Te-ai intrebat vreodata daca te joci "corect" cu copilul tau? Daca esti prea implicat sau, din contra, prea distant? Multi parinti trec prin aceasta dilema zilnic si, sincer, nu exista raspunsuri simple.
Intr-o lume in care informatiile despre parenting curg din toate directiile, masura in care te implici in timpul jocului poate parea o adevarata provocare.
Magia din spatele momentelor de joaca
Imagineza-ti o dupa-amiaza obisnuita in care un copil de patru ani transforma intreaga sufragerie intr-un "ocean". Pernele de pe canapea devin insule, covorul - apa adanca plina de rechini, iar copilul este un explorator curajos care trebuie sa salveze toate comorile din mainile piratului rau.
Ca adult, lista de obligatii pentru ziua respectiva este cat casa de lunga, dar privirea plina de speranta cand copilul intreaba "Vrei sa fii piratul cel rau?" este aproape imposibil de refuzat.
Jocul copiilor nu este doar o modalitate de a-si petrece timpul - este limbajul lor principal, felul in care descopera lumea, proceseaza emotii si dezvolta abilitati esentiale. Cand participam la jocul lor, nu facem doar o activitate amuzanta, ci construim conexiuni profunde si cream un spatiu sigur pentru explorare si dezvoltare.
Cand sa te implici activ in joc
Exista momente cand prezenta si implicarea adultului in joc sunt nu doar binevenite, ci chiar necesare. Iata cand:
Cand copilul te invita explicit
Cea mai clara indicatie este invitatia directa. "Mami, vrei sa te joci cu mine?" sau "Poti fi doctorul si eu pacientul?" sunt invitatii clare care merita onorate ori de cate ori este posibil. Aceste momente reprezinta oportunitati de aur pentru conexiune si pentru a arata copilului ca timpul petrecut impreuna este o prioritate.
S-a observat ca atunci cand adultii raspund pozitiv la astfel de invitatii, chiar si pentru perioade scurte de timp (sa zicem 15-20 de minute de joc neintrerupt si total prezent), copiii se simt vazuti, importanti si iubiti. Aceste sentimente construiesc o fundatie solida pentru stima de sine si sentimentul de siguranta emotionala.
Cand jocul devine frustrant pentru copil
Sunt momente cand joaca devine coplesitoare si copilul pare blocat. Un adult poate oferi exact sprijinul necesar pentru a depasi obstacolul, fara a prelua controlul. Este ca si cum ai oferi o mana de ajutor pentru a deschide un borcan dificil - nu il deschizi complet tu, ci doar slabesti capacul suficient cat copilul sa poata continua singur.
Frustrarea face parte din procesul de invatare, dar prea multa frustrare poate duce la abandonarea jocului si la sentimente de neputinta. Arta consta in a oferi suficient ajutor pentru a mentine copilul motivat, dar nu atat de mult incat sa ii rapesti satisfactia de a rezolva singur problema.
Cand jocul poate facilita invatarea
Jocul este cel mai eficient vehicul pentru invatare in copilarie. Atunci cand observi oportunitati de a introduce noi concepte sau de a practica abilitati intr-un mod organic, implicarea ta poate fi valoroasa.
De exemplu, cand copiii se joaca "de-a magazinul", poti introduce natural concepte matematice precum numaratul banilor sau cantarirea fructelor. Sau cand construiesc o cetate, poti vorbi despre concepte precum gravitatia, echilibrul sau proprietatile diferitelor materiale.
Totul insa trebuie sa ramana in spiritul jocului - invatarea are loc organic, fara a transforma joaca intr-o lectie formala (iar uneori, si cateva jocuri interactive pentru copii bine alese pot sprijini genul acesta de invatare fireasca).
Cand sa faci un pas in spate si sa lasi copilul sa conduca
La fel de important ca implicarea este si capacitatea de a te retrage strategic. Iata momentele cand este benefic sa lasi fraiele jocului in mainile micutilor:
Cand preiei controlul fara sa-ti dai seama
"Nu, nu asa se face castelul!" sau "Papusa aceasta este doctorita, nu pacientul!" - Suna familiar? Uneori, fara sa ne dam seama, preluam controlul jocului si impunem propria noastra viziune. Este atat de usor sa cadem in aceasta capcana!
Cand observi ca incepi sa dirijezi jocul sau sa corectezi copilul pentru ca "nu se joaca corect", este momentul sa faci un pas in spate. Amintesteti ca in joc nu exista "corect" sau "gresit" - exista doar explorare, imaginatie si bucurie.
Cand copilul este profund absorbit in joc
Ai observat vreodata cum un copil poate petrece minute in sir, complet absorbit de propriul sau joc imaginar? Acele momente sunt de nepretuit pentru dezvoltarea copilului. Starea aceea de concentrare totala, in care se pierde cu totul in ceea ce face, il ajuta enorm - atat in dezvoltarea creierului, cat si in echilibrul lui emotional.
Cand vezi un copil asa, respira adanc si rezista impulsului de a interveni sau "imbunatati" jocul. Este momentul perfect pentru a observa de la distanta si, eventual, pentru a te bucura de acele 10 minute pretioase pentru tine insuti. (Da, este perfect OK sa te bucuri de aceste momente de respiro!)
Cand este evident ca cel mic prefera sa se joace singur
Exista perioade cand copiii au nevoie sa proceseze experiente sau sa exploreze idei prin joc solitar. Daca observi ca micutul tau se retrage usor cand incerci sa te implici sau iti spune direct "Vreau sa ma joc singur", respecta aceasta dorinta!
Jocul independent este esential pentru dezvoltarea autonomiei, a rezolvarii de probleme si a imaginatiei. Plus ca ofera copilului ocazia de a experimenta fara presiunea de a face lucrurile "pe placul" adultilor.
Echilibrul perfect - exista?
Nu exista o formula universala pentru "cat" sa intervii in jocul copilului. Fiecare copil este diferit, fiecare relatie parinte-copil are dinamica ei unica. Ceea ce conteaza este sa ramai conectat, sa observi, sa raspunzi semnalelor copilului si, cel mai important, sa respecti procesul natural al jocului.
Uneori vei interveni prea mult, alteori prea putin - si e perfect normal! Parenting-ul nu este despre perfectiune, ci despre prezenta si adaptare continua. in final, ceea ce conteaza cu adevarat nu este daca te-ai jucat "corect", ci daca ai fost prezent - cu mintea si cu sufletul.
