Adoptia este un gest profund de iubire si curaj, dar vine la pachet si cu o realitate emotionala complexa, atat pentru copil, cat si pentru parinti. Indiferent daca copilul a fost adoptat de bebelus si a aflat mai tarziu, sau daca a fost adoptat la o varsta mai mare, nevoia de siguranta psihologica este esentiala.
Fara aceasta siguranta, copilul poate trai cu:
-
teama de abandon,
-
confuzie identitara,
-
dificultati in a crea atasamente sanatoase,
-
neincredere in ceilalti si in sine.
Ce este un „spatiu de siguranta psihologica”?
Este un mediu in care copilul:
-
Se simte acceptat complet (cu tot trecutul lui),
-
Poate vorbi deschis despre emotiile si intrebarile sale,
-
Este iubit fara conditii,
-
Nu este judecat sau corectat emotional pentru ceea ce simte,
-
Este incurajat sa fie autentic, chiar si atunci cand e trist, furios sau confuz.
0-3 ani – Pentru copiii adoptati de mici
Chiar daca nu isi amintesc trauma separarii, corpul si creierul copilului retin absenta si schimbarea.
Ce are nevoie copilul:
-
Prezenta constanta – construieste predictibilitate: aceleasi rutine, aceleasi persoane.
-
Contact fizic bland si frecvent – tinut in brate, mangaiat, purtat.
-
Voce calma, repetitiva, care creeaza ancore de siguranta: „Sunt aici”, „Esti in siguranta”, „Te iubesc de cand te-am cunoscut”.
Ce poti face concret:
-
Fa „ritualuri” zilnice: cantecul de somn, povestea de seara, ora de joaca in doi.
-
Fii atent(a) la plans si reactioneaza repede – repararea in timp real construieste incredere.
-
Nu forta „fericirea” – lasa copilul sa aiba toate emotiile lui.
4-7 ani – Copilul incepe sa puna intrebari
Chiar daca a fost adoptat de mic, copilul incepe acum sa inteleaga ca „alte familii fac copii, iar el a venit altfel”.
Ce are nevoie copilul:
-
Explicatii simple, dar sincere, fara povesti fanteziste.
-
Acces la adevar, pe bucati – nu ascunde adoptia, dar adapteaza limbajul varstei.
-
Acceptare a emotiilor contradictorii – bucurie, dar si tristete, curiozitate, furie.
Ce poti face concret:
-
Spune adevarul intr-un mod bland: „Tu ai venit la noi intr-un fel special, pentru ca o alta mamica nu a putut sa te creasca, dar noi te-am iubit de cand te-am intalnit.”
-
Lasa copilul sa intrebe si raspunde doar cat poate el duce.
-
Foloseste carti despre adoptie, papusi, joc de rol – ii va fi mai usor sa se exprime prin joaca.
8-12 ani – Etapa intre intrebari si identitate
Copilul devine mai constient de diferentele fata de ceilalti si poate simti rusine, vinovatie sau confuzie.
Ce are nevoie copilul:
-
Spatiu sa vorbeasca despre trecut, fara frica.
-
Incurajare pentru intrebarile grele: „De ce m-au dat?”, „Unde sunt parintii biologici?”
-
Confirmarea faptului ca nu e vina lui – aceasta este o tema sensibila si frecventa.
Ce poti face concret:
-
Fii disponibil(a) emotional: chiar daca intreaba in timp ce isi leaga sireturile, nu evita raspunsul.
-
Creeaza momente „neoficiale” de vorbit – in masina, la plimbare, in timpul unei activitati creative.
-
Arata-i ca poate avea doua povesti in el: a parintilor biologici si a celor adoptivi – si ca ambele sunt ale lui.
13+ ani – Adolescenta si criza identitara
Aceasta este cea mai provocatoare etapa pentru copilul adoptat. Intrebarile despre „cine sunt eu cu adevarat?” devin mai intense.
Ce are nevoie adolescentul:
-
Respect pentru cautarile lui interioare – fara sa te simti respins(a) daca vrea sa afle mai multe despre parintii biologici.
-
Spatiu de exprimare sincera, fara moralizari sau presiune.
-
Confirmarea iubirii neconditionate, chiar si atunci cand pare distant sau furios.
Ce poti face concret:
-
Fii acolo, chiar si cand el/ea pare ca te respinge.
-
Ofera sprijin pentru cautarea identitatii: „Daca vei vrea vreodata sa afli mai multe despre trecutul tau, te vom sustine.”
-
Accepta ca pot exista perioade de confuzie si emotii intense – e normal, nu e despre tine.
Siguranta psihologica se construieste in timp, nu cu perfectiune
Copilul adoptat nu are nevoie de parinti perfecti, ci de parinti disponibili emotional, care nu fug de adevar, nu se sperie de intrebari si sunt dispusi sa repare ori de cate ori e nevoie.
Este in regula sa nu ai toate raspunsurile. Important este sa fii acolo, sa spui:
„Inca invat. Nu stiu totul, dar sunt aici pentru tine. Mereu.”
Foto: freepik.com
