O fotografie cu blit a salvat viata fetitei lor. Cum a fost posibil

/ / Modificat: 2020-05-14
O fotografie cu blit a salvat viata fetitei lor. Cum a fost posibil

O fetita de cinci luni a ramas fara ochiul stang, dupa ce parintii au observat o "stralucire alba" pe retina, intr-o fotografie facuta din greseala cu blitul.

Shelby Simkins si Ryan Denham, in varsta de 26 de ani, i-au facut o fotografie fetitei lor, Dela Rose, dupa ce mancase si, din greseala, au apasat pe blit. Acest lucru i-a salvat viata micutei, scrie The Sun.

Parintii au observat ca fetita s-a nascut cu strabism, dar nu s-au gandit prea mult la asta. Insa, in fotografia realizata, parinții au observat o pata alba pe pupila stanga, lucru care a ingrijorat-o pe mama.

Diagnostic socant pentru parinti

Shelby a inceput sa citeasca despre strabism si pete ciudate pe ochi. A decis sa o duca pe Dela Rose la doctor. Dupa putin timp a venit si diagnosticul, unul care i-a socat pe parinti: bebelusul avea retinoblastom, un cancer de retina, cauzat de o gena defecta.

"Chiar daca am crezut ca eram pregatita pentru cele mai proaste vesti, nu am fost. Am stat in fata spitalului, in soc total," a marturisit mama.

O saptamana mai tarziu, fetita a ajuns la Spitalul Regal din Londra, iar medicii care i-au evaluat tumoarea au constatat ca era intr-un stadiu foarte avansat, in faza E. In aceasta situatie, sansele de a-i mai fi salvat ochiul au fost minime.

cancer ochi

“Stiam ca trebuie sa mergem inainte ca sa-i scoata ochiul pentru a opri raspandirea cancerului. A fost o decizie atat de greu de luat, dar stiam ca e cel mai bine pentru ea," a marturisit mama.

Dupa o operatie care a durat doua ore, pe 30 octombrie 2019, Dela a primit un ochi fals, temporar, iar dupa o saptamana a fost externata. 

"Trebuie sa-l scoatem o data pe saptamana si sa-l curatam cu apa si sapun"

Spre bucuria parintilor, testele de sange au aratat ca boala cumplita nu s-a raspandit si ca retinoblastomul nu i-a afectat si ochiul sanatos.

In luna februarie a acestui an, Dela a primit ochiul permanent. Familiei nu-i vine sa creada cat de real arata acesta.

"Trebuie sa-l scoatem o data pe saptamana si sa-l curatam cu apa si sapun, apoi sa i-l punem la loc, ceea ce nu ii place in mod deosebit, dar se va obisnui cu aceasta situatie," a spus mama micutei.

Pentru mai multe articole interesante, urmareste-ne pe pagina de Facebook Copilul.ro

Taguri Fotografie

Articole recomandate

Citeste si despre