Cu copilul la psiholog

 

Ne intrebam cand ajunge o familie sa ceara ajutor, in ce context apare aceasta cerere sau nevoie de a intelege ceea ce se intampla. Cel mai adesea, dificultatile nu sunt recente, dimpotriva intr-o forma sau alta ele exista de mult, insa ceea ce genereaza caracterul critic este o situatie limita, in care familia simte ca nu se mai poate descurca, nu mai gaseste o cale de a depasi aceste dificultati.

Pe de alta parte, in general, intreaga simptomatologie se concentreaza asupra unui membru al familiei. In special copilul este cel mai receptiv, mai sensibil la suferinta familiei si acest membru devine portavocea acestei suferinte si purtatorul de cuvant al ei in terapie, caci pentru el se cere ajutor.

La o privire mai adanca, exista in fiecare din membrii familiei urme ale acestei suferinte, insa doar unul dintre ei reuseste sa o puna in act suficient de intens incat sa provoace disperare sau neputinta. Cu alte cuvinte, sa produce un simptom invalidant care sa genereze dificultati de adaptare si functionare sociala si sa puna familia in situatia de a primi reprosuri, mustrari, de a se ingrijora sau framanta sau chiar de a se infuria.

Boli repetate ale copilului – situatii in care copilul se imbolnaveste frecvent fie de o afectiune constanta, fie de afectiuni variate. Aceste boli, care adesea nu isi gasesc o cauza medicala, produc ingrijorare, neputinta, furie, dezamagire. Ele sunt produsul unui conflict ce se produce in interiorul familiei si aduna in modul lor de a se manifesta intreaga suferinta a familiei care nu gaseste un mod de a se apropia, de a pune in cuvinte experientele ei dramatice sau tragice, situatiile dificile sau imposibile, de nesuportat.



Esec scolar – poate una din cele mai frecvente cauze pentru care familia ajunge adeseori in situatia de a nu mai sti cum sa reactioneze, de a se revolta, de a accepta resemnata sau de a-si indrepta intreaga nemultumire si dezamagire asupra copilului. Rezultatele slabe la scoala, precum si comportamentele neadecvate atrag dupa sine pedepsirea, sanctionarea si excluderea copilului si chiar a familiei.

Esecul scolar poate fi pus in legatura cu evenimente familiale ce au afectat intreaga functionare si modul obisnuit de a trai al familiei, cu nevoia copilului de a intelege si de a repeta ceea ce se intampla acasa, aducand la scoala diverse scene sau situatii traumatice.



Agresivitate – alaturi de somatizari, este modalitatea pe care copilul o simte cel mai aproape pentru a-si manifesta suferinta. De obicei, comportamentul agresiv sau autoagresiv reprezinta expresia neputintei de a da glas acestei suferinte care poate fi de nespus sau de nesuportat sau care poate fi sub incidenta pactului tacerii si al negarii.

Tendinta de a sanctiona comportamentul si de a se centra pe anihilarea acestor exprimari ascunde adevaratul continut al agresvitatii si o amplifica sau contribuie la transformarea ei in alte manifestari.



Etichetele – usurinta cu care copilul devine un etalon al unui simptom actual si in care se refugiaza toata neadecvarea sa si suferinta familiei. Etichete precum ADHD sau autism care sunt considerate tulburari grave cu efecte pe termen lung asupra functionarii copilului si care il inchid in aceasta bucla a "bolnavului incurabil" ce trebuie sa isi poarte povara sunt iarasi cele care aduc familia in pragul disperarii si al intrebarilor pentru care nu gasesc raspuns: "De ce?", "E ceva de facut?", "Cum va fi in viitor?".

Situatii de separare – ne referim aici la divort, plecare, abandon, deces, evenimente extrem de tensionate si de incarcate de durere si suferinta. Tocmai datorita incarcaturii afective crescute, reactiile post separare sunt foarte variate: negare, depresie, boala, izolare, agresivitate.

Impactul este extrem de puternic pentru toata familia, insa cel mai afectat dintre membrii ei produce bulversare si pentru el se vor cauta solutii. Suferinta lui nu este altceva decat expresia suferintei tuturor celor implicati in separare, un doliu despre care nu se vorbeste si peste care se trece pentru a da senzatia ca nimic nu s-a schimbat.

