Subiecte dificile pe care multi parinti evita sa le discute cu copiii

/ / Modificat: 2023-04-26
Subiecte dificile pe care multi parinti evita sa le discute cu copiii

Orice parinte viseaza sa poata vorbi despre orice cu copilul sau. Si totusi, ca adulti, avem uneori dificultati in a aborda anumite subiecte cu ei. Ba ii consideram prea mici pentru a intelege anumite lucruri, ba credem ca e nevoie sa-i menajam, ba nu ne consideram noi suficient de pregatiti pentru unele discutii delicate. Care sunt subiectele dificile, pe care multi parinti evita sa le discute cu copiii, si cum ar fi indicat sa le abordam? Aflam impreuna in cele ce urmeaza.

De ce e bine sa nu ocolesti subiectele dificile

Printre subiectele delicate se numara divortul, bolile foarte grave, moartea, sexul, razboaiele, dezastrele naturale. Suntem, poate, tentati, sa le evitam sau sa nu intram prea mult in detalii, insa curiozitatea copiilor poate fi uneori greu de stavilit. Daca refuzi sa le raspunzi la intrebari, vor insista si mai mult pentru ca nu vor intelege de ce eviti subiectul. Unele teme poate le creeaza nesiguranta sau frici, altele poate doar le starnesc curiozitatea. Felul in care le vorbesti despre subiecte dificile depinde, desigur, de varsta si capacitatea de intelegere a copiilor.

Sa vorbesti deschis cu un copil il va ajuta sa inteleaga mai bine si mai usor ce se intampla in jurul sau, iar pe masura ce inainteaza in varsta va fi mai simplu sa discuti cu el orice. Refuzul de a le raspunde la intrebari l-ar putea determina sa caute sa afle ce il intereseaza in alta parte, iar sursele ar putea fi indoielnice. Apoi, deschiderea catre dialog il va face sa se simta increzator in a discuta in viitor cu tine despre orice il pune pe ganduri sau il afecteaza.

Copiii din ziua de azi sunt mai precoce decat eram noi, parintii, la varsta lor. Prin urmare, ar putea „suporta” mai usor discutii delicate precum divortul, moartea, boala, sexul si altele pe care tie iti este dificil sa le abordezi. Gandeste-te ce te face sa ai retineri si, daca realizezi ca acestea vin din propria ta experienta, intreaba-te daca iti doresti ca, la randul lui, copilul tau sa aiba blocaje similare ca adult.

Cum sa porti o discutie pe teme delicate

Fa-ti „temele” inainte de a vorbi cu copilul despre subiecte dificile. Gandeste-te la toate intrebarile pe care crezi ca ti le-ar putea pune si incearca sa ai raspunsurile pregatite.

Multi parinti sunt tentati sa ascunda copiilor cand cineva din familie este foarte bolnav sau moare. Se gandesc ca astfel ii menajeaza, asa ca aleg sa le spuna o minciuna. Dar daca ai face lucrurile diferit si ai scuti copilul de suferinta pe care o va simti cand isi va da seama ca l-ai mintit? Nu amana prea mult momentul adevarului. Explica-i pe intelesul sau ce inseamna cand cineva este grav bolnav sau cand cineva drag a decedat.

Cum procedam cu prescolarii

Copiii de gradinita, de exemplu, pot sa nu inteleaga notiuni precum boala sau decesul, dar inteleg sentimente precum tristetea, bucuria, frica sau furia. Au doar nevoie de ajutor sa puna aceste concepte in contextul unui subiect delicat. In loc sa ascunzi unui copil de gradinita moartea cuiva drag, ii poti spune ca persoana sau animalul a murit si ca nu il veti mai vedea de acum incolo; alatura notiunea de moarte sentimentului de tristete.

Daca trebuie sa ii vorbesti unui prescolar despre divort, asigura-l ca acest lucru nu inseamna ca voi, parintii, nu il mai iubiti. „Te iubim, dar credem ca am fi toti mai fericiti daca eu si tata am locui separat” poate fi cea mai usoara cale de a deschide subiectul despre despartire.

