Pierderea unuia dintre parinti

 

Copiii, in special cei foarte mici, ii considera pe parinti sursa lor de siguranta si securitate in lume. De aceea, copiii care isi pierd parintii au nevoi speciale. Prima dintre aceste nevoi este sa intelegem abilitatile cognitive ale copilului in raport cu varsta acestuia:

un copil sub varsta de 3 ani intelege foarte putin conceptul de moarte;

intre 5 si 9 ani, copilul personifica notiunea de moarte neputand face diferenta intre obiectul care a suferit moartea si obiectul care a provocat-o. Fiind destul de confuz, in aceasta perioada copilul refuza sa vorbeasca despre acest subiect. In unele cazuri, nu intelege ca moartea e permanenta si continua sa creada ca un parinte care a murit se va intoarce;

la 9-10 ani incepe sa inteleaga ca moartea e inevitabila si ca afecteaza pe toata lumea, incluziv pe el.

De altfel, la aceasta varsta copilul experimenteaza o multime de schimbari care ii afecteaza perceptia despre realitate.

Nu e usor sa ajuti un copil care a pierdut un parinte. El trebuie sa fie incurajat permanent de celalalt parinte sa isi exprime sentimentele deschis. In caz contrar, sentimentele astfel reprimate pot avea efecte de lunga durata. Parintele trebuie sa respecte anumiti pasi ca sa isi ajute copilul sa treaca mai usor peste durere, cum ar fi:

pentru a face fata impactului emotional, copilul trebuie sa accepte pierderea ca pe o realitate (de exemplu un parinte care doreste sa isi protejeze copilul de experienta dureroasa a unei inmormantari, ii poate interzice sa ia parte la inmormantare; dar acest act nu e unul benefic copilului deoarece se poate simti exclus, abandonat si nu va ajunge sa priveasca moartea parintelui ca pe ceva real);

copilul trebuie sa isi manifeste durerea, dar felul in care face acest lucru trebuie controlat in asa fel incat comportamentul lui sa nu fie aberant sau ambivalent (experimentarea unor stari conflictuale frecvent intalnite la adolescenti);

copilul trebuie ajutat sa se adapteze la un mediu in care unul dintre parinti lipseste;

copilul trebuie ajutat de celalalt parinte sa gaseasca un mod de a-l pastra viu in inima sa pe decedat si de a-si aminti de el constant fara ca acest lucru sa ii provoace stari nedorite ca de exemplu depresie.

Daca relatia cu parintele decedat era tensionata inainte de deces, acest lucru poate provoca un disconfort pronuntat copilului imediat dupa deces, care se poate prelungi pe tot parcursul vietii sale. Este posibil sa experimenteze sentimente de vinovatie si tocmai de aceea un pas foarte important in procesul de recuperare este sa realizeze pe deplin ca nu putea face nimic pentru a impiedica moartea parintelui.

Copiii care isi pierd parintii tind sa experimenteze stari de anxietate, neincredere in sine si tensiune provocata de ingrijorarea ca si celalalt parinte ar putea pati ceva. Efectul mortii unui parinte se resimte 1 an sau 2 dupa deces si poate dura toata viata.

Procesul de recuperare este unul indelungat si necesita foarte multa intelegere si rabdare din partea celuilalt parinte.

Alina Sica

Redactor Copilul.ro