Situatie dramatica in Italia: "Este teribil cand cineva iti spune sa-l iei in brate din partea lui"

/ / Modificat: 2020-03-19
Situatie dramatica in Italia:

Italia este cea mai afectata tara europeana de coronavirus. Sunt aproape 36.000 de pacienti infectati cu COVID-19, dintre care 2.257 au nevoie de terapie intensiva, pentru ca sunt cazuri grave, critice.  

Digi24 a difuzat un reportaj filmat intr-un spital italian. Din material reiese cat de dramatica este situatia si prin ce clipe dureroase trec nu numai pacientii, dar si personalul medical, care lupta sa-i tina in viata pe cei loviti de coronavirus.

"Sunt cu adevarat lucruri grele"

O asistenta a povestit ca se confrunta cu cazuri foarte grave, aflate din februarie in spital, fara sa poata sa-si vada familia. Rudele afla despre starea pacientului din gura cadrelor medicale, iar cel mai greu este atunci cand acestea trebuie sa transmita ca persoana a incetat din viata. 

"E dramatic, mai ales daca starea lor nu se imbunatateste.  Familiile nu-i mai vad, aud doar o voce necunoscuta la telefon care le spune care este evolutia pacientului și, uneori, cum s-a intamplat noaptea trecuta, in plina noapte, trebuie sa-i suni sa le spui: Pacientul a murit. Si asta inseamna ca nu vor vedea nici macar corpul.

Aceste persoane si-au vazut rudele iesind din casa in palton, cu cheile in buzunar, cu telefonul. Si apoi vor gasi un sicriu sigilat, este singurul lucru pe care il vor mai vedea.

Cer o binecuvantare religioasa si noi incercam sa le-o oferim, dar fara sa lasam preotul inauntru. Ultima data preotul a venit si l-am tinut la usa.

Este greu sa le explici ca nu-i mai pot vedea. Deci, este teribil cand cineva iti spune sa-l iei in brate din partea lui. Sunt cu adevarat lucruri grele," a povestit asistenta, cu lacrimi in ochi.

Sursa: Digi24

Pentru mai multe articole interesante, urmareste-ne pe pagina de Facebook Copilul.ro

Taguri Italia Asistenta Coronavirus

Articole recomandate

Citeste si despre