Televizorul, cu bune si rele

Obiect nelipsit din casa si din viata noastra, uneori nu unul ci mai multe, care merge adesea fara incetare, ne trezim cu el, ne culcam cu el si ne facem programul dupa el, sta cu copilul cand avem treaba, ne refugiem in "bratele" lui cand suntem plictisiti sau deprimati…ce sa fie oare?

televizorul-copii

Uneori ne gandim ca nu am putea trai fara el, alteori ii multumim ca exista, alteori il consideram daunator si am vrea sa scapam de el…

Este considerat ca o sursa de informatii desi cercetarile arata ca nu ne alegem cu mare lucru nici din ce vedem, nici din ce auzim pentru ca sunt informatii pe care nu le cautam si pe care nu suntem dispusi sa le primim ci pur si simplu intra prin ochii si urechile noastre si apoi…ies mult mai repede!

Tine loc de baby sitter, ceea ce este trist sau chiar tragic, in functie de timpul pe care copilul il petrece impreuna cu el si de varsta micutului.

Efectele medicale si mai ales psihologice sunt diferite si prea multe pentru a vorbi despre toate. Ceea ce ne este usor sa remarcam este ca adesea nu ne putem dezlipi din fata lui, nici noi, nici copiii nostri. 


Ca apare o "dependenta" greu de tratat. Ca cei mici incep sa memoreze si sa reproduca reclame cu aceleasi cuvinte si ton ca la televizor, ceea ce pare amuzant si dragut la inceput dar ciudat mai apoi.

S-au facut multe studii asupra efectelor neurologice si ele au aratat ca undele cerebrale din timpul privitului la televizor nu sunt la fel cu cele din timpul starii de veghe ci mai degraba cu cele din timpul starii hipnotice. Asadar modificarea ce se petrece in timpul privitului este mare si asta explica neputinta de a ne desprinde de televizor.

Se constata de asemenea ca cei mici, chiar si cei mai activi si neastamparati copii, stau nemiscati in fata ecranului, ceea ce pentru multi adulti este cat se poate de convenabil.

Cum au ajuns copiii sa priveasca la televizor? Adultii sunt incantati ca micutul nu cade, nu transpira, nu raceste, nu tipa, nu face dezordine ci sta "cuminte". Este un timp de ragaz pentru parinti, pentru bona, pentru bunici sau pentru educatoare la gradinita. Copiii se "lipesc" de ecran pentru oricat timp…

Daca insa avem curiozitatea sa vorbim cu ei despre ce au privit, vedem ca a fost un timp pierdut. Adesea nu pot sa povesteasca nimic si sunt tentati sa repete sunetele si miscarile vazute. Seamana mai degraba a dresaj decat a invatare sau distractie.

A privi un copil care priveste la televizor este de foarte mult folos. N-am sa va spun nimic despre asta, lasandu-va sa aveti aceasta experienta despre care vom vorbi apoi.

Sigur ca exista o industrie care ne "vinde" programele pentru copii si reuseste pe deplin. Cel mai usor de sesizat a fost violenta prezentata in majoritatea desenelor animate, pe care copiii o imita in comportamentul lor.

Ca antidot, adultii au gasit varianta desenelor non-violente, considerand ca ele n-au niciun efect nociv. Alte sesizari au privit eventuale spaime si frici, cosmaruri si fobii, aparute in urma vizionarii unor filme.

Este important de spus ca nu desenele au produs aceste frici ci doar le-au adus la suprafata. Toti copiii se tem sa nu fie furati sau mancati dar reusesc sa lupte cu aceasta teama inconstienta.

In momentul in care in fata ochilor aceste temeri prind contur, copilul nu mai are la dispozitie niciun mecanism de a se apara de ele.

Ceea ce este greu de crezut dar extrem de adevarat este ca atat copiii cat si adultii nu pot face o distinctie intre fictiune si realitate. Transpunerea afectiva in actiunea vazuta este suficient de mare ca totul sa devina real pentru mintea noastra.

"Este doar un film", "nu se intampla in realitate", "este doar in desene animate" sunt slabe si lipsite de eficienta incercari de a contrazice ceea ce de fapt credem cu tarie.

  • Ce rol joaca in viata noastra acest obiect, simtit adesea ca o fiinta?

  • Inlocuieste oare ceva sau pe cineva?

  • Ne ofera iluziile de care avem nevoie?

  • Ne da siguranta sau ne ajuta sa uitam de viata noastra reala?

  • Ne da posibilitatea sa visam la plaje insorite sau castele impunatoare?

  •   Ne duce peste tot fara a ne ridica de pe scaun?

    Iata doar cateva intrebari de la care vom incerca sa pornim o discutie in direct.

    Asadar va astept luni, 19 mai de la ora 20, cu parerile, intrebarile si experientele voastre legate de televizor, cu bune si rele, despre atractia fata de el, efectul asupra copiilor dar si asupra noastra.


    Anca Munteanu

    Psiholog - Psihologia copilului

    Centrul de Psihologie de Actiune si Psihoterapie
  • Pentru mai multe articole interesante, urmareste-ne pe pagina de Facebook Copilul.ro

    Taguri

    Anca Munteanu

    Specialist in psihoterapie si consiliere psihologica pentru copii, adolescenti si parinti.

    Citeste si despre

    Articole de la parteneri

    Aplicatii pentru copii

    DESCARCA
    DESCARCA

    Inainte sa pleci,

    Poti gasi informatii utile si in materialele urmatoare:



    Urmareste-ne si primeste cele mai noi informatii pentru tine si copilul tau!

    Trimite articolul catre prietenii tai

    Poti baga cate mailuri vrei tu separate prin spatiu!

    Trimite mesajul