Autor: Aurora Luchian
Stati comozi pe canapea,
Sa va spun povestea mea,
Ca-i placuta, veti vedea!
Intr-o iarna cum ningea,
Cu bucati de nea curata,
Ciudat, s-a facut deodata,
Neaua-n zahar vanilat,
Marunt, dulce, glazurat.
Edenut privind afara,
Cum mari-albe se presara,
A simtit, Nu aer rece,
Ci ca prin nasuc ii trece,
O aroma delicioasa,
Si tasni voios din casa.
Ce avant a prins prin ea!
Moale ca o catifea,
Buna ca o turta-dulce,
Gustand de pe gard, uluce,
Se intreaba cu mirare:
"Ce se-ntampla, Doamne, oare?!"
Si strengarul Azorel,
S-a uitat uimit si el,
Mancand ca un pofticios,
Nu mai vrea hrana un os;
A descoperit ca-i buna
Neaua asta de smantana!
Pasa, pasa, Miorlaila,
Vine si-i privi cu mila.
A crezut, fara de saga,
Ca dejunul de zapada,
Se datoreaza cumva,
Ca n-au bietii, ce manca!
Dar simtind miros placut,
A mancat si a tacut!
Acum se linge pe bot,
Ca s-a lipicit de tot!
E nedumerit si pace,
S-a dus in casa si toarce!
Somnoroasa-n pijamale,
Ilenuta spune moale:
- Hei, trezeste-te odata,
Ca sunt tare suparata!
Unde ai ascuns aseara,
Husa mea, de la chitara?
Cu un ochisor carpit,
Eden privi uluit,
Apoi sare si intreaba:
- Afara este zapada,
Ori e zahar vanilat?!
- Ai vrea tu...dar ai visat!
