Infertilitatea iti poate afecta prietenia?

/ / Modificat: 2017-01-04
Infertilitatea iti poate afecta prietenia?

Infertilitatea este una dintre cele mai crude boli cu care se poate confrunta o femeie. Are efecte dezastruoase asupra starii sale psihice, altereaza relatiile cu partenerul de viata, cu ea insasi si chiar si cu prietenii din jur. Infertilitatea nu inseamna doar incapacitatea de a concepe copii. Uneori, inseamna condamnare la singuratate!

Infertilitatea este un diagnostic care se reflecta asupra intregii tale existente, nu doar a aparatului reproducator sau organismului. Atunci cand medicul iti spune ca nu poti concepe copii, tot universul pare sa se prabuseasca peste tine.

Lupta pentru a tine un copil in brate presupune teste, analize, investigatii, metode artificiale de fertilizare, care te pot coplesi emotional si iti pot acapara atentia si concentrarea, fara a mai tine cont de ce se intampla in jurul tau. Dorinta de a avea un copil trece mai presus de orice. Agenda ti se incarca de vizite la medic si de studierea tuturor informatiilor si solutiilor pentru tratarea cauzei care te impiedica sa ai copii, iar cei din jur par sa nu mai existe pentru tine.

Te neglijezi pe tine, iti neglijezi partenerul si chiar prietenii din jur, atingerea scopului de a tine in brate un copil ajungand la gradul de obsesie. Prietenia este unul dintre multele aspecte ale vietii care este sacrificat in acest proces.

Pe de-o parte exista indepartarea ta fata de toti cei din jur. Iti este greu sa vorbesti despre problema ta, sa te deschizi in fata prietenilor si uneori, esti prea ocupata ca sa le acorzi timp. In acest fel se produc rupturile dintre tine si cei din jur, prietenii si relatii pe care e posibil sa nu le mai recuperezi niciodata.

Pe de alta parte, exista prieteni care, fie din respect pentru tine si suferinta prin care treci, fie de teama, prefera sa pastreze distanta fata de problemele tale si sa nu se implice, ceea ce duce iarasi la racirea relatiilor sociale. Este foarte greu pentru cei care nu au trecut printr-o astfel de experienta sa inteleaga ce sentimente te incearca si cum sa te ajute sa depasesti momentul. Uneori poti fi rautacioasa cu prietenii, poti tipa sau spune lucruri urate, alteori persoanele din jur pot incerca sa faca glume nesarate, care-ti taie orice avant de a mai pastra legatura cu ele.

Felul in care reactionezi in fata diagonsticului de infertilitate are un impact important asupra vietii sociale, a relatiilor de prietenie si chiar a relatiei tale de cuplu. Insa relatiile puternice, legate de prietenie rezista chiar si in fata acestor momente grele prin care treceti. In astfel de momente poti vedea cine iti este cu adevarat aproape, cine te intelege si nu renunta la tine, nici macar in astfel de imprejurari dificile.

Prieteniile pot fi afectate de infertilitate. Insa este si un moment important in care poti face bilantul si cerne oamenii cu adevarat valorosi din viata ta. In momentul in care cosmarul infertilitatii se va termina si vei reusi sa ai un bebe in brate, prin orice forma pe care ai alege-o, vei sta si vei analiza care dintre persoanele de langa tine iti merita respectul si atentia si care nu.

Totusi, daca simti ca te izolezi foarte tare de cei din jur si ca relatiile sociale nu mai functioneaza deloc, indepartezi orice persoana din jurul tau, chiar si din familie, este bine sa te gandesti la posibilitatea de a vorbi cu psiholog. Poti trece printr-o depresie pe care nu o poti depasi de una singura, iar indepartarea prietenilor ar putea fi un simptom al afectiunii.

Pentru mai multe articole interesante, urmareste-ne pe pagina de Facebook Copilul.ro

Taguri Infertilitate Stres infertilitate Emotii infertilitate Infertilitate femei Infertilitate

Articole recomandate

Citeste si despre