„Mai ia cateva inghitituri!”, „Nu te ridici de la masa pana nu termini!” sau „Primesti desert doar daca mananci tot!” sunt expresii pe care multi parinti le-au auzit in copilarie si pe care, uneori fara sa isi dea seama, ajung sa le repete propriilor copii.
Dorinta de a-i vedea pe cei mici bine hraniti este fireasca. Totusi, presiunea exercitata la masa poate avea efecte pe termen lung asupra modului in care copiii percep foamea, satietatea si alimentele. Specialistii atrag atentia ca masa nu ar trebui sa fie un test pe care copilul trebuie sa il treaca, ci un context in care acesta invata sa isi asculte corpul si sa descopere alimentele fara teama sau constrangere.
De unde vine regula „trebuie sa termini tot”?
Obiceiul de a cere copiilor sa lase farfuria goala are, de multe ori, o explicatie care tine de generatiile trecute. In perioadele in care mancarea era mai greu de procurat, iar mesele erau mai putin consistente, fiecare aliment avea o valoare importanta. Copiii erau invatati sa nu lase nimic in farfurie pentru ca risipa era considerata inacceptabila.
Acest model s-a transmis din familie in familie si a ramas prezent chiar si intr-o societate in care accesul la alimente este diferit.
Problema apare atunci cand o regula creata intr-un anumit context este aplicata automat copiilor de astazi, indiferent daca acestia mai simt sau nu foame.
Un copil nu are intotdeauna acelasi apetit. Poate manca foarte bine la o masa si foarte putin la urmatoarea. Pofta de mancare poate varia in functie de varsta, nivelul de activitate, somn, starea emotionala sau chiar de ritmul normal de dezvoltare.
Ce se intampla cand copilul este obligat sa manance
Atunci cand adultul decide permanent cat trebuie sa manance copilul, acesta poate ajunge sa acorde mai multa atentie regulilor impuse din exterior decat semnalelor propriului organism.
Foamea si satietatea sunt senzatii importante, iar copiii au nevoie sa invete treptat sa le recunoasca. Daca aud constant ca trebuie sa mai manance „inca trei linguri” sau ca nu se pot ridica de la masa pana cand farfuria nu este goala, exista riscul ca mesajul transmis sa fie: „nu conteaza ca nu iti mai este foame, trebuie sa continui”.
In timp, aceasta relatie cu mancarea poate deveni una rigida. Copilul nu mai mananca neaparat pentru ca ii este foame, ci pentru a-i multumi pe parinti, pentru a evita un conflict sau pentru a primi o recompensa.
De aceea, obiectivul parintilor nu ar trebui sa fie ca fiecare farfurie sa fie golita, ci ca micutul sa aiba acces la alimente variate si sa invete sa isi asculte organismul.
Desertul nu ar trebui sa devina moneda de schimb
O alta strategie des intalnita este conditionarea desertului.
„Daca termini legumele, primesti prajitura” sau „Nu primesti ceva dulce daca nu mananci tot” par, la prima vedere, metode simple de a convinge copilul sa accepte alimente pe care le refuza.
Insa aceasta negociere poate transmite un mesaj nedorit: alimentele oferite drept recompensa sunt mai valoroase decat cele pe care copilul este obligat sa le manance.
In acest fel, desertul poate deveni „premiul”, in timp ce legumele, carnea, pestele sau alte alimente nutritive ajung sa fie percepute ca o obligatie neplacuta care trebuie indeplinita pentru a obtine ceva bun.
O abordare mai echilibrata este ca alimentele sa nu fie impartite constant in „bune” si „rele”, iar dulciurile sa nu fie folosite ca instrument de control.
Recompensa poate fi inlocuita cu activitati care nu au legatura cu mancarea: o plimbare, un joc impreuna, mersul pe bicicleta, cititul unei povesti sau timp petrecut in familie.
„Nu iti place? Iti fac altceva” nu este intotdeauna solutia
La cealalta extrema se afla parintii care pregatesc imediat un alt fel de mancare atunci cand copilul refuza ceea ce se afla pe masa.
