Ludovic Orban: Ne dorim sa redeschidem scolile, dar acest nu se poate face decat in baza unei analize serioase

/ / Modificat: 2020-11-24
Ludovic Orban: Ne dorim sa redeschidem scolile, dar acest nu se poate face decat in baza unei analize serioase

Premierul Ludovic Orban a declarat ca se doreste redeschiderea scolilor, insa aceasta decizie trebuie sa fie una foarte atent analizata, astfel incat riscul de crestere a numarului de cazuri de coronavirus sa fie minim.

„Orice decizie legata de reluarea activitatii scolare in clase este o decizie care trebuie fundamentata pe argumente in primul rând epidemiologice, adica apararea sanatatii elevilor, a parintilor lor, a bunicilor lor. Realitatea e ca marea majoritate a tinerilor sunt asimptomatici, ei nu-si dau seama ca sunt bolnavi si transmit boala mai departe parintilor si bunicilor, famililor, persoanelor vulnerabile.

Sigur ca noi am organizat scoala in clase astfel incât riscul de infectare era mic, dar toate activitatile legate de scoala au generat riscuri suplimentare de infectare. Sigur ca ne dorim sa deschidem scolile, dar acest lucru nu se poate face decât pe baza unei analize foarte serioase, astfel incât sa existe riscuri minime de crestere a numarului de infectari", a declarat luni Ludovic Orban.

Scolile ar putea fi redeschise in februarie

Secretarul de stat din Ministerul Educatiei, Sorin Ion, a declarat ca revenirea in scoli a elevilor ar putea fi posibila abia in semestrul al doilea, insa totul va depinde de situatia epidemiologica.

„La acest moment, nu s-au pus in discutie examenele, asta si din cauza ca speram ca lucrurile sa se indrepte in semestrul II si sa se faca scoala fata in fata. O schimbare ar insemna sa dam examene in sistem online, ceea ce e extrem de greu. Poate ca nici nu ar trebui sa luam in calcul alt mod decat scoala fata in fata. si sa nu uitam ca anul trecut am organizat in conditii excelente examenele, tot in conditii de pandemie“, a declarat Sorin Ion, pentru edupedu.ro.

Pentru mai multe articole interesante, urmareste-ne pe pagina de Facebook Copilul.ro

Taguri Redeschidere scoli Pandemie

Articole recomandate

Citeste si despre