Copiii poftesc sau nu?

/ / Modificat: 2017-12-15
Copiii poftesc sau nu?

Intreaba un copil daca ii plac dulciurile, iar raspunsul pe care il vei primi va fi fara indoiala: "Da!" Bomboane, ciocolata, prajituri, sucuri dulci... toate sunt pe placul celor mici. Nu este o surpriza, pana la urma, pentru parinti, faptul ca micutii lor adora dulciurile. De vina sunt poftele micutilor pentru ca, intr-adevar, copiii au pofte, mai ales pentru dulciuri.

Copiii au mai multe pofte alimentare, spre deosebire de adolescenti si de adulti, dar sunt, de asemenea, capabili sa utilizeze o strategie cognitiva care reduce pofta, potrivit unui studiu publicat in Psychological Science.

Exista dovezi stiintifice care arata ca micutii nu numai ca au o preferinta mai puternica pentru zahar decat adultii, ci ca ei au astfel de preferinte de la inceputul vietii.

"Stim ca nou-nascutul poate detecta gustul dulce si va prefera gusturile mai dulci, nu pe cele mai putin dulci. Copilul nu trebuie sa invete sa-i placa gustul dulce sau cel sarat. Preferinta pentru dulce este acolo de dinainte de nastere", explica Julie Mennella, de la Monell Chemical Sense Center, SUA, citata de npr.org.

Spre deosebire de adulti, care, de multe ori, gasesc alimentele prea dulci neplacute, copiii prefera dulcele mai intens, dar si alimentele mai sarate, spre deosebire de adulti, potrivit lui Julie Mennella. Experta este de parere ca zaharul nu numai ca are un gust bun pentru copii, ci ii face si sa se simta bine.

Copiii prefera dulcele, in defavoarea gustului amar, pentru ca dulcele semnaleaza o sursa sigura de energie. Si laptele matern este dulce, ceea ce ar confirma legatura dintre un gust dulce si o energie sigura.

Copiii, mai pofticiosi decat adolescentii

Preferinta pentru dulce pare sa se schimbe odata cu varsta. Potrivit unui studiu la care au luat parte copii de varsta scolara (9-10 ani), adolescenti (14-16 ani) si adulti (20-25 ani), cei care au preferat cel mai mult gustul dulce au fost copiii. Participantii la cercetare au fost rugati sa guste dintr-un produs cu diferite concentratii de zaharoza.

Copiii de varsta scolara au preferat cele mai mari concentratii de dulce, iar adolescentii au preferat, la randul lor, intensitati dulci mai mari decat adultii. Acest lucru este in concordanta cu alte studii care arata ca preferintele dulci se diminueaza atunci cand cresterea este completa.

Alte cauze posibile ale poftelor

Poftele copiilor pentru anumite alimente pot fi cauzate si de factori externi, situatie intalnita si in cazul adultilor:

- plictiseala: copiii pot manca si pentru ca se plictisesc, fenomen intalnit si in cazul adultilor;

- lipsa implinirii sufletesti: si copiii pot manca pe fond nervos, atunci cand se simt neimpliniti, tristi;

- stresul poate fi un factor care contribuie la aparitia poftelor alimentare.

Cum invingi pofta de dulce a copiilor

Dulciurile in exces au o consecinta nefasta asupra sanatatii. Una dintre consecintele dulciurilor in exces, la care se adauga alimentele nesanatoase, o reprezinta obezitatea infantila.

Este important sa stim cum sa convingem copilul sa nu mai ceara mai mereu dulciuri. Asta nu inseamna sa taiem de tot pofta de dulce, ci sa ii permitem copilului sa consume alimentele care contin zahar cu moderatie.

Nu trebuie sa ii interzici sa manance dulciuri, pentru ca el se va simti frustrat, va reactiona exact invers. Atunci cand iti cere o prajitura sau bomboane, ii poti potoli pofta de dulce cu un fruct, alternativa mult mai sanatoasa.

Important este, de asemenea, ca un copil sa aiba trei mese principale pe zi si doua gustari. Meniurile trebuie sa fie cat mai variate, astfel incat organismul copilului sa aiba parte de cantitatea optima de carbohidrati din surse mai sanatoase, astfel incat sa nu mai simta nevoia sa iti ceara prajituri, ciocolata, bomboane.

Un alt mod de a limita consumul de alimente cu un continut bogat de zahar este sa renunti la recompensele in dulciuri. Daca ai obiceiul sa ii spui micutului tau ca va primi o ciocolata sau bomboane daca a facut curat in dulap, renunta la acest gest, pentru ca el se va obisnui astfel si nu faci decat sa ii faci rau.

Pentru mai multe articole interesante, urmareste-ne pe pagina de Facebook Copilul.ro

Taguri Alimentatie copii Dulciuri copii

Articole recomandate

Citeste si despre