Cancerul la san in sarcina, riscuri si tratamente

/ / Modificat: 2014-01-27
Cancerul la san in sarcina, riscuri si tratamente

Atunci cand esti diagnosticata cu o boala precum cancer la san ai atatea decizii cu care trebuie sa te confrunti si o multime de emotii care te framanta. Teama, furia sau disperarea sunt doar cateva dintre ele! Atunci cand boala este depistata in sarcina, riscurile sunt mai mari, iar deciziile devin din ce in ce mai grele si mai coplesitoare.

Sanii in sarcina si riscul de cancer la san

Sanii se modifica foarte mult in sarcina, iar schimbarile specifice pot fi usor confundate cu tumoarea maligna la san.

Primul semn posibil de cancer de san in sarcina care trebuie investigat este cel in care resimti noduli la nivelul sanilor care se manifesta in mod dureros.

Asta nu inseamna ca acestia sunt neaparat maligni, dar exista foarte mari sanse sa fie si de aceea trebuie verificati la specialist. Medicii sustin ca celulele canceroase apar de regula la gravide intre saptamanile 32-38 de sarcina. Aceasta este perioada cu maxim de risc!

Noi ti-am pus la dispozitie un mic ghid din care afli care sunt modificarile normale in sarcina in fiecare trimestru de sarcina si cand trebuie sa iti faci griji ca au aparut complicatii

Metode si teste sigure pentru investigarea cancerului la san in sarcina

Primele intrebari care apar in minte atunci cand esti suspecta de cancer la san in sarcina sunt cele in care te gandesti daca poti face mamografie, ultrasunete si alte investigatii care sa ofere un diagnostic precis astfel incat sa nu afectezi fatul.

Mamografie

Mamografia nu este o metoda de investigare a cancerului periculoasa in sarcina. Nu s-au raportat efecte secundare importante la fat. Insa acuratetea ei in perioada gestationala nu este tocmai apreciabila. Rata de diagnosticare se limiteaza doar la 62% in sarcina, fata de 85% la femeile care nu sunt gravide.

Ultrasunete

Acestea se folosesc de regula atunci cand se suspecteaza ca un nodul la san este pasibil de malignizare si se face de regula inainte de mamografie. Acuratetea acestui test este mare in privinta diferentierii intre un nodul plin de fluide si unul solid, suspect de celule canceroase. Insa nu poate arata daca acesta este malign sau nu

Imagistica prin rezonanta magnetica (IRM)

Dupa dezbateri indelungi cu privire la siguranta si utilitatea acestui screening mamar in sarcina, medicii au ajuns la concluzia ca aceasta nu este atat de periculoasa in sarcina pe cat se credea. Aceasta procedura se realizeaza abia dupa ce mamografia a fost realizata, dar nu este pe deplin concludenta. In orice caz, este indicat sa te sfatuiesti cu medicul in privinta riscurilor implicate inainte de a apela la ea.

Biopsie

Cea mai sigura metoda de diagnosticare a cancerului la san este biopsia. Acest lucru este valabil atat in sarcina cat si in afara ei. Ea presupune recoltarea unei bucati din tesutul nodulului si analizarea lui in laborator.

Exista riscuri pentru cancerul la san asociate sarcinii?

In timpul sarcinii sanii se modifica pe baza schimbarilor hormonale care apar. Tocmai din aceasta cauza se conidera ca exista un risc mai crescut decat de obicei sa apara celule canceroase la nivelul lor. Daca exista si un istoric personal cu rude de gradul 1 care au suferit de cancer la san, sansele cresc si mai mult.

Rata de supravietuire a femeilor care trec prin cancerul la san in sarcina nu pare sa fie afectata in comparatie cu a celor care manifesta boala in afara ei..

Afecteaza cancerul de san fatul?

Specialistii sustin ca acest tip de cancer depistat in sarcina nu pare sa afecteze in niciun fel fatul. Celulele canceroase de la nivelul sanului nu trec de la mama la fat.

Problema este ca nu se cunosc efectele tratamentelor de cancer la san asupra fatului. Iar daca boala este depistata in primul trimestru de sarcina, este posibil ca medicul sa iti recomande intreruperea ei pentru a se putea administra in siguranta tratamentul. Insa aceasta decizie apartine numai mamei. Ea poate continua sarcina, salvand fatul, dar expunandu-se pericolelor asociate dezvoltarii cancerului pe perioada sarcinii si extinderii lui la nivelul altor organe sau poate alege interuperea ei pentru a avea sanse mai mari sa se vindece si sa ramana insarcinata dupa vindecare.

In cazul in care se refuza tratamentul imediat si se alege sarcina, metodele terapeutice sunt amanate pana dupa nastere, dar pe riscul gravidei.

Ce tip de cancer apare de regula in sarcina?

Studiile arata ca exista mai multe tipuri de cancer la san, fiecare cu personalitatea lui. Majoritatea cazurilor de cancer la san in sarcina au identificat tesutul malign mai degraba in canalele galactofere fiind vorba de un carcinom ductal, decat in glandele lobulare (care produc laptele matern).

Tratamentul cancerului de san in sarcina

Cu cat acesta este administrat in stadiu incipient cu atat sansele de vindecare si de supravietuire sunt mai mari. In trecut se considera ca gravidele dezvolta de regula un cancer de san mult mai sever decat femeile care nu sunt insarcinate si ca raspund mult mai greu la tratament. Specialistii sustin ca pe baza statisticilor femeile gravide raspund la fel ca si alte femei la tratamentul pentru cancerul la san.

In general nu se recomanda aplicarea tratamentului in sarcina. Acesta presupune in general chimioterapie si tamoxifen, ambele extrem de periculoase in sarcina. Ele pot afecta fatul iremediabil, malformatiile congenitale fiind cele mai riscante.

Singura metoda sigura de tratare a cancerului de san in sarcina este interventia chirugicala, adica mastectomia, ins aaceasta nu este o decizie usor de luat. De regula, medicii o recomanda daca:

  • tumora canceroasa este foarte mare;

  • daca exista mai multe tipuri de cancer la nivelul sanului;

  • daca doresti sa eviti recurenta cancerului la acelasi san.

Alaptarea si cancerul la san

Nu exista nicio dovada care sa ateste ca alaptarea ar trebui intrerupta daca esti bolnava de cancer la san. Alaptarea nici nu agraveaza cancerul, iar reununtarea la ea nu ajuta la o recuperare mai rapida.

Totusi, daca medicii iti recomanda inceperea tratamentului imediat dupa nastere atunci este mai bine sa eviti alaptarea. Tratamentul clasic este chimioterapia, iar substantele folosite in aceasta metoda terapeutica pot trece in laptele mamei si pot fi ingerate de bebelus.

Pentru mai multe articole interesante, urmareste-ne pe pagina de Facebook Copilul.ro

Taguri Cancer san Modificari sani sarcina Sanatate femei Alaptare cancer san

Articole recomandate

Citeste si despre