Get Adobe Flash player

Visul de a avea copii

Totul despre ciclul menstrual

24 Octombrie 2013

Exista oare o legatura intre ciclurile lunii si ciclul menstrual?

Inainte sa se descopere electricitatea, organismul femeii era influentat de cantitatea de lumina primita de la luna. Asa cum plantele si animalele cresc si se dezvolta in stransa legatura cu astrele (soarele, luna), tot la fel nivelul hormonal al femeii este influentat de ele. Mai mult decat atat, in trecut, toate femeile aveau menstruatie in acelasi timp. Astazi, lumina artificiala a dereglat complet ciclurile.

Aminteste-ti care au fost circumstantele in care ai auzit prima oara de menstruatie! Cum a fost prima ta experienta? Ce parere are partenerul tau despre acest aspect? Ce surse de informare ai utilizat pentru a cunoaste mai multe lucruri? Acest articol este menit sa iti dezvaluie principalele aspecte ale ciclului menstrual.



Stiai ca atunci cand o fetita se naste, ovarele contin peste 450.000 de ovule, toate acestea fiind folosite pe parcursul vietii? Fiecare ovul este protejat de un saculet denumit folicul. Pe masura ce atinge varsta pubertatii, corpul ei incepe sa produca hormoni ce determina maturizarea ovulelor. Acesta este inceputul primului ciclu care se va repeta pana la aparitia menopauzei.

Punctul de plecare in explicatia noastra este hipotalamusul, o parte din creier responsabila cu reglarea setei, foamei, nevoii de odihna, dorintei sexuale si functiilor endocrine.

Aceasta glanda secreta factorul de eliberare a hormonului foliculo-stimulator (HFS) determinand activitatea glandei pituitare, care la randul ei secreta HFS si HL (hormon luteinizant). Acesti hormoni ajung in sange si determina maturizarea foliculilor.

Foliculii maturi elimina apoi un alt hormon: estrogenul. Dupa o perioada de sapte zile, cantitatea de estrogen acumulata determina subtierea uterului. Din acest motiv, mucusul cervical se modifica. Atunci cand nivelul de estrogen atinge o anumita limita, hipotalamusul permite mecanismului de eliberare a hormonului luteinizant, care stimuleaza glanda, sa elimine acest hormon.

Drept urmare, unul dintre foliculii maturi elimina un ovul. Acest proces poarta denumirea de ovulatie. Multe pastile contraceptive blocheaza eliberarea ovulului din folicul.

 

Discuta in Comunitatea Copilul.ro despre:

 

Masuri pentru diminuarea durerilor la ciclu si reducerea hemoragiei

Cauzele amenoreei secundare

Naturiste si homeopate

Top carucioare pentru copii - pe care sa le cumperi si de ce!

Menstruatia dupa nastere

 

Ovulatia


 

Pe masura ce se apropie ovulatia, cantitatea de sange care ajunge la ovare creste, contractand ligamentele si ridicandu-l pana la nivelul tubului falopian. Astfel, ovulul poate patrunde in acest tub.




Inainte de ovulatie, mucusul cervical are o consistenta apoasa pentru a permite spermei sa ajunga la ovul. Unele femei testeaza zilnic compozitia mucusului pentru a determina perioada favorabila conceperii unui copil. Temperatura corpului creste si, in unele cazuri, femeile prezinta usoare crampe abdominale.

In tubul falopian, ovulul este transportat catre uter prin miscarea unor "cili", formatiuni asemanatoare unor perisori. In cazul unei sarcini ectopice, ovulul este fertilizat inauntrul acestui tub, punand in pericol viata mamei. Daca embrionul incepe sa creasca va rupe membrana acestui tub, cauzand sangerari majore.

In acest caz este necesara operatia insa, daca problema este descoperita la timp, ea poate fi evitata printr-un tratament medicamentos.
  
Modificarile din uter


Inainte de menstruatie, foliculul care elimina ovulul se transforma in corpul galben, secretand astfel progesteronul, un hormon esential in dezvoltarea fatului. Daca ovulul nu este fecundat, acest corp devine alb.

Estrogenul si progesteronul sunt deseori denumiti hormoni feminini, insa atat femeile cat si barbatii au in sange aceste substante, dar in concentratii diferite.

Progesteronul determina acoperirea membranei uterului cu mucus secretat de glandele mici din peretele sau. Daca nu are loc fertilizarea, capilarele membranei acumuleaza sange si il elibereaza in uter impreuna cu mucusul respectiv. Astfel apare menstruatia, o perioada de sangerari care dureaza intre 4 si 8 zile.  

Sangerarile – o teorie noua


Unii cercetatori considera ca sangerarile apar in urma fenomenului de autocuratare a vaginului de sperma si bacterii acumulate in perioada anterioara.

Crampele si alte senzatii


Femeile au diferite senzatii inainte de menstruatie, in timpul ei sau dupa ea. Printre cele mai cunoscute reactii sunt:

  • durerile de burta;
  • ameteala;
  • durerile de sani;
  • diareea sau constipatia;
  • durerile de cap;
  • iritabilitatea;
  • proasta dispozitie.

    Exista femei care simt insa o energie mai mare, euforie, apetit sexual ridicat, revigorarea organismului.
    Crampele reprezinta cea mai intalnita senzatie de disconfort. Acestea sunt de 2 tipuri:

  • spasmele - cauzate de tensiunea musculara;
  • crampele congestive.

