Inotul in timpul sarcinii, un exercitiu sanatos si pentru mama, si pentru copil. De ce trebuie sa tii cont

/ / Modificat: 2021-06-30
Inotul in timpul sarcinii, un exercitiu sanatos si pentru mama, si pentru copil. De ce trebuie sa tii cont

Multi medici recomanda femeilor insarcinate sa evite baile in cada, in mare sau in piscina. In acelasi timp se stie despre inot ca este un sport excelent pentru intregul organism. Prin urmare, ne aflam in fata unei mari dileme: este sau nu sanatos inotul in timpul sarcinii? O intrebare la care, mai ales acum, vara, multe gravide ar vrea sa stie raspunsul, daca se incumeta sa plece in vacanta la mare.

Obiceiurile sanatoase sunt esentiale pentru calitatea vietii, iar in sarcina sunt cu atat mai importante. A face miscare in timpul sarcinii este foarte important, iar exercitiile in apa sunt chiar indicate, pentru ca se fac cu mai mare usurinta. Totusi, este bine sa stii mai multe lucruri, in special despre masurile de precautie.

Rolul exercitiilor in sarcina

Daca medicul nu a oferit contraindicatii pentru miscare si efort, exercitiile in sarcina sunt chiar indicate. Evident, nu vorbim despre un efort major, ci despre o gimnastica "prietenoasa" cu burtica si cu bebelusul care se dezvolta in ea.

De ce sa faci exercitii? In primul rand pentru ca este important sa ramai activa, si, apoi, pentru ca astfel eviti acumularea prea multor kilograme in plus. Daca mai pui la socoteala si faptul ca sportul in sarcina te pregateste mai bine pentru momentul nasterii, ai toate motivele sa nu te transformi in "leguma" de canapea timp de 9 luni.

Unele studii au stabilit ca exercitiile facute in timpul sarcinii favorizeaza un travaliu mai scurt, dar si ca in cazul femeilor cu obezitate miscarea ajuta la prevenirea si reducerea riscului pentru anumite complicatii, precum diabet gestational sau hipertensiunea.

Beneficiile inotului in timpul sarcinii

Inotul sau exercitiile facute in apa in timpul sarcinii sunt indicate in primul rand pentru ca gravida se poate misca mai usor, iar muschii nu sunt atat de solicitati. Alte efecte pozitive ale natatiei sunt:

• prevenirea supraincalzirii corpului in timpul miscarii

• diminuarea presiunii pe zona pelviana si pe nervul sciatic

• diminuarea durerii din zona lombara

• repartizarea efortului in mod echilibrat

• tonifierea musculaturii si cresterea mobilitatii

• imbunatatirea respiratiei si activitatii pulmonare

• imbunatatirea circulatiei sanguine

• relaxarea muschilor si, implicit, imbunatatirea somnului.

Masuri de precautie pentru inotul in sarcina

Desi este foarte sanatos sa faceti miscare in apa, este bine sa stiti si de ce trebuie sa va feriti:

• Atentie la mersul pe marginea piscinei si la riscul de a aluneca sau de a cadea, in special in ultimul trimestru de sarcina, cand centrul de greutate se modifica

• Nu purtati un costum de baie foarte stramt, pentru a nu opri circulatia sangelui; folositi costume de baie din doua piese, de preferat, sau costume speciale pentru gravide

• Renuntati la trambulina sau orice fel de acrobatii, precum si plonjoanele in apa; impactul cu suprafata apei poate dauna sarcinii. La mare, evitati sa stati in zona in care se sparg valurile pentru a evita accidentele.

• Nu mergeti desculta in zonele in care se poate aluneca

• Nu faceti baie decat daca temperatura apei este placuta si evitati orele de varf ale zilei, cand soarele este foarte puternic.

Inotul si miscarea in apa sunt foarte benefice in sarcina, cu o singura conditie: sa nu presupuna foarte mult efort. Cere si sfatul medicului privind baile in piscina sau in mare, pentru mai multa singuranta.

Foto: pxhere.com

Taguri Inot sarcina

Articole recomandate

Citeste si despre