Protectia solara in timpul sarcinii. Ce produse sunt sigure pentru viitoarele mamici

/ / Modificat: 2021-07-26
Protectia solara in timpul sarcinii. Ce produse sunt sigure pentru viitoarele mamici

Crema cu factor de protectie solara ar trebui sa faca parte din trusa cu produse cosmetice tot timpul anului. Daca in mod normal nu analizam asa atent lista de ingrediente, in timpul sarcinii acest lucru ar trebui sa se schimbe si sa incercam sa fim mai atente la produsele care intra in contact cu pielea noastra, pentru ca unele substante pot ajunge la bebelus. Iar crema de protectie solara este un exemplu foarte bun in acest sens.

Colegiul American al Medicilor Obstetricieni si Ginecologi le incurajeaza pe femei sa foloseasca o crema cu factor de protectie in timpul sarcinii, mai ales pe fata, pentru a evita hiperpigmentarea pielii si a tine sub control petele de melasma.

Cum alegi crema de protectie solara: filtre chimice vs. filter minerale

Cremele de protectie solara cu filtre chimice absorb razele ultraviolete nocive, in timp ce produsele pe baza de filtre minerale blocheaza razele soarelui atunci cand intra in contact cu suprafata pielii si le fac sa ricoseze.

Cremele cu filtre minerale (sau fizice) au avantajul ca sunt 100% naturale si nu sunt absorbite in piele, asadar nu ajung in sange, asa cum o fac substantele chimice. Acestea sunt recomandate in special copiilor, bebelusilor, femeilor insarcinate, mamicilor care alapteaza si persoanelor cu pielea sensibila.

Componentele chimice sunt usor de identificat in compozitia cremelor pentru ca apar pe eticheta ca: oxibenzona, octinoxat sau avobenzona.

Cum alegem cea mai potrivita crema cu SPF in timpul sarcinii?

Cremele cu factor de protectie solara trebuie sa aiba spectru larg si sa protejeze atat impotriva razelor UVA, cat si impotriva razelor UVB. Acestea trebuie sa aiba un factor de protectie de cel putin 30 si sa fie rezistente la apa. Aplicati-le cu 15 minute inainte de expunerea la soare si nu uitati sa le reaplicati la fiecare 2 ore sau dupa fiecare iesire din apa.

Ce ingrediente trebuie sa evitam in timpul sarcinii

In produsele cosmetice sunt doua componente care sunt periculoase in timpul sarcinii si care ar trebui evitate: PABA (acid amino benzoic) si Salaminat de tolamina. Pe de alta parte, ingrediente precum dioxidul de titan si oxidul de zinc sunt sigure pentru a fi folosite chiar si in timpul sarcinii. Ambele sunt minerale naturale care blocheaza razele ultraviolete in contact cu pielea.

Unele substante chimice, fie ca sunt artificiale sau naturale, pot afecta glandele endocrine si pot influenta activitatea lor hormonala. Substantele pe care ar trebui sa le evitati in orice produs cosmetic, nu doar in cremele cu factor de protectie solara sunt: ftalatii, triclosanul, fitoestrogenii, homosalatul si metilbenziliden. Chiar si in concentratii scazute, acestea pot afecta sistemul reproducator sau pot duce la aparitia unor afectiuni asociate imunologiei si creierului.

Cum ne mai putem proteja de razele soarelui?

Crema cu factor de protectie solara este foarte importanta atunci cand iesiti din casa, tot timpul anului, nu numai vara. Ea protejeaza pielea de razele nocive ale soarelui, incetineste procesul de imbatranire celulara si va fereste de petele pigmentare.

In afara de utilizarea cremei cu SPF, este recomandat ca vara sa va feriti de soare mai ales in intervalul orar in care razele ultraviolete sunt cele mai puternice (intre 11:00 si 17:00), sa stati pe cat posibil la umbra, sa purtati haine deschise la culoare, palarii si ochelari de soare. Exista si haine care blocheaza razele ultraviolete si le puteti folosi cu incredere.

Taguri Factor de protectie solara

Articole recomandate

Citeste si despre