CPAP – Centrul de Psihologie de Actiune si Psihoterapie lanseaza Campania "Cu copilul in vizita la psiholog". Specialistii centrului doresc sa vina in intampinarea dificultatilor resimtite de parinti in depistarea si valorificarea calitatilor copiiilor lor, in identificarea unor factori de risc ce pot afecta dezvoltarea echilibrata a copilului.

Oare la ce se pricepe copilul meu?

 

Campania are drept deviza aptitudinile. "Oare la ce se pricepe copilul meu?" - Iata o intrebare a tuturor parintilor care doresc sa indrume copilul pe o cale menita  sa-i asigure succesul. Impreuna am putea face ca aceasta intrebare sa capete raspunsuri.

Lectii de balet, tenis de camp, informatica, pictura, limba engleza, pian... Programul poate deveni extrem de incarcat, iar aparent copilul nu exceleaza in nici unul din aceste domenii.

Oare in iuresul acesta mai putem sti cate dintre acestea ii fac placere copilului? Care i se potrivesc si care nu sunt altceva decat o povara, consumand din timpul liber si asa insuficient?

Toate aceste activitati care devin parte integranta a orarului zilnic pot deveni o adevarata corvoada daca nu fac parte din sfera de interes a copilului sau acesta nu are inclinatie catre ele.

Multe dintre aptitudini se pierd tocmai datorita faptului ca nu sunt identificate din timp sau pentru ca parintele nu reuseste sa acorde suficinta atentie si sa sustina copilul in consolidarea acelei aptitudini.

Aptitudinile se cristalizeaza pe toata perioada de dezvoltare si maturizare psihosociala. Copilul are ocazia sa le cultive, daca beneficiaza de sustinerea si incurajarile parintilor in dezvoltarea lor. O aptitudine descoperita la timp si cultivata prin activitati ce au menirea sa imbunatateasca performantele copilului se poate transforma in timp intr-o viitoare profesie de succes.

Pe de alta parte, implicarea in numeroase activitati, foarte variate, poate conduce la o suprasolicitare, la rezultate slabe, la confuzie si chiar la refuzul copilului de a mai desfasura aceste activitati.

Indiferent de varsta pe care copiii o au, ei simt lucrurile pe care le fac. Stiu ce isi doresc, ce le face placere, ce ii enerveaza sau este neplacut. Este bine ca parintii sa tina cont de dorinta si parerea copilului atunci cand iau decizii referitoare la implicarea lui in diferite activitati, fie ca acestea au un caracter intelectual, sportiv sau artistic.

Proiectul presupune trei intalniri in care, in functie de motivul solicitarii intalnirilor, vom putea afla impreuna cu parintii, cate ceva despre modul de a fi al copilului, despre manifestarile sau dificultatile sale si nu in ultimul rand al familiei. Apoi vom putea face o recomandare cu privire la dezvoltarea optima a copilului.

Ceea ce este important in ceea ce ne propunem este sa aducem parintilor dorinta de a observa si "asculta" copilul si manifestarile sale altfel decat in mod traditional. De obicei ele sunt comportamente "obraznice", "rasfatate" sau "rusinoase", consecinte ale unei educatii deficitare. Insa ele sunt de fapt o portavoce a suferintei si a neputintei copilului de a face ceva

cu ele, sunt un limbaj. Scopul intalnirilor este acela de a descoperi ce ne spune acel limbaj si cum poate intreaga familie sa comunice despre ceea ce se intampla.

Exista retinerea de a merge la psiholog, aceasta masura fiind asociata cu situatii grave, atunci cand nu mai exista nici o alta solutie, este acceptata si aceasta. Insa psihologul reprezinta un cadru si o modalitate de lucru care poate ajuta familia sa elaboreze si sa inteleaga ceea ce provoaca confuzie sau suferinta, ceea ce pare de neinteles.

Psiholog Cristina Calarasanu

Centrul de Psihologie de Actiune si Psihoterapie



16 septembrie 2009