Si aici este nevoie de echilibru.
Este normal ca un copil sa aiba preferinte alimentare si sa respinga anumite gusturi sau texturi. In acelasi timp, daca fiecare refuz este urmat imediat de prepararea mancarii preferate, copilul poate invata ca trebuie doar sa refuze pentru a obtine ceea ce isi doreste.
O varianta mai sanatoasa poate fi oferirea unor optiuni limitate si potrivite: de exemplu, copilul poate alege intre doua alimente disponibile la masa, fara ca parintele sa pregateasca de fiecare data un meniu complet separat.
Acceptarea unui aliment nou poate necesita mai multe incercari. Important este ca acestea sa nu fie transformate intr-o confruntare.
Cum poate deveni masa un moment mai relaxat
O atmosfera calma este una dintre cele mai importante componente ale unei relatii sanatoase cu mancarea.
Parintii pot stabili un program regulat al meselor si pot pune la dispozitie alimente variate, in timp ce copilului ii poate reveni rolul de a decide cat mananca din ceea ce i-a fost oferit.
De asemenea, este util ca mesele sa fie luate, pe cat posibil, fara presiune si fara conflicte. Telefonul, televizorul sau alte distrageri pot fi reduse, iar familia poate transforma timpul petrecut la masa intr-o ocazie de conversatie.
Un alt element esential este exemplul personal.
Copiii observa ceea ce fac adultii. Daca parintii vorbesc permanent despre diete, kilograme si alimente „interzise”, este posibil ca cei mici sa preia aceste preocupari. In schimb, daca vad adulti care consuma variat si vorbesc despre hrana intr-un mod echilibrat, mesajul transmis este diferit.
Ce pot spune parintii in loc de „termina tot”
In locul presiunii, pot fi folosite intrebari si formulari care il ajuta pe copil sa isi observe propriile senzatii.
De exemplu:
- „Mai simti ca iti este foame?”
- „Vrei sa mai mananci sau te-ai saturat?”
- „Poti sa te opresti cand simti ca nu mai poti.”
- „Poti incerca putin, iar daca nu iti place, nu este nicio problema.”
- „Ce aliment ai vrea sa alegi dintre cele de pe masa?”
Astfel de replici nu inseamna ca parintele renunta la limite. Dimpotriva, copilul poate avea in continuare un program alimentar si acces la mancare variata, insa fara ca fiecare masa sa devina o lupta pentru o farfurie goala.
Obiceiurile alimentare se construiesc in timp
Relatia copilului cu mancarea nu se formeaza intr-o singura zi. Ea este influentata de mediul familial, de exemplul parintilor, de disponibilitatea alimentelor, de experientele de la masa si de modul in care adultii vorbesc despre corp si alimentatie.
A-i incuraja pe copii sa manance sanatos este important, dar acest lucru nu presupune sa ii fortam sa termine tot ce au primit.
O farfurie goala nu este intotdeauna dovada unei mese reusite. Mai important este ca un copil sa creasca intr-un mediu in care mancarea nu este asociata cu frica, pedeapsa, recompensa sau vinovatia.
In cazul in care parintii sunt ingrijorati de apetitul copilului, de cresterea in greutate, de scaderea ponderala sau de comportamente alimentare persistente, este recomandata discutarea situatiei cu pediatrul sau cu un specialist in nutritia pediatrica.
Renuntarea la regula „trebuie sa termini tot din farfurie” nu inseamna ca parintii nu trebuie sa se implice in alimentatia copiilor. Dimpotriva, rolul lor este esential: sa ofere alimente variate, sa stabileasca un cadru regulat pentru mese si sa creeze o atmosfera linistita.
Copilul are nevoie sa invete nu doar ce sa manance, ci si cum sa isi asculte propriul corp. Iar una dintre cele mai importante lectii pe care le poate primi este ca masa nu trebuie sa fie o batalie si ca nu este nevoie sa isi ignore senzatia de satietate pentru a-i face pe plac unui adult.
Sursa:observatornews.ro
Foto: magnific.com