In loc sa-i spui copilului ca l-a adus barza, este mai cinstit sa ii explici ca un bebelus vine pe lume dupa ce creste mai multe luni in burtica mamei, in uter.

Daca ati fost sau sunteti implicati intr-un eveniment nefericit, precum un accident sau un dezastru natural, in loc sa nu vorbesti cu copilul despre asta, pentru a-l menaja, ar fi mai simplu sa recunosti ca te-ai speriat si tu foarte tare, dar ca te bucuri ca sunteti in siguranta.

Cum procedam cu preadolescentii si adolescentii

Copiii de varsta scolara au deja o anumita maturitate emotionala, insa chiar si asa unele sentimente pot fi coplesitoare pentru ei. Anumite informatii pe care parintii refuza sa le discute cu ei le pot parveni pe alte cai, precum mass media sau social media ori pur si simplu din discutiile cu alti copii.

Da-i voie copilului sa puna intrebari despre lucrurile pe care nu le intelege. Faptul ca arati deschidere spre dialog, nu ca il informezi despre ceva si atat, ii va da mai multa siguranta. Intrebarile si raspunsurile adecvate pe care i le oferi il vor ajuta sa inteleaga mai bine ceea ce ii spui.

Subiectul mortii este unul pe care parintii il evita tot mai mult in zilele noastre. Credem ca este mai bine asa, insa amanarea momentului nu va face decat ca realitatea sa para si mai greu de suportat. Ii poti explica unui copil ca moartea inseamna ca nu mai traiesti; da-i exemplul florilor care mor si nu mai cresc, spune-i ca un animal care a murit nu mai mananca si nu se mai joaca si ca tot ceea ce traieste va muri la un moment dat. Explica-i acest lucru ca pe o normalitate, un ciclu firesc, in loc sa inventezi metafore si povesti.

Subiectul divortului este, cu siguranta, delicat, insa un copil de varsta scolara ar trebui sa afle direct de la parinti ca au decis sa nu mai traiasca impreuna. Explicati-i, insa, ca ramaneti o familie in jurul sau si ca amandoi veti avea la fel de mare grija de el, ca inainte.

La varsta scolara, copiii pot afla deja cum au fost conceputi. Subiectul sexului pare pentru multi prea delicat pana la varsta adolescentei, dar ar trebui abordat cat de devreme se poate, mai ales atunci cand copiii devin curiosi.

Cand vorbim despre preadolescenti, este foarte important sa stie ca sexul neprotejat poate duce la sarcina si la nasterea unui copil; un baiat sau o fata pot sti ca sexul neprotejat poate duce la contractarea de boli venerice. In plus, este chiar indicat sa li se explice ca sunt stapani pe propriul corp si ca nimeni nu ar trebui sa-i atinga fara permisiune, intr-un loc si intr-un mod care ii face sa se simta inconfortabil sau in pericol; daca asa ceva s-ar intampla, ei trebuie sa aiba incredere sa spuna imediat parintilor despre aceste lucruri, fara rusine sau teama.

Incearca sa discuti cu copilul despre lucrurile care l-ar putea nelinisti intr-un mod si intr-un mediu relaxat. Copiii traiesc printre noi si chiar daca refuzam sa abordam subiecte delicate, din motive subiective, ei simt foarte intens tot ceea ce manifesta adultii. Tristetea parintilor, agitatia, frica sunt percepute si interiorizate de un copil, iar faptul ca nimeni nu ii explica nimic despre ce se intampla il poate afecta mai mult decat adevarul.

Sinceritatea este cea mai buna si usoara cale, chiar daca nu ii dai toate detaliile despre anumite subiecte. Adevarul va iesi mereu la iveala, mai devreme sau mai tarziu si, cum l-ai invatat mereu sa nu minta, se va simti nu doar tradat, ci si debusolat.

Pentru mai multe articole interesante, urmareste-ne pe pagina de Facebook Copilul.ro

Taguri Discutie copil Comunicarea cu copilul

Articole recomandate

Citeste si despre