le puna pecetea lui pe spinarea lor, macar ca ei au sa se duca si sa nu mai dea pe la dansul.
 Cei doi gineri se socotira ca ei pentru ca sunt imparaţi si gineri de imparat n-o sa le pese nimic, se lasara, deci, de le puse pecetea lui in spinare, si apoi luara laptele si-l adusera vorbind intre dansii pe drum:"De se va incerca, nerodul, sa ne zica ceva, il facem nebun, si tot noi vom fi mai crezuţi decat dansul".
 Se intoarsera la imparatul, ii detera laptele, se unse la ochi si bau, dara nu-i ajuta nimic. Dupa aceea veni si fiica cea mica la imparatul si-i zise:
 – Tata, iata ia si acest lapte, pe care il aduse barbatul meu, unge-te si cu dansul, asa te rog.
 – Ce lucru bun a facut nataraul de barbatul tau, raspunse imparatul, ca sa faca si acum ceva de isprava? N-a putut face nimic ginerii mei ceilalţi, cari m-au ajutat asa de mult in razboaie, si tocmai el, natangul, o sa-mi poata ajuta? si apoi nu v-am zis ca n-aveţi voie a va mai arata inaintea feţei mele? Cum ai cutezat sa calci porunca mea?
 – Ma supui la orice pedeapsa vei binevoi sa-mi dai, tata, numai unge-te, asa te rog, si cu acest lapte ce ţi-l aduce umilitul tau rob.
 Imparatul daca vazu ca atat de mult se roaga fiica-sa se indupleca si lua laptele ce-i adusese, si apoi se unse cu dansul la ochi o zi, se unse si a doua zi, si cu marea sa mirare simţi ca pare ca incepuse a zari ca prin sita; si daca se mai unse si a treia zi, vazu cum vede toţi oamenii cu ochii luminaţi si limpezi.
 Dupa ce se insanatosi, dete o masa mare la toţi boierii si sfetnicii imparaţiei, si dupa rugaciunea lor priimi si pe Fat-Frumos saEseaza in coada mesei.
 Pe cand se veseleau mesenii si se chefuiau, se scula Fat-Frumos si, rugandu-se de iertare, intreba:
 – Marite imparate, robii pot sedea cu stapanii lor la masa?
 – Nu, nicidecum, raspunse imparatul.
 – Apoi daca este asa, si fiindca lumea te stie de om drept, fa-mi si mie dreptate, si scoala pe cei doi oaspeţi carii sed d-a dreapta si d-a stanga mariei tale, caci ei sunt robii mei; si ca sa ma crezi, pune sa-i caute si vei vedea ca sunt insemnaţi cu pecetea mea in spinare.
 Cum auzira ginerii imparatului, o bagara pe maneca si marturisira ca asa este; indata fura nevoiţi a se scula de la masa si a sta in picioare.
 Iara catra sfarsitul mesei, Fat-Frumos scoase naframa care i-a fost dat-o imparatul la batalie.
 – Cum ajunse naframa mea in mainile tale, intreba imparatul? Eu am dat-o ingerului Domnului care ne-a ajutat la razboi.
 – Ba nu, marite imparate, mie mi-ai dat-o.
 – Apoi daca este asa, tu esti acela care ne-ai ajutat?
 – Eu, marite imparate.
 – Nu se poate, adaose iute imparatul, si daca vei sa te crez, arata-te asa cum era atunci acela caruia am dat naframa.
 Atunci el se scula de la masa, se duse de se imbraca cu hainele cele cu soarele in piept, luna in spate si doi luceferi in umeri, isi lasa parul pe spate si se infaţisa imparatului si la toata adunarea.
 Cum il vazura mesenii, indata se radicara si se minunara; Fat-Frumos era atata de mandru si stralucitor, incat la soare te puteai uita, dar la el ba.
 imparatul, dupa ce lauda pe fiica-sa pentru alegerea sa cea buna, se dete jos din scaunul imparaţiei si ridica in el pre ginerele sau, Fat-Frumos; iara el, cea dintai treaba ce facu, fu de a da drumul din robie cumnaţilor sai, si in toata imparaţia se facu bucurie mare. Eram si eu p-acolo, si la masa imparateasca:
 Caram mereu la vatra, lemne cu frigarea,
 Duceam eu la masa, glume cu caldarea
 Pentru care capatai:
 Un napastroc de ciorba
 So santa de cociorba
 Pentru cei ce-s lunga vorba,
Si incalecai p-o sea si v-o spusei d-voastra asa.
 Si mai incalecai p-o lingura scurta, s-o dai pe la nasul cui n-asculta.

S-ar putea sa-ti placa si:

Ti-a placut? Spune-ti parerea!

Cum alegi un scaun de masa potrivit pentru bebelusul tau

Inainte sa pleci,

Poti gasi informatii utile si in materialele urmatoare:



Urmareste-ne si primeste cele mai noi informatii pentru tine si copilul tau!

Trimite articolul catre prietenii tai

Poti baga cate mailuri vrei tu separate prin spatiu!

Trimite mesajul