Copiii nu masoara distanta in kilometri. O masoara in imbratisari, povesti, jocuri si momente petrecute impreuna.
Pentru un copil, bunicii, matusile, unchii sau verisorii pot fi oameni foarte importanti, chiar daca locuiesc la sute sau mii de kilometri distanta si sunt vazuti doar de cateva ori pe an.
Iar atunci cand pleaca dupa o vizita, copilul poate ramane cu un sentiment greu de explicat: dorul.
Uneori plange. Alteori devine mai tacut. Poate intreba de ce bunica nu poate ramane, cand se mai intoarce unchiul sau de ce verisorii locuiesc atat de departe. Poate cere sa vorbeasca mai des cu cei dragi sau poate pastra o jucarie, o fotografie ori un obiect primit de la ei.
Toate aceste reactii sunt normale.
Dorul este o emotie importanta si face parte din relatiile de atasament. Iar faptul ca un copil simte dorul de bunici sau de alti membri ai familiei arata, de multe ori, cat de importanta este acea relatie pentru el.
De ce le este dor copiilor de bunici si de rudele pe care le vad rar?
Copiii pot dezvolta legaturi emotionale puternice cu persoane pe care nu le vad zilnic.
Un bunic poate fi omul care ii citeste povesti, il plimba prin parc, il invata sa faca ceva sau il asteapta de fiecare data cu aceeasi imbratisare. O matusa poate fi partenera lui de joaca. Un unchi poate fi cel care inventeaza cele mai amuzante jocuri. Un verisor poate deveni cel mai bun prieten, chiar daca se vad doar in vacante.
Copilul nu are nevoie sa vada zilnic o persoana pentru ca aceasta sa devina importanta pentru el.
Uneori, tocmai vizitele rare sunt foarte intense emotional. Copilul asteapta mult timp intalnirea, se bucura enorm cand aceasta se intampla, iar apoi poate avea dificultati atunci cand vine momentul despartirii.
Pentru adult, plecarea este o calatorie de intoarcere acasa.
Pentru copil, poate parea ca o persoana iubita dispare din nou din viata lui.
„Mi-e dor de bunica” este o emotie care merita ascultata
Atunci cand copilul spune ca ii este dor, primul lucru de care are nevoie nu este o explicatie, ci sa fie ascultat.
Putem fi tentati sa spunem:
„Nu mai plange, o sa o vezi iar.”
„Nu mai fi trist, vorbim diseara pe video.”
„Trebuie sa fii cuminte, bunica se intoarce.”
Intentia este buna, dar uneori astfel de raspunsuri transmit copilului ca tristetea lui trebuie oprita cat mai repede.
Mai util este sa ii recunoastem emotia:
„Stiu ca iti este dor de bunica. Ti-a placut mult sa fii cu ea.”
Sau:
„Si tie ti-ai fi dorit sa mai ramana. Este greu cand oamenii pe care ii iubim sunt departe.”
Copilul invata astfel ca poate vorbi despre ceea ce simte fara sa fie judecat sau grabit sa treaca peste emotie.
Copiii nu inteleg intotdeauna timpul asa cum il inteleg adultii
„Ne vedem peste trei luni” poate suna foarte diferit pentru un copil fata de cum suna pentru un adult.
Pentru un copil mic, trei luni pot parea o perioada enorma si greu de imaginat.
De aceea, in locul explicatiilor abstracte despre timp, putem folosi repere concrete.
„O vedem pe bunica dupa ce vine primavara.”
„Mai sunt doua saptamani pana la vacanta.”
„Dupa ce mergem la gradinita in fiecare zi pana vineri, sambata vorbim cu bunicul.”
Un calendar simplu, pe care copilul poate marca zilele, poate fi de asemenea util.
In acest fel, asteptarea devine mai usor de inteles.
Cum pastram legatura atunci cand distanta este mare?
Distanta nu trebuie sa insemne absenta.
Tehnologia poate ajuta foarte mult la pastrarea relatiilor dintre copii si membrii familiei care locuiesc departe.
O convorbire video poate deveni un mic ritual. Nu trebuie sa fie lunga. Uneori sunt suficiente zece minute in care bunica citeste o poveste, bunicul arata ce face in gradina, iar copilul isi prezinta un desen.
Putem crea si alte forme de apropiere:
- bunicii pot trimite fotografii din viata lor de zi cu zi;
- copilul poate trimite desene, mesaje audio sau mici filmulete;
- pot citi aceeasi carte de la distanta;
- pot avea un joc pe care il joaca de fiecare data cand vorbesc;
- pot canta impreuna un cantec;
- pot avea o reteta pe care o pregatesc in acelasi timp;
- copilul poate pastra o fotografie cu familia intr-un loc special;
- bunicii pot trimite scrisori sau felicitari;
- familia poate crea un album cu fotografii si amintiri de la vizitele anterioare.
Nu este nevoie ca fiecare conversatie sa fie perfecta.
Relatiile se construiesc prin continuitate, nu prin durata unei singure conversatii.
Ritualurile ii pot ajuta pe copii sa gestioneze dorul
Copiii iubesc ritualurile pentru ca le ofera predictibilitate.
Daca bunica suna in fiecare duminica dimineata, copilul poate astepta cu nerabdare acel moment.
