Educatia ecologica a copiilor

/ / Modificat: 2013-05-10
Educatia ecologica a copiilor

Educatia ecologia a copiilor este foarte importanta pentru dezvoltarea cognitiva a celor mici si pentru acumularea cunostintelor despre mediul inconjurator inca de la varsta prescolara. Primele notiuni despre linia orizontului, elementele naturale ale Universului si relatiile stranse ale vietuitoarelor din ecosistem hranesc setea de cunoastere a copiilor si ii ajuta sa inteleaga mai bine ce se petrece in jurul lor.

Cea mai prolifica perioada de a incepe educatia ecologica a copiilor este cea cuprinsa intre 3 si 6 anisori, inca de cand prichindeii devin capabili sa proceseze in mod logic informatiile primite. In plus, educatia ecologica este si prilejul perfect pentru a petrece timp in aer liber cu cel mic, pentru a-l ajuta sa inteleaga mediul inconjurator si sa il respecte.  

Ce este educatia ecologica?

Ecologia este stiinta care studiaza organismele din natura si mediul lor de viata. Copiii sunt curiosi inca de la varste foarte fragede sa afle despre diversitatea speciilor de animale si plante sau despre modul in care se formeaza ploaia, ceata si alte fenomene naturale.

In aceasta perioada supranumita a "de ce"-urilor, curiozitatile ecologice sunt cele mai frecvente in randul copiilor. Educatia ecologica nu presupune doar explicarea, in termeni usor de inteles pentru copii, a modului in care functioneaza ecosistemul. Ea inseamna si insuflarea respectului pentru mediul inconjurator si importanta de a-l proteja prin actiuni.

Cum iti inveti copilul despre ecologie

Ai o serie intreaga de posibilitati prin care sa iti inveti copilul despre ecologie, intr-un mod distractiv si provocator pentru el. Puteti sustine mici lectii despre mediu chiar in curtea casei sau in spatele blocului. Uitati-va cu atentie ce se afla in spatele unei pietre asezate pe pamant umed, cu siguranta veti descoperi lucruri interesante despre insectele care traiesc in acest mediu.

Ofera-i instrumente de lucru


Cumpara-i o lupa ieftina cu care sa exploreze natura ca un adevarat cercetator si faceti poze cu descoperirile, pe care sa le includeti intr-un album special. Discutati despre forma, culoarea si tipul gandaceilor pe care ii gasiti, astfel incat cel mic sa inteleaga ca ei sunt fiinte vii, care au nevoie de protectie.  

Organizeaza mini-excursii educative

Alte moduri prin care poti sa iti educi ecologic micutul este sa il bucuri cu excursii dedicate acestui tip de invatare. Vizitati o gradina botanica si zoologica, un parc natural sau o padure frumoasa aflata in apropierea orasului in care locuiesti. Explica-i pe intelesul lui toate informatiile cu care intrati in contact si lasa-l sa admire indelung obiectivele excursiei voastre.  

Planteaza o gradina

Chiar daca nu locuiesti la curte, exista o varietate de fructe, legume si flori pe care le puteti creste in balcon, folosind ghivece sau jardiniere. In acest mod, cel mic invata ca plantele au nevoie de apa, lumina si caldura pentru a creste si a se inmulti. In acelasi timp, ii dezvolti instinctul de ingrijire si protectie a elementelor naturii.  

Da-i un exemplu pozitiv

O alta componenta extrem de importanta in educatia ecologica este exemplul personal pe care il oferi copilului tau prin comportamentul pe care il ai fata de mediu. Arata-i ca este rusinos sa arunce gunoaie in iarba si sticle de plastic in iazuri pline de pesti, pentru ca ar putea sa omoare flora si fauna prin aceasta conduita.

Tu cum iti educi copilul din punct de vedere ecologic? Spune-ne povestea ta in sectiunea de comentarii de mai jos!

Pentru mai multe articole interesante, urmareste-ne pe pagina de Facebook Copilul.ro

Taguri Ecologie copii

Articole recomandate

Citeste si despre