Atopia la copii

/ / Modificat: 2006-05-16
Atopia la copii
Intrebare:

- Nepoata mea in varsta de un an si 9 luni are atopie manifestata prin dermatita atopica, forma usoara, alergie alimentara la albus ou, citrice etc, rinita dupa expunerea la flori. Teste de laborator (IgE totale si specifice) au confirmat diagnosticul. Doresc opinia unui specialist pentru o terapie adecvata daca este necesara. Alergia alimentara se maifesta prin varsaturi.

Raspuns:

Terminologia propusa de Nomenclatura Revizuita pentru Boli Alergice publicata de Academia Europeana de Alergologie si Imunologie Clinica defineste:


Terminologia propusa de Nomenclatura Revizuita pentru Boli Alergice publicata de Academia Europeana de Alergologie si Imunologie Clinica defineste:

Alergia este o reactie de hipersensibilitate initiata prin mecanisme imunologice. Alergia poate fi mediata prin anticorpi sau prin celule ale sistemului imunitar. In majoritatea cazurilor anticorpii tipici responsabili de reactiile alergice apartin izotipului IgE, iar pentru acesti indivizi termenul de alergie IgE mediata este cel corect.

Alergenele sunt antigene ce produc reactii alergice.

Atopia reprezinta tendinta personala si/sau familiala, de obicei aparuta in copilarie sau adolescenta, de a deveni sensibilizat si de a sintetiza anticorpi de tip IgE ca raspuns la o expunere la doze mici de alergene (alimentare sau inhalatorii - acarieni, epitelii animale, polenuri), de obicei proteine.



In consecinta, acesti indivizi pot dezvolta simptome tipice cum ar fi astmul, rinoconjunctvita sau eczema. Termenii "atopie" si "atopic" sunt rezervati pentru a descrie predispozitie genetica catre sensibilizare mediata IgE la alergene prezente in mod obisnuit in mediul inconjurator, alergene la care este expusa intreaga populatie, dar care la majoritatea indivizilor nu determina raspuns anticorpic tip IgE prelungit. In ceea ce priveste tratamentul, el consta in identificarea alergenului apoi in desensibilizare prin expunere controlata si repetata la mici doze din acesta.

Hipersensibilitatea este o reactie mediata imunologic intre antigene(Ag) exogene sau endogene si anticorpi(Ac) specifici sau limfocite. Apare ca urmare a unei reexpuneri la un antigen particular (alergen) si dezvolta leziuni tisulare. Raspunsul imun declansat intr-un organism infectat poate avea un efect favorabil de neutralizare si/sau indepartare a agentului cauzal, dar poate cauza si suferinta tisulara, daca apare intr-o forma exagerata si inadecvata caracteristica: reactie de hipersensibilitate.

Termenul de alergie include manifestarile clinice mediate specific de catre o reactie imuna, ce are consecinte negative pentru organismul gazda.

Unele forme de reactivitate alergica ca atopia apar numai la anumiti indivizi care au predispozitie inca neexplicata de hipersensibilizare la alergenii uzuali din mediu si care asociaza niveluri ridicate de IgE serice. Bolile atopice includ astmul alergic, rinita alergica si eczema atopica a sugarului si afecteaza circa 10-20% din totalul populatiei, in special pe copii.

Rinita alergica este o afectare a mucoasei nazale caracterizata prin rinoree, stranut si purit. Apare la 10 % din copii, simptomele fiind rare inainte de 4-5 ani. Rinita alergica poate fi sezoniera, cronica sau permanenta.

Rinita sezoniera apare primavara si vara, este rar intilnita prescolari, incidenta ei creste cu virsta, fiind mai frecventa dupa 10 ani.

Alergenii sezonieri sunt reprezentati de polenul de iedera, iarba, copaci si mucegaiuri, dupa sezonul in care predomina (copacii la inceputul primaverii, iarba la sfirsitul primaverii si inceputul verii, mucegaiurile toamna si primavara, iedera la sfirsitul verii, resturile animaliere iarna si toamna tirziu).

Diagnosticul este sugerat de exacerbarile sezoniere cu prurit nazal, stranut, obstructie nazala, hiperemie conjuctivala, prurit ocular, rinoree apoasa.

Tratamentul cel mai usor si efectiv este evitarea alergenelor: polenul, praful (din casa va fi sters zilnic), imbracamintea din lina si bumbac, pernele din puf, mucegaiul. Tratamentul simptomatic se efectueaza numai sub supraveghere medicala.

Rinita cronica este mai frecventa la copilul mic sub 10 ani si poate avea cauze alergice si nonalergice. Rinita vasomotorie este rezultatul unui dezechilibru autonomic local si este determinata de alergenii din casa reprezentati de praful ce contine resturi de natura vegetala si animala folosite pentru confectionarea pernelor, plapumelor; a unui acarian si a varietatilor de mucegaiuri din locurile umede si calduroase, a animalelor de casa (caine, pisica), iar factorii nonalergici ce pot agrava simptomatologia sunt reprezentati de fumul de tigara, mirosul de parfum, umiditate, infectii, poluare si stres.

Leziunile urticariene se caracterizeaza prin papule eritematoase, pruriginoase, bine delimitate cu margini serpiginoase si centrul alb, afectand straturile superficiale ale epidermului. Leziunile sunt variabile ca forma si dimensiuni si dispar treptat, unele putind persista si 6 saptamini. Urticaria acuta poate aparea la orice virsta, dar este mai frecventa la copil, in special la cel cu teren atopic.

Tratamentul vizeaza evitarea sau indepartarea agentului cauzal in caz de urticarie indusa de medicamente, alimente, insecte si agenti fizici.

Alergia la alimente

Alergia la alimente este in mod frecvent gresit diagnosticata, deoarece majoritatea reactiilor adverse la alimente nu au o baza imunologica. Reactiile adverse nonimunologice la alimente includ sensibilizarea clinica la tiramina (vin si branza), la nitriti (hot-dog) sau la monosodium glutamat (mincare chinezeasca). Termenul de alergie alimentara va fi folosit numai pentru reactiile imunologice.

Alimentele cele mai comune care determina reactii alergice sunt soia, laptele, ouale, pestele, alunele si griul. Majoritatea reactiilor alergice la alimente sunt mediate de IgE si  apar la 2-4 ore de la ingestie. Manifestarile clinice pot varia dupa mecanismul imunologic implicat:

a) Reactiile mediate prin IgE implica manifestari din partea aparatului respirator(rinoree, astm, edem laringian); manifestari digestive(varsaturi, diaree, dureri abdominale); cutanate( urticarie, angioedem, eczema).



b) Reactiile fara participarea IgE pot mima reactiile reaginice, dar in multe dintre aceste reactii patogenia imuna nu este clara.Dupa ingestia de lapte, soia, gluten pot aparea simptomele unei gastroenterite acute sau cronice caracterizate prin varsaturi, diaree, colici abdominale, scaune cu striuri de sange.

Diagnosticul alergiei alimentare se face cel mai bine cu ajutorul testelor de provocare orale fie prin incarcare, fie prin dieta de excludere sau ambele. Daca dupa o dieta de excludere introducerea treptata a alimentelor conduce la aparitia manifestarilor clinice, aceasta are valoare diagnostica. Testele de provocare pot fi periculoase in cazul in care copilul are un teren atopic definit si nu sunt recomandate.Tratamentul consta in eliminarea sau evitarea alimentului declansator, asigurind insa aportul nutritional necesar. Eliminarea unor alimente sensibilizante poate fi temporara (lapte sau oua) si se va incerca reintroducerea lor dupa o perioada de citeva luni/1 an, sub stricta supraveghere medicala.

In concluzie in fata unei alergii, cea mai buna decizie este sa va prezentati la um medic alergolog care dupa consult si investigatii va va indica un regim de viata si va va prescrie daca este cazul un tratament tintit cu antihistaminice, corticoizi locali sau sistemici, imunoterapie, terapie de desensibilizare.

Stimata doamna, nepoata dumneavoastra trebuie consultata si investigata de catre un medic specialist alergolog, singurul in masura sa va prescrie si sa supravegheze un tratament antialergic.

Multa sanatate!

Dr. Dana Paduraru

Medic rezident in specialitatea chirurgie pediatrica

Spitalul Clinic de Urgenta pentru Copii "Grigore Alexandrescu"

Detalii specialist


Pentru mai multe articole interesante, urmareste-ne pe pagina de Facebook Copilul.ro

Articole recomandate

Citeste si despre