Cat de sanatoase sunt temele pentru acasa?

/ / Modificat: 2017-11-29
Cat de sanatoase sunt temele pentru acasa?

In sistemul de invatamant din Romania, temele pentru acasa sunt o moda. Inca din clasa pregatitoare cei mici primesc cate ceva de facut suplimentar. Ba chiar multi parinti cer ei insisi ca micutii lor sa primeasca de lucru in plus. Recent, Ministerul Educatiei a pus in dezbatere publica necesitatea temelor pentru acasa.

Sunt cu adevarat necesare aceste activitati suplimentare? Ajuta temele in mod real copiii?

Argumente care sustin necesitatea temelor

Adeptii temelor pentru acasa sustin ca, lucrand suplimentar, exersand mai mult la o anumita materie, copilul va obtine rezultate mai bune la acea materie. Este cunoscut, de exemplu, cazul sportivilor sau al muzicienilor, care au nevoie de mult exercitiu. Fara antrenament, nu obtii rezultate bune, nu-i asa?

De asemenea, temele ii dezvolta elevului simtul responsabilitatii: el stie ca are de facut ceva si este preocupat de realizarea acelui lucru, se implica. Totodata, avand de lucru acasa, cei mici invata sa se autodisciplineze, sa isi planifice timpul, sa isi stabileasca prioritatile.

Un alt argument este acela ca trebuie sa ii invatam pe copii sa munceasca mult si sa faca si ceea ce nu le place, pentru ca in viata faci si lucruri mai putin placute!

Care este efectul real al temelor

Niciun studiu nu a aratat pana acum efectul benefic al temelor asupra educatiei sau asupra rezultatelor scolare ale elevilor, atentioneaza specialistul in educatie Alfie Kohn, in cartea "The Homework Myth".

Kohn pune in discutie impactul negativ al temelor asupra copiilor. Copiii sunt stresati din cauza temelor, nu mai au timp de odihna sau de joaca. In acest fel, cei mici ajung sa nu mai fie interesati de invatare si de scoala. Fiind individuale, temele pentru acasa cresc competitia intre elevi si nicidecum colaborarea si lucrul in echipa.

Exersarea ii face pe copii sa memoreze mecanic, nu sa gandeasca. Pe langa faptul ca nu isi formeaza deprinderea de a rationa, isi pierd si autonomia: devin dependenti de raspunsul "corect" din carte sau de ceea ce le spune un adult.

In plus, temele le anihileaza copiilor interesul si creativitatea. Nu le dezvolta o motivatie interioara pentru studiu, ci una exterioara: de a primi note mari, de a se simti valorizati.

Copiii nu isi formeaza abilitati, ci invata sa respecte norme

Alfie Kohn considera ca temele nu dezvolta nicidecum responsabilitatea copiilor, ci sentimentul de supunere, de obedienta fata de autoritate, pentru ca fac ceea ce li se spune.

Totodata, temele pot duce la conflicte in familie si scad timpul de calitate petrecut de copii impreuna cu parintii lor, iar acest lucru afecteaza pe termen lung relatia dintre parinti si copii.

Kohn este de parere ca, in realitate, temele nu vizeaza nevoile reale ale copilor, cat nevoile viitorilor angajatori: prin teme, copiii nu isi formeaza abilitati, ci invata anumite norme, astfel incat atunci cand ajung adulti si lucreaza sa fie obisnuiti cu efortul si cu munca o zi intrega.

Pentru mai multe articole interesante, urmareste-ne pe pagina de Facebook Copilul.ro

Taguri Teme copii Teme pentru acasa Educatie scoala copii Invatatura copii

Articole recomandate

Citeste si despre