Daca bunicul ii citeste o poveste in fiecare miercuri seara prin apel video, povestea poate deveni o traditie a lor.
Daca matusa ii trimite o fotografie in fiecare saptamana, copilul poate simti ca ea ramane prezenta in viata lui chiar daca nu este fizic aproape.
Aceste mici obiceiuri nu inlocuiesc prezenta fizica, dar pot face distanta mai usor de suportat.
Lasati copilul sa vorbeasca despre cei dragi
Uneori, parintii evita sa vorbeasca prea mult despre bunici sau rudele plecate pentru ca se tem ca astfel copilului ii va fi si mai dor.
De cele mai multe ori, insa, nu este nevoie sa evitam subiectul.
Putem privi fotografii impreuna, putem povesti intamplari amuzante, putem rememora vacanta sau putem vorbi despre urmatoarea intalnire.
„Iti amintesti cand bunicul te-a invatat sa pescuiesti?”
„Ce ti-a placut cel mai mult cand au venit verisorii?”
Astfel, copilul invata ca o relatie continua si atunci cand persoana respectiva nu este fizic langa el.
Ajutati-l sa pastreze amintirile
Pentru un copil, obiectele pot avea o valoare emotionala foarte mare.
O fotografie, o jucarie primita de la bunici, o carte citita impreuna sau chiar o bluza care ii aminteste de cineva drag poate deveni un mic „pod” intre doua intalniri.
Puteti crea impreuna o cutie a amintirilor.
In ea pot fi fotografii, desene, biletele, felicitari, mici obiecte sau alte lucruri care au legatura cu momentele petrecute impreuna.
Cand copilului ii este dor, puteti deschide cutia si sa povestiti despre acele momente.
Nu minimalizati dorul copilului
Uneori, adultii incearca sa il consoleze pe copil spunandu-i:
„Dar ai fost doar cateva zile cu ei.”
„Nu ai de ce sa fii trist.”
„O sa vina iar.”
Pentru copil, insa, emotia este reala chiar daca motivul pare mic pentru un adult.
Nu trebuie sa ii demonstram ca „nu are de ce” sa ii fie dor.
Putem sa ii spunem:
„Inteleg ca iti lipsesc.”
„Si mie imi este dor uneori de oamenii pe care nu ii pot vedea des.”
Prin astfel de raspunsuri, copilul invata ceva esential: emotiile nu sunt gresite. Ele pot fi simtite, exprimate si traversate.
Ce facem daca plange dupa plecarea bunicilor?
Plansul dupa o despartire poate fi o reactie fireasca.
Cel mai important este ca parintele sa ramana calm si disponibil.
Putem sa il luam in brate, sa ii permitem sa planga si sa ii spunem ca intelegem de ce este trist.
Apoi putem muta usor atentia catre urmatorul moment de conectare:
„Bunica a plecat acum, dar duminica o sunam si ii aratam desenul tau.”
Astfel, copilul invata ca despartirea nu inseamna pierderea relatiei.
Copiii invata de la parinti cum sa gestioneze dorul
Copiii observa foarte atent reactiile adultilor.
Daca parintele vorbeste despre dor cu naturalete, copilul va invata ca este o emotie fireasca.
Putem spune:
„Si mie imi este dor de bunica atunci cand nu o vad.”
„Mi-ar placea sa fie mai aproape.”
„Chiar daca ne este dor, stim ca o vom vedea din nou.”
Prin propriul exemplu, parintele ii arata copilului ca putem simti tristete fara ca aceasta sa ne copleseasca.
Intalnirile rare pot deveni foarte importante
Atunci cand familia locuieste departe, fiecare vizita poate capata o semnificatie speciala.
Este bine, insa, sa nu transformam aceste intalniri intr-un sir nesfarsit de activitati si cadouri.
Copiii nu au nevoie de vacante spectaculoase pentru a construi amintiri.
Au nevoie de timp impreuna.
O plimbare cu bunicul. O poveste citita de bunica. Gatitul impreuna cu matusa. Un joc pe covor cu verisorii. O seara in care toata familia sta la masa si povesteste.
Relatia se construieste din momente simple.
Iar uneori, tocmai aceste momente devin cele mai puternice amintiri ale copilariei.
Dorul este dovada unei legaturi care conteaza
Cand unui copil ii este dor de bunici, de matusi, de unchi sau de verisori, nu trebuie sa ne grabim sa indepartam aceasta emotie.
Dorul poate fi greu, dar spune ceva frumos: exista o relatie importanta in viata copilului.
Rolul parintelui nu este sa faca distanta sa dispara, pentru ca uneori acest lucru nu este posibil. Rolul sau este sa il ajute pe copil sa inteleaga ca oamenii pe care ii iubeste pot ramane importanti chiar si atunci cand nu sunt aproape.
Prin fotografii, povesti, apeluri video, scrisori, mici ritualuri si planuri pentru urmatoarea intalnire, familia poate ramane conectata peste distante mari.
Iar atunci cand copilul spune „Mi-e dor de bunica”, poate ca cel mai bun raspuns nu este sa incercam sa ii luam dorul.
Ci sa il tinem putin in brate si sa ii spunem:
„Stiu. Si mie mi-ar fi dor. Hai sa ne gandim impreuna la ea.”
Foto: magnific.com