    O dieta bogata in peste si legume poate sa va ajute organismul si sa elimine aceasta senzatie neplacuta. Pentru a evita crampele congestive este indicat sa nu consumati alcool, cafeina, zahar si produse lactate.
  • Stiati ca?


     



  • Femeile elimina intre 30 si 60 de grame de sange in timpul unei menstruatii normale.

  • Unul din sase ovule fertilizate nu are sansa de a se dezvolta, de cele mai multe ori fiind reabsorbit de organism; femeia nici nu banuieste ca a ramas insarcinata.

  • Perioada ciclului menstrual este determinata de timpul necesar ovarului de a elimina un ovul. Dupa eliberarea lui, mai dureaza in medie 14 zile pana la aparitia menstruatiei.

    Recomandari in timpul menstruatiei


    1. De curand au aparut pe piata tampoanele biodegradabile din bumbac 100% fara substante pe baza de cloruri. Mai multe studii au identificat o legatura subtila intre aceste substante si cancer. Evita pe cat posibil folosirea unor tampoane neadecvate.

    2. Unele femei folosesc tampoane din bureti naturali oceanici. Dupa introducerea in vagin, acestia absorb sangele, iar mai apoi pot fi spalati si refolositi.

    3. Exista capsule speciale care se introduc in vagin si dupa ce absorb sangele pot fi scoase pentru a fi spalate si refolosite.

    Pentru a invata mai multe despre ciclul tau, pastreaza un jurnal in care sa povestesti modul in care te simti, atat la nivel fizic cat si psihic.

    Mituri si realitate


     



  • Orice femeie trebuie sa aiba un ciclu de 28 de zile.
  • Orice femeie are sangerari o data pe luna.
  • Orice femeie are ovulatie o data pe luna.
  • Daca o femeie are menstruatie atunci nu este insarcinata.
  • O femeie nu poate sa ramana insarcinata in timpul menstruatiei.

    Toate afirmatiile de mai sus sunt doar mituri. Toate femeile sunt diferite.
    Este adevarat ca majoritatea femeilor se incadreaza in aceste modele dar exista si femei sanatoase care au menstruatie doar de 3-4 ori pe an.

    Uneori insa variatiile mari intre cicluri indica o problema de sanatate, motiv pentru care este recomandat controlul unui medic specialist.

    Ovulatia apare intre ziua a 14-a si a 16-a inainte de urmatoarea menstruatie.

    A doua jumatate a ciclului este comuna femeilor insa in prima parte, organismul fiecarei persoane reactioneaza diferit. In cazuri rare, o femeie poate sa aiba chiar si doua ovulatii intr-o luna.

    Fertilizarea unui ovul apare doar in urma ovulatiei. Ovulul supravietuieste timp de 24 de ore dupa ce este eliminat din folicul. Spermatozoizii traiesc in organismul femeii 3-4 zile, cel mult 6-7. Doi parteneri care tin cont de perioada ciclului au mai multe sanse sa conceapa un copil.

    Exista in prezent diferite teste care indica perioada propice conceperii unui copil. Desi este nevoie de rabdare si atentie, multe femei sunt multumite de rezultate.

    Unele dintre ele incearca aceste metode pentru a preveni o sarcina nedorita. Au existat insa cazuri in care femeile erau insarcinate desi continuau sa aiba menstruatie.
  • Luna si efectele sale. Obiceiuri si traditii


     

    In multe culturi, reproducerea era adesea explicata pe baza influentelor misterioase ale lunii. Sangele avea o putere magica.



    Primele ritualuri in privinta menstruatiei au constituit cea mai buna dovada a interesului umanitatii pentru acest aspect.

    Obiceiuri si traditii


  • Indienii din America de Sud considerau ca toti oamenii au fost creati din "sangele lunii".

  • In Mesopotamia, Marea Zeita crea oameni din lut si ii insufletea cu sangele vietii. Aceasta le invata pe femei sa construiasca papusi din lut si sa le ude cu sangele eliminat in timpul menstruatiei.

  • Grecii credeau ca inteligenta unui barbat provine din sangele pe care l-a primit de la mama lui in timpul sarcinii.

  • Faraonii egipteni obisnuiau sa bea din sangele zeitei Isis. Simbolul acestuia era asemanator unei vulve.

  • Intre secolele 8 - 11, bisericile crestine interziceau femeilor ce aveau menstruatie orice legatura cu locasurile sfinte.

  • In perioada antica, sangele menstrual simboliza autoritate, legatura profunda din cadrul tribului sau clanului.

  • Chinezii credeau ca sangele menstrual este esenta Pamantului, principiul Yin creator.

  • Unele triburi africane considerau ca sangele menstrual tinut 9 luni intr-un pocal se poate transforma intr-un copil.

  • O ceremonie din Australia pastreaza credinta ca sangele menstrual este o renastere a organismului.

  • Femeile la menopauza erau considerate cele mai destepte pentru ca retineau sangele menstrual. In secolul 17 aceste femei erau persecutate pentru ca sangele lor ramanea in organism.

    Alina Sica

    Redactor Copilul.ro
  • Articole recomandate

    COMENTARII

    Calculeaza perioada fertila

    Data ultimei menstruatii:

    Durata ciclului menstrual: