Ritualul de somn al copilului

/ / Modificat: 2011-11-18
Ritualul de somn al copilului





 

Ritualul sau rutina de somn a copilului trebuie gandita de parinti in functie de nevoile micutului lor.

Cele mai mari dificultati in privinta somnului le intampina insa copilul scolar, intre 6 si 12 ani. Dupa aceasta varsta parintii nu ar mai trebui sa aiba parte de o opozitie din partea copilului cand vine vorba de somn. Pentru a scapa de discutiile interminabile cand vine ora de somn, este recomandabil sa il inveti si tu pe copilul tau cu o rutina de somn.

Crearea unei rutine de somn poate fi o problema, dar perseverenta va da rezultate pe termen lung si va avea ca efect si o trezire mai usoara dimineata. In general copii prescolari si scolari au nevoie de 9-11 ore de somn si pentru a se trezi usor dimineata este bine sa se culce in jurul orei 8 seara.

Acest program nu trebuie sa fie batut in cuie si depinde foarte mult si de orele de scoala ale copilului, ora la care trebuie sa se trezeasca etc. Dar in general un copil ar trebui sa se culce undeva intre orele 7-9 seara, pentru a avea un somn odihnitor si energie suficienta pentru a doua zi.

Etapele unui ritual inainte de somn

In primul rand, ritualul poate incepe cu o baita calda, ce il linisteste si relaxeaza pe copil. Nu uita ca inainte de culcare sa ii oferi copilului tau o gustare lejera. Biscuitei cu branza, cereale integrale cu lapte, ceai cu o felie de paine cu gem de casa sunt gustari preferate de copii, sunt usoare si le ofera micutilor necesarul de nutrienti pe parcursul noptii.

Timpul pentru a relationa

Asigura-te, mai ales daca ai mai multi copii, ca fiecare dintre ei are parte de momente de relationare cu ambii parinti in fiecare zi. De exemplu, in serile in care nu face baie, puteti sa faceti un puzzle, sa jucati scrabble, sa cantati ceva in soapta sau sa petreceti pur si simplu timp impreuna.

Seara, cand stati in pat, ii poti face micutului un masaj pe spate, puteti sa vorbiti despre ce a facut in ziua aceea, si ce planuri are pentru ziua de maine.

Apoi, nu uita de "povestea de seara". Poti sa ii citesti tu copilului, sau sa iti citeasca el tie, sau sa cititi impreuna pe voci. Incurajeaza-l pe copil, atunci cand se apropie ora de culcare, sa citeasca in pat, sa scrie in jurnal sau sa asculte muzica in surdina.

Discuta despre temerile lui

Unii copii fac galagie si se opun atunci cand vine vorba de somn pentru ca au anumite frici. Unora le e frica de intuneric, de cosmaruri, ca nu se vor mai trezi sau chiar de monstrul de sub patul lor.

Vorbeste cu el despre aceste lucruri si afla cum poti sa il ajuti. Daca ii este frica de intuneric ii poti lasa in camera o veioza mica sau lumina de pe hol aprinse. Daca ii este frica de cosmaruri, ii poti explica faptul ca esti in camera alaturata si ca vei veni daca are o probleme. Daca ii este frica de monstri, explica-i ca ei nu exista si asa mai departe.

Inainte sa pleci din camera, lasa-i in minte o imagine frumoasa la care sa se concentreze: de exemplu, o gradina inflorita sau un rau de munte care susura.

In final, la somn

Pentru a-i asigura copilului tau un somn linistit, atmosfera din casa trebuie sa fie calma, camera intunecoasa si cu o temperatura potrivita.

Pentru mai multe articole interesante, urmareste-ne pe pagina de Facebook Copilul.ro

Articole recomandate

Citeste si despre