Urmareste-ne:

De-a arhitectura la Uzina de tratare si productie a apei potabile de la Rosu

De-a arhitectura la Uzina de tratare si productie a apei potabile de la Rosu

Anul scolar 2012-2013 / 19 aprilie 2013

Copiii de la patru scoli din Bucuresti care au studiat entuziasti pe durata intregului an scolar cursul  "de-a arhitectura pentru orasul meu" sunt acum la Caietul de Sustenabilitate. Pentru a avea o experienta practica in acest capitol am organizat cu sprijinul Fundatiei Acvatot si Veolia Water Solutions & Technologies, o excursie de studii la Uzina de tratare si productie a apei potabile de la Rosu.

uzina_de_apa

Scopul nostru a fost sa afle de unde vine apa la robinet, cum e astfel legat orasul de resursele naturale, cat efort e depus pentru a o face potabila, cat de pretioasa devine astfel apa pe care o primim acasa, cum ajunge ea la casele noastre (caci infrastructura de utilitati tinde sa fie invizibila pentru copii, pare un "dat").
 

Veolia Water Solutions & Technology este o companie specializata in proiectarea si realizarea proiectelor de tratare si epurare. Apa folosita pentru producerea apei potabile distribuita in Bucuresti este captata din raurile Arges si Dambovita si tratata in trei uzine de tratare si producere a apei potabile: Uzina de tratare si productie a apei potabile de la Rosu, Uzina de tratare si productie a apei potabile de la Arcuda si Uzina de tratare si productie a apei potabile de la Crivina.


uzina_rosu

Asteptarile copiilor au fost mari, ne-au marturisit ca asteapta sa vada "un fel de moara de apa pe unde apa trece prin diferite saruri", "cum ajunge apa in paharul de pe masa" sau "niste turnuri cu conducte in care apa trece prin procedeul de purificare".

Dupa o scurta prezentare a gazdelor, sub un cires inflorit din curte, dl. inginer Harbic, chiar cel care a proiectat Uzina, a desfasurat o plansa mare cu o reprezentare tridimensionala a Uzinei. "Sim City!" a spus un baiat, caruia nu prea i-a venit sa ne creada pe cuvant ca sunt oameni care asta fac la serviciu.

vizita_uzina

Dupa o scurta explicatie privind traseul pe care il vom urma, am plecat. si am mers pe firul apei... De la apa captata din raul Arges (tulbure, maloasa, cu o "tur-bi-di-ta-te" de 135 de unitati), am trecut prin statia de pompare, cu motoare uriase care lucrau, fara ca zgomotul infernal sa opreasca pe vreunii din pus intrebari sau raspunsuri: "Dar apa, unde este acum? Se poate bea? Nu inca"

Apoi urmeaza adaugarea de reactivi care sa stimuleze coagularea si flocularea (nu stiti ce inseamna? intrebati-i pe cei mici ) pentru a favoriza decantarea. Decantarea se face in bazine imense. sase la numar. Ne-am suit, cu emotii, pe unul dintre ele si am aflat ce e aceea o traiectorie balistica. Aici apa era deja mult mai limpede.

Mergem apoi impreuna cu apa la bazinele de filtrare. 30 de bucati, pline cu nisip si pietris. Suntem norocosi sa vedem un filtru in timpul procesului de curatare si un altul demontat complet pentru reparatii. Apa filtrata este foarte limpede, valoarea turbiditatii ajunge la 0,25, adica sub pragul legal de 1. "O putem bea acum? Nu inca"

O etapa importanta este clorinarea, unde apa este amestecata cu clor pentru a fi dezinfectata. si la urma se "potriveste": o apa prea coroziva primeste un adaos bazic, una prea calcaroasa un adaos acid. Se doreste un ph neutru (indicatie mnemotehnica interpretata de copii: "ca in reclamele la sapun!")

La final, am vizitat dispeceratul care controleaza si monitorizeaza tot ce se intampla in uzina de tratare, dar si in statiile de pompare din oras. si, locul care a obtinut "wow"-ul din partea copiilor: laboratorul.

Deci: la bucatarie stabilim dozele dupa reteta. La uzina de apa dozele sunt date de analize. Multe. in fiecare zi, in fiecare ora. Iar acolo lucreaza niste magicieni care au colorat, sub ochii nostri, apa mov in apa albastra. si pe cea portocalie au facut-o verde deschis...

Excursia s-a incheiat cu un picnic pe pajistea din curtea Uzinei.

Copiii au fost cuminti, curiosi, politicosi cu gazdele. Stiti ce a intrebat un baiat de 10 ani? Daca "exista apa cu turbiditate 0"?. Si dincolo de raspunsul la aceasta intrebare (intrebare care i-a castigat simpatia ghidului nostru si ocazia sa arunce un ochi intr-o camera mica si plina de conducte si rezervoare pe care ceilalti nu au vazut-o!), copiii au aflat ca apa nu vine din robinet.

Ca e nevoie de apa din rauri, de spatiu mult, de curent electric, de substante chimice, de instalatii, de oameni calificati, de monitorizare non-stop pentru a avea apa potabila la noi acasa.

 

Despre De-a arhitectura

www.de-a-arhitectura.ro
http://www.facebook.com/DeAArhitectura
office@de-a-arhitectura.ro

Pentru mai multe articole interesante, urmareste-ne pe pagina de Facebook Copilul.ro

Taguri De-a arhitectura

Copilul.ro

Alaturi de tine pentru a creste copii cu dragoste si incredere. Nu iti promitem ca iti vom rezolva problemele, dar iti promitem ca nu va trebui sa le faci fata singura.

Citeste si despre

Articole de la parteneri

Aplicatii pentru copii

DESCARCA
DESCARCA

Inainte sa pleci,

Poti gasi informatii utile si in materialele urmatoare:


Urmareste-ne si primeste cele mai noi informatii pentru tine si copilul tau!

Creeaza cont! sau Urmareste-ne pe Facebook!

Trimite articolul catre prietenii tai

Poti baga cate mailuri vrei tu separate prin spatiu!

Trimite mesajul