Intoxicatia cu apa la bebelusi

/ / Modificat: 2017-07-11
Intoxicatia cu apa la bebelusi

Apa este esentiala pentru functionarea optima a oricaruri organism uman. Daca adultii au nevoie de cel putin 2 litri de apa zilnic, nu aceeasi regula se aplica si in cazul bebelusilor si nou-nascutilor. Uneori, apa este inutila in alimentatia bebelusilor, alteori trebuie luate masuri de precautie cu privire la administrarea ei pentru ca le poate face rau. In caz contrar, riscul de intoxicatie cu apa este foarte mare!

Hidratarea corecta a bebelusului trebuie sa respecte reguli stricte. Copiii pana la varsta de 6 luni care sunt alaptati nu au nevoie deloc de apa. Laptele matern asigura hidratarea necesara pentru buna functionare a organismului. Odata cu diversificarea alimentatiei la bebelusi incepe si introducerea apei. Atunci cand in organismul bebelusului se acumuleaza prea multa apa (provenita din surse ca lapte, sucuri, alimente sau chiar apa) acesta poate suferi de intoxicatie.


Riscuri ale intoxicatiei cu apa la bebelusi

Prea multa apa in organismul bebelusului proavoaca un dezechilbru electrolitic, deoarece excesul de lichide dilueaza sodiul din organismul copilului si practic il "spala". Dezechilibrul duce la o modificare a activitatii creierului ceea ce poate duce la aparitia convulsiilor sau pierderii cunostintei. In cazuri foarte grave intoxicatia cu apa poate duce la coma.

De asemenea, consumul in exces de apa umple stomacelul copilului si da o falsa senzatie de satietate. Aceasta poate conduce la scaderea in greutate sau la deficit de crestere in greutate.

Care sunt simptomele intoxicatiei cu apa la bebelusi?

Daca bebelusul tau manifesta unele dintre urmatoarele simptome este important sa contactezi de urgenta pediatrul:

fata umflata;

temperatura corporala sub 36.1 grade Celsius;

irtabilitate;

urina deschisa la culoare;

folosirea a mai mult de 8 scutece pe zi;

stare de somnolenta neobisnuita.

In ce consta tratamentul?

Reechilibrarea nivelului de electroliti din organismul copilului va face ca simptomele sa dispara si santataea micutului sa revina la normal. Acest lucru se intampla prin diminuarea sau retragerea surselor de apa din alimentatia copilului si cu sfaturile medicale avizate ale unui pediatru.

Cata apa este recomandata in alimentatia bebelusilor?

Bebelusii intre 0 si 6 luni care sunt alaptati (cu lapte matern sau formule de lapte) nu au nevoie deloc de apa.

La bebelusii intre 6 si 12 luni care sunt hraniti fie cu lapte matern, fie cu lapte praf, nu trebuie ca apa sa depaseasca o cantitate de maxim 240 de ml zilnic.

Pentru mai multe articole interesante, urmareste-ne pe pagina de Facebook Copilul.ro

Taguri Apa baut bebelusi Intoxicatie apa bebelusi Hidratare bebelusi

Articole recomandate

Citeste si despre