Administrarea medicamentelor fara prescriptie medicala la copii

/ / Modificat: 2012-02-16
Administrarea medicamentelor fara prescriptie medicala la copii

Administrarea medicamentelor fara prescriptie medicala la copii este un fenomen de mare amploare la ora actuala printre parinti. Acestia evita sa mai mearga cu copilul la medic pentru cea mai mica durere sau pentru o simpla raceala si se bazeaza exclusiv pe tratamentele sugerate de cunostinte sau de farmacisti. Riscurile de a administra doze necorespunzatoare sau medicamente periculoase sunt foarte mari si pot pune in pericol viata copilului.

Foto: knowabouthealth.com

Care sunt medicamentele cele mai frecvent administrate copiilor?

Medicamentele fara prespritie medicala cele mai des administrate copiilor sunt:

  • calmante (acetaminophen sau ibuprofen);
  • antihistaminice;
  • decongestionante nazale;
  • medicamente sau siropuri pentru tuse;
  • creme sau unguente cu cortizon;
  • medicamente impotriva constipatiei si diareei;

Care sunt riscurile administrarii medicamentelor fara aviz medical la copii?

La primele simptome de gripa sau raceala sau la o durere simpla pe care o resimte copilul, parintii apeleaza imediat la un medicament pe care-l au la indemana. Specialistii sunt ingrijorati de faptul ca se apeleaza prea repede si prea usor la medicatie fara aviz medical, riscurile asupra sanatatii si vietii copilului fiind foarte mari.

Ei sustin ca majoritatea medicamentelor administrate sunt inutile, prost alese si se dau in doze necorespunzatoare, afectand serios organismul micutilor.

Majoritatea medicamentelor pentru raceala si gripa sunt interzise la copiii sub 4 ani. Nu sunt sigure pentru ei, chiar daca eticheta arata ca sunt concepute special pentru aceasta varsta.

Medicii sustin ca parintii au tendinta sa greseasca adesea dozele recomandate pentru copii, sa combine medicamente periculoase intre ele si exista astfel riscul sa apara supradozajul, intoxicatii, reactii alergice si sa se puna in pericol nu numai sanatatea, dar si viata copilului.

Aspirina este un medicament extrem de periculos la copiii sub 12 ani si chiar si peste aceasta varsta. Medicii recomanda precautie in utilizarea aspirinei in copilarie din cauza riscului crescut de sindrom Reye (un fel de encefalita care ameninta viata copilului din cauza degradarii ficatului si creierului).

Si antihistaminicile, extrem de frecvent administrate copiilor si folosite in tratarea alergiilor, au nevoie de un tratament special, mai ales cand vine vorba de bebelusi. Ele nu pot fi folosite la bebelusii sub 4 luni si necesita precautie in administrarea pana la 1 an.

Medicamentele antivomitive si antidiareice sau pentru tratarea afectiunilor digestive nu sunt sigure la copiii mici. Multe dintre ele au efecte adverse deja dovedite, in timp ce pentru altele nu exista studii care sa le ateste siguranta administrarii la copii. Este bine sa mergi cu cel mic la medic pentru astfel de afectiuni sau sa apelezi la metode naturale de tratare a lor.

Decongestivele orale, pentru desfundarea nasucului copilului, trebuie evitate la copiii sub 6 ani. In general, este indicat sa eviti medicamentele pentru ameliorarea simptomelor de raceala si gripa la copii si sa optezi pentru alternative naturiste. Sunt mult mai sigure si, uneori, mai eficiente. Exista remedii naturiste pentru aproape toate simptomele acestor afectiuni.

La ce trebuie sa fii atenta in administrarea medicamentelor fara prescriptie medicala?

Parintii trebuie sa se informeze cu atentie si sa cunoasca toate riscurile la care ii supun pe copii in momentul in care aleg sa ii dea un medicament. De aceea, citirea cu atentie a prospectului, in special in dreptul efectelor secundare, contraindicatiilor si dozelor recomandate pentru fiecare varsta, trebuie facuta foarte atent si respectate exact indicatiile mentionate.

Exista insa anumite boli, alergii, intolerante sau sensibilitati ale copilului de care este posibil sa nu stii si care pun multe restrictii in administrarea unor medicamente. Pediatrul care se ocupa de micutul tau cunoaste cel mai bine starea si particularitatile medicale ale copilului tau si este cel mai in masura sa prescrie medicamente.

Daca esti nesigura in privinta administrarii unei medicatii, pe care copilul nu a mai luat-o niciodata, suna pediatrul si sfatuieste-te cu el inainte de a i-o da, chiar daca nu mergi cu micutul pana la cabinet. Medicul ti-ar putea explica exact riscurile si ti-ar putea oferi cele mai sigure alternative pentru suferinta copilului tau.

Pentru mai multe articole interesante, urmareste-ne pe pagina de Facebook Copilul.ro

Taguri Medicamente copii Raceala copii Gripa copii Aspirina copii Administrare medicamente copii

Articole recomandate

Citeste si despre