Copilul la 3 ani

/ / Modificat: 2017-06-27
Copilul la 3 ani

Copilul la 36 de luni (3 ani) poate deja sa aiba un prieten imaginar asa cum au aproape jumatate dintre prescolari si asta nu trebuie sa te sperie pentru ca in general copiii care au un prieten imaginar devin mai creativi, cooperanti, sociabili si independenti. De asemenea, modul cum interactioneaza cu prietenul imaginar, temerile sau gusturile prietenului imaginar te pot ajuta sa intelegi mai bine ce isi doreste copilul tau, ce are nevoie si de ce se teme.

O data ajuns la varsta de 3 ani este posibil ca tu sa ai asteptari mult mai mari de la el insa trebuie sa ai in vedere ca progresul este un proces gradual si ca maturitatea sociala si emotionala se dezvolta in timp.

Copilul la 3 ani are un ego sanatos si inca va crede ca lumea se invarte in jurul sau asa cum in cele mai multe cazuri se si intampla la acesta varsta.

La varsta de 3 ani (36 luni), copilul intra intr-o noua etapa a copilariei: prescolaritatea! Insa pana cand vei descoperi tot ce te asteapta in urmatorii 3 anisori de la el, este momentul sa-ti iei un moment de pauza, sa faci o calatorie in trecut si sa numeri "bobocii" dezvoltarii prichindelului tau pana la aceasta varsta importanta! Fa bilantul tuturor abilitatilor si deprinderilor pe care le-a dobandit copilul in primii ani de viata, dar descopera si ce va mai invata nou pana la implinirea varstei de 36 de luni!  

Dezvoltarea fizica a copilului la 3 ani

La implinirea varstei de 3 anisori, copilul tau da dovada de o foarte buna mobilitate si de un control foarte crescut al musculaturii si abilitatilor motrice fine. Este deja un mic expert in alergat, sarit sau catarat si este apt sa pedaleze o tricicleta. Desi este fascinat de toate jucariile de exterior - minge, tricicleta, role, leagane etc. - si este capabil sa invete sa le foloseasca de unul singur, abilitatile motrice fine sunt cele de care este foarte acaparat si pe care le exerseaza cel mai mult in aceasta a 36-a luna de viata.

Cu cat il inveti mai mult sa tina creionul si pensula in mana, cu atat se va aventura in a picta si desena mai mult. Reuseste sa faca linii drepte, circulare si sa se descurce cu pensula si acuarelele pe hartie. Carticelele sunt din ce in ce mai usor de manipulat de manutele copilului tau. Este apt sa dea paginele, una cate una, cu ajutorul degetelelor, semn ca detine un control bun asupra mainilor.

Dezbracatul nu mai este o problema pentru prichindelul tau, insa imbracatul este o aptitudine care inca ii mai face cateva probleme. Se mai impotmoleste in incercarea de a-si incheia nasturii sau lega sireturile de la pantofiori. Este apt sa invete sa se spele pe dintisori de unul singur, chiar daca nu o face tocmai corect si mai are nevoie de ceva ajutor din partea ta.

Important este sa-l incurajezi sa deprinda rutina ingrijirii orale si sa faca din ea un obicei zilnic, pentru sanatatea dintisorilor lui. Incepand cu prescolaritatea, niciun dispozitiv de joaca din parculete nu rezista in fata copilului. Este dornic sa le exploreze pe toate si dezvoltarea fizica ii permite acest lucru. Este apt sa se catere singur pe un tobogan si chiar sa se dea singur in leagan, folosindu-se de musculatura picioarelor pentru a-si face avant.  

Comunicarea (limbajul si vorbirea) copilului la 3 ani

Pana la varsta de 3 anisori, copilul face progrese importante in comunicare. Invata o multime de cuvinte noi, formeaza propozitii din ce in ce mai complexe si isi imbunatateste considerabil pronuntia cuvintelor. La varsta prescolara, copilul este apt sa initieze si sa poarte conversatii complexe cu tine sau cu alti copii.

Subiectele conversatiilor sunt extrase din domeniile lui de interes. Vocabularul lui inglobeaza in jur de 1000 de cuvinte, poate si mai mult, iar intrebarea lui favorita este "de ce?". Este o etapa a copilariei in care curiozitatea predomina in dezvoltarea copilului si afla lucruri noi si interesante nu doar prin intermediul cuvintelor, ci si prin explorarea lucrurilor din jur cu ajutorul simturilor.

