Fata de imparat si fiul vaduvei

Autor: fara autor

A fost odata un imparat foarte bogat si puternic. Acest imparat avea un fecior si o fata. intamplandu-se sa-i moara feciorul, il ingropa cu mare cinste si alai ca pe un imparat. Cand fu a duce mortul la biserica, fata imparatului ceru a merge si dansa sa-l petreaca. Asa de pazita era fata aceasta de tata-sau, incat pana atunci nici soarele nu-i vazuse fetisoara, nici vantul nu-i batuse parisorul. Ea se imbraca in negru si-si lasa parul despletit pe spate, si asa merse de petrecu pe frate-sau la groapa. si asa gatita ii sedea si mai bine decat altminteri. Caci, nu e vorba ea era foarte frumoasa. Crinii si viorelele ramasesera pe jos si nici la degetul cel mic al ei nu le punea.

Cand o vazu asa de gingasa si de plapanda, ramase cu ochii zgaiti la dansa. Si asa de putintica si dragalase mai era, incat s-o sorbi intr-un pahar cu apa. Lumea uitase si mort si tot uitandu-se la dansa. Atunci veni un vantisor lin si usor, de-i resfira pletele; iara ea simti ca un fior rece i se strecoara prin inima.

Cum, cum, ingropara mortul si toata lumea se intoarse acasa.

Tot pe atunci in cetatea aceea se afla o vaduva saraca. Ea avea un fiu. El era de treaba, smerit si sfiicios ca o fata mare. Toti feciorii de boieri aveau pizma pe dansul si-i pusesera gand rau. Nu-i gasea insa nici o pricina, ca sa puie mana pe dansul. Fiul vaduvei intrecuse pe toti boierii si imparatii la boi si la stat. El era aratos nevoie mare. Ai fi pus ochii pe dansul d-ar fi fost intr-o mie. s-apoi era dulce la cuvantare. Curgea graiul din gura lui ca mierea. Nu se mai satura cineva de dansul ascultandu-l.

De la moartea fratelui sau, fata nu se prea simtea bine. Ba c-o fi una, ba c-o fi alta, ba c-o fi deochi, ba c-o fi sagetatura, si toate descantatoresele si vracii nu-i putura da de leac.

Ma-sa baga de seama ca fie-sa era insarcinata. in zadar se jura fata ca nu stie la sufletul ei nimic cu prihana. Cine sa o creaza? Burta o da de gol. Ea insa nu spunea minciuni, se pomenise si ea asa. D-apoi cand afla tata-sau ca fie-sa are sa fie muma, fara sa fi pus pirostriile pe cap? se facu foc si parjol. Nu mai asculta nici rugaciuni, nici nimic. A se dezvinovati inaintea lui nu era cu putinta. Porunci deci ca numaidecat sa se adune Sfatul imparatiei in taina, ca sa otarasca pedeapsa ce s-ar cuveni fie-sei pentru o asa nelegiuire si ca sa se spele rusinea ce adusese ea parului caruntit al tatalui sau.

Sfatul imparatiei gasi cu cale ca spre a se spala o asa grozava necinste, fata cu moarte sa se omoare. Unii ziceau ca sa se arza de vie. Altii ca sa-i scoata ochii si sa se goneasca in pustietati spre a fi mancata de fiare salbatice. Altii iara ziceau ca sa i se lege o piatra de gat si sa se dea pe Dunare.

Tocmai pe atunci, din pacate, iata ca si feciorul vaduvei trecea pe acolo in treaba lui. Cum il vazura boierii, numaidecat se invoira, si hotararea fu gata, cam ce, adica, sa faca cu fata imparatului.

Toti fura intr-o glasuire ca fata sa se dea pierzarii. insa ca una ce este fata de imparat, si ca una ce trebuie sa fi savarsit nelegiuirea cu un om, carele si acela trebuie sa piara, acel om sa fie fiul vaduvei, deoarece fata nu vrea sa spuie pe adevaratul nelegiuit, si pentru ca Sfatul imparatiei nu poate sa-l ghiceasca. Cum hotarara, asa si facura.

Imparatul porunci, si numaidecat se aduse un boloboc mare; puse de-l smoli si, bagand intr-insul pe fata de imparat cu fiul vaduvei, porunci de infunda bolobocul bine, si il dete pe Dunare.

Pe cand insa dogarii infundau bolobocul, una din roabele fetei de imparat, mai miloasa la inima, se strecura prin calabalac si le dete pe sub ascuns o copaie de mere, doua azime si un fedeles cu apa. Noroc ca nu o vazu nimeni.

Se duse butoiul pe Dunare trei zile si trei nopti, fara a se opri undeva. Merindea din butoi se ispravise. Biata fata isi plangea nevinovatia cu niste graiuri de-ti rupea baierile inimei, iara bietul baiat, si el nevinovat ca si dansa, o mangaia si nu o lasa sa-si piarza nadejdea de la Dumnezeu. Cand, ce sa vezi dumneata? A patra zi, dis-de-dimineata, bolobocul se loveste de un bustean si se sparge. Pasamite bolobocul ajunsese la margine, adus fiind de talazurile Dunarii, si-l ciocni de busteanul pe care tot apa il dase la margine.

Iesira deci la uscat dosaditii de ei, si dara multumira lui Dumnezeu ca le-a scapat zilele, si-i facura sa mai vaza o data lumina.

Apucara pe o poteca si intrara intr-un bunget de padure. Aci o luara apoi pe o partie, si merse, si merse, pana ce vazu ca se deschide o poienita. in asta poienita dete de niste case foarte frumoase, batatura carora era campul cu florile. Toate lucrurile in aceasta casa erau cu sart. Nimic nu lipsea. Toate catrafusele isi aveau vataful lor si nimic nu era nerostit. Cand voiai ceva, era destul numai sa poruncesti si indata se facea. Aci era in adevar: pune-te masa, ridica-te masa.

Trecura multi ani de la aceasta intamplare. imparatul isi uitase de fiica sa. Fata de imparat si fiul vaduvei se invoisera si se insotisera. Nici unul din amandoi nu s-a cait mai in urma pentru aceasta. Vezi ca el in viata lui nu alunecase pana atunci, era curat, cum il facuse ma-sa; si pe fata imparatului o gasise acasa. Copilul cu care era insarcinata fata cand o goni tata-sau se nascu, si se facuse un baiat de sa nu te induri de el. Iara ei petrecand bine, isi uitasera de necazurile cele trecute. Puterea lui Dumnezeu ii ocrotea si-i ferea de rele. Atata numai ca p-acolo nu se vedea nici pui de om. Parc-ar fi fost la sfarsitul pamantului.

Intr-una din zile, imparatul, tatal fetei, pleca la vanatoare. El se incumese a razbi mai inauntru padurei decat alta data. si, din vanat in vanat, el se rataci. Orbacai in sus, cauta in jos si peste poteca pe care sa iasa la lumina nu putea sa dea. Se luase de ganduri. Cand, iaca da in poienita cu casele. Vazu si casele. El se minuna cand vazu asa casa frumoasa intr-o astfel de salbaticime de padure. De voie, de nevoie, trebui sa se duca acolo, caci ochii nu-i dase in geana de nu stiu cat timp.

Mai intai isi trimise sluga care nu se despartise de dansul nici cat ai scapara. El se intoarse si spuse imparatului ca este priimit a gazdui acolo cu draga inima. Intrand imparatul, isi trimise sluga la bucatarie sa-i friga doua potarnichi din cele ce vanase el. Dupa ce aseza potarnichile in frigare si le puse la foc, acolo le uita: caci ce vazu si auzi il buimacise.

Toate lucrusoarele vorbeau in casa aceea, pana si oalele si vatraiul.

La vatra aceea erau doua oale puse la foc. Aceste oale se certau. Sluga imparatului auzi cu urechile sale cum se ciorovaiau aceste oale.

– Fa buzato, da-te la o parte ca tu ai fiert destul.

– Ba, da-te tu mai la o parte, scurto ce esti, ca au fiert si matele din tine.

Si cascand gura la dansele, sluga uita si potarniche si tot. Cand se destepta sluga imparatului, friptura se facuse scrum.

Se bocea biet si se tanguia de-i plangeai de mila.

Fata imparatului il linisti spuindu-i ca o sa roage pe imparatul sa-l ierte pentru aceasta greseala.

Apoi trimise si pofti pe imparatul in casa cea mare. Aci, stand de vorba, stapanul casei porunci sa se puie masa. Ramase imparatul stalpit cand vazu masa viind singura, talerele, lingurile si celelalte tacamuri cu vatasii lor si le asezau caresi pre unde. Venira bucatele si mancara. Dupa ce sfarsira de mancat sedeau la vorba, cand in loc de a se strange masa, vazura ca lingurile incep a salta pe masa. Vataful le suduia, dara ele nu ascultau de cuvantul lui. imparatul nu baga de seama, caci vorbea cu fiul gazdei, un copilandru dezghetat si sfatos, de te tragea inima sa stai cu dansul de vorba.

Atunci gazda, ca sa faca pace, zise:

– Nu se poate ca imparatul sa fi facut o asemenea fapta.

– Ca n-are la cine altul sa fie, raspunse vataful lingurilor. Trebuie sa-l cautam.

– Nu mai trancani, ii mai zise gazda. Aide, ridica masa si te cara de aci.

Auzind imparatul cele ce se vorbira, ceru sa fie cautat, ca sa-si iasa din banuiala, caci el nu se stia vinovat.

Atunci, tragandu-i incaltamintea, ii cazu lingura pe care o cautau din cizma imparatului.

Pasamite gazda se vorbise cu vataful lingurilor ca sa-i joace renghiul asta.

Imparatul se facu ca sfecla de rosu de rusinea ce pati si zise incalcindu-se de ciuda:

– Arata-ti, Doamne, minunea ta! Nu stiu la sufletul meu de nici un furt. N-am bagat eu lingura in cizma.

– Cum nu stii dumneata, zise si gazda, despre lingura, asemenea nu stiu nici eu pana in ziua de azi cu cine am facut copilasul asta.

Atunci, cunoscandu-se, se imbratisara si se iertara unul pe altul.

Fata de imparat multumi apoi imparatului ca i-a dat Dumnezeu in gand de a pus in boloboc impreuna cu dansa pe junele cu care ea s-a insotit mai pe urma; caci el s-a indragostit de dansa, a iubit-o si a ingrijit-o ca pe o sotie credincioasa.

Imparatul nu stia cum s-o mai mangaie, cunoscandu-i nevinovatia. Lauda si pe sotul ei pentru buna sa purtare de grija, si cu totii impreuna se intoarsera la scaunul imparatiei, dand marire lui Dumnezeu ca nevinovatia a iesit deasupra ca untul de lemn.



S-ar putea sa-ti placa si:

Ti-a placut? Spune-ti parerea!

Cum ii intaresti imunitatea bebelusului tau

Inainte sa pleci,

Poti gasi informatii utile si in materialele urmatoare:



Urmareste-ne si primeste cele mai noi informatii pentru tine si copilul tau!

Trimite articolul catre prietenii tai

Poti baga cate mailuri vrei tu separate prin spatiu!

Trimite mesajul