Niciun parinte nu poate spune ca nu isi iubeste copilul. Nici macar cei care ii trateaza inuman (chiar si aceia sustin ca isi iubesc copiii mai mult decat orice). Si totusi tot mai multi copii sufera de neiubire, de lipsa de afectiune din partea parintilor, de lipsa de atentie.
Un copil care se simte neiubit sufera la fel de tare ca unul care chiar nu este iubit de parinti care fie pentru ca parintii nu l-au dorit, fie pentru ca pur si simplu sunt incapabili sa iubeasca, fie pentru ca este rodul unei relatii toxice.
Efecte teribile ale lipsei de afectiune
Intre un copil neiubit si unul care este tratat cu grija si afectiune diferentele sunt ca de la cer la pamant. Copilul lipsit de dragostea parintilor va dezvolta comportamente care sunt oglinda starii sale sufletesti si a tuturor temerilor si frustrarilor sale. Si nici macar el nu intelege ce i se intampla, mai ales atunci cand este foarte mic.
Un micut neiubit percepe lumea din jurul sau ca pe un loc amenintator, in care el se simte singur si neajutorat. Tot ce face el este menit sa schimbe aceasta stare de fapt: striga pentru a se face auzit, este rau pentru a atrage atentia, dar totul este doar un cerc vicios din care nu iese niciodata nimic bun.
Situatia este si mai complicata atunci cand parintii nu recunosc ca isi resping si ca nu isi iubesc propriul copil. In majoritatea cazurilor ei gasesc tot felul de justificari pentru lipsa de afectiune sau pentru relele tratamente aplicate celor mici. De cele mai multe ori explicatia este ca agresivitatea sau indiferenta sunt "spre binele copilului". Dar, vai, ei nu reusesc decat sa creeze o stare de permanenta confuzie, iar cel mic va crede ca el este cel care se comporta mereu gresit.
Copilul neiubit si vinovatia
O mama ii spune copilului neiubit, in repetate randuri, ca o exaspereaza; alta ii spune ca este insuportabil. Reactiile la nervi ale parintilor au efecte devastatoare pentru cei mici, care ajung sa se simta vinovati pentru ca, orice ar face, nu se ridica la inaltimea asteptarilor adultilor. Atunci cand ceri unui copil ceva ce nu poate face sau cand il incarci cu lucruri prea grele penru varsta lui, pentru ca apoi sa i le reprosezi, nu il faci decat sa se simta frustrat si incompetent.
Un copil neiubit va retine ca aproape tot ce face ii deranjeaza pe parinti; el invata ca orice ar face, nu este suficient pentru ca ei sa il accepte. Cum un copil nu are posibilitatea de a evalua lucrurile obiectiv, va dezvolta un puternic sentiment de vinovatie si, pe langa acesta, se va subestima in permanenta si va invata ca, indiferent ce ar face, rezultatul este imposibil de controlat.
Consecintele lipsei de iubire
Copilul neiubit este un copil cu inima franta, care nu reuseste sa gaseasca un sens in suferinta pe care o simte si, prin urmare, o manifesta in mod indirect. El va dezvolta comportamente care au rolul de a-i face anxietatea si durerea sa iasa la suprafata.
Fricile si fobiile sunt cel mai des intalnite la copiii privati de iubire. Teama de intuneric, cea de obiecte sau animale, de anumite situatii sunt incontrolabile pentru cel mic, dar de fapt ascund alte frici.
Impulsivitatea este deseori un semn al lipsei de afectiune. Se infurie usor, plange din orice, rade sau exagereaza orice emotie, cu scopul de a atrage atentia.
Anxietatea, hiperactivitatea si problemele de concentrare sunt atrase de lipsa de iubire. Imposibilitatea de a sta linistiti, comportamentele repetitive, schimbarile de dispozitie, imposibilitatea de a fi atent care se traduce, de obicei, in probleme la scoala, toate acestea sunt o consecinta a faptului ca un copil se simte privat de afectiunea parintilor.
Tendinta de a trece mereu neobservat si imposibilitatea de a socializa cu alte persoane, copii sau adulti, sunt si ele trasaturi ale copiilor neiubiti. Desi ai crede ca ei ar trebui sa incerce sa castige dragostea si aprecierea altora, efectul este invers: incearca sa fie "invizibili", sa nu existe atunci cand sunt intr-un mediu in care se simt incomod.
Copilul neiubit este lipsit de incredere, confuz si nelinistit. Neiubirea nu este acelasi lucru cu ura, ci, de cele mai multe ori, ea inseamna lipsa de timp petrecut impreuna, absenta mangaierilor, a imbratisarilor si a vorbelor frumoase. Copiii au nevoie de ele asa cum au nevoie de hrana, pentru ca sunt un aliment emotional esential pentru dezvoltarea lor.