Foloseste cu succes pronumele, pluralul substantivelor si adjectivele in timpul vorbirii si este capabil sa ofere informatii esentiale despre el - nume, varsta, poate chiar adresa.  

Articole si informatii utile despre copilul de 36 de luni (3 ani)

Cum sa cresti un copil fericit?

Educatia

Alimentatia la copilul mai mic de trei ani

Limbricii, oaspeti nepoftiti

Joaca si jucariile sunt temelia dezvoltarii

Cum inveti copilul sa se imbrace singur?

Trecerea copilului de la patut la pat

Copiii si prietenii imaginari

Top alimente cu fier pentru copii mici, rol si beneficii

Dezvoltarea emotionala si sociala a copilului la 3 ani

mama-copil-comunicare

Dezvoltarea emotionala si sociala reprezinta una dintre cele mai importante parti ale dezvoltarii prescolarului si unul dintre aspectele asupra caruia trebuie sa acorzi o atentie deosebita. Este perioada in care imaginatia si creativitatea copilului se dezvolta cu viteza si reflecta, intr-o mare masura, si emotiile si starile cu care se confrunta prichindelul.

Incep sa isi faca aparitia primii prieteni imaginari ai copilului. Ei fac parte din dezvoltarea psihologica fireasca a copilului si sunt produsul gandirii magice specifice acestei varste. Copilul gaseste in prietenul imaginar persoana care aspira el sa fie: curajoasa, inteligenta, charismatica etc. si isi gaseste un refugiu atunci cand da de bucluc sau se loveste de lucruri pe care nu le intelege.

Chiar daca prietenul imaginar va deveni cel mai fidel si apropiat tovaras de joaca, copilul este inca interesat de interactiunea si joaca cu alti prichindei de varsta lui, semn ca dezvoltarea lui sociala continua. Este recomandat sa incurajezi implicarea micutului in jocuri de grup, pentru a-i oferi oportunitatea de a invata noi abilitati sociale.

Somnul copilului la 3 ani

Somnul copilului nu sufera foarte multe modificari fata de acum cateva luni. In continuare, doarme in jur de 10-12 ore pe noapte, toate acestea desfasurandu-se in timpul noptii. Daca nu a renuntat inca la somnul de dupa-amiaza, este posibil sa o faca in aceasta perioada.

Cosmarurile inca mai bantuie somnul linistit al copilului si il mai trezesc noptile, insa daca esti alaturi de el si ii arati afectiunea si blandetea, dar mai ales daca il asiguri ca esti langa el si ca il vei ajuta sa treaca cu bine acest hop emotional, curand micutul va intelege ca sunt doar produsul imaginatiei lui si ca monstrii si fantomele din vis nu ii vor face rau.

Alimentatia copilului la 3 ani

Copilul este suficient de dezvoltat din punct de vedere fizic si intelectual pentru a putea deprinde principalele bune maniere la masa. Este apt sa stea cuminte la masa pentru o perioada mai lunga de 20-30 de minute, datorita cresterii capacitatii de concentrare. Prescolarul mananca aceleasi alimente si preparate ca adultii, insa doar daca acestea sunt bogate nutritional si lipsite de grasimi, zahar in exces sau alti aditivi nesanatosi, care i-ar putea afecta cresterea.

Fructele, legumele, carnea alba sau slaba, lactatele si cerealele integrale nu trebuie sa lipseasca din meniul prichindelului, deoarece ii ofera energie si il ajuta sa creasca armonios. Copilul mananca tot 5 mese pe zi, 3 mese principale si foarte satioase si 2 gustari rapide si hranitoare, dar nu foarte calorice.  

Cu ce achizitii noi te-a surprins copilul la 3 ani? Povesteste-ne experienta ta in sectiunea de comentarii de mai jos!

Pentru mai multe articole interesante, urmareste-ne pe pagina de Facebook Copilul.ro

Taguri Prieteni imaginari copii Dezvoltare sociala copii Dezvoltare independenta copii Dezvoltare fizica copii Somn copii Alimentatie copii Comunicare copii

Articole recomandate

Citeste